Dreptul Muncii

Capitolul 1. Noţiunea Dreptului muncii

1. 1. Precizari prealabile

Munca reprezintă activitatea umană specifica, manuală şi/sau intelectuală, prin care oamenii utilizează aptitudinile personale in vederea satisfacerii necesitatilor lor.

Munca reprezinta o trăsătură esenţială a activităţii umane, omul fiind singura fiinţă care depune efort în mod conştient în vederea obţinerii unor foloase. În acelaşi timp, munca reprezintă o condiţie a traiului, deoarece fără a presta muncă nu se pot obţine bunurile necesare vieţii. De cele mai multe ori, munca depusă reprezintă şi o măsură a bunăstării indivizilor.

In calificarea corecta a muncii trebuie sa se tina seama ca forta de munca este :

- inseparabila de persoana care o presteaza - spre deosebire de orice marfa;

- imposibil sa fie pastrata – persoana care nu isi pune in lucru, la un anumit moment, forta sa de munca , nu o poate utiliza ulterior; in realitate la o data ulterioara se va utiliza forta de munca existenta la momentul respectiv;

- imposibil sa fie sporita cantitativ – fara a afecta , de regula , insasi substanta biologica a persoanei (ea poate sa creasca sub aspect calitativ, in ipostaza de capital uman);

- determinata numeric - persoane apte de munca , in principal prin legile demografice si nu de cererea de forta de munca;

- destul de greu deplasabila – dintr-o zona in alta , dintr-o tara in alta.

Dezvoltarea societăţii umane a determinat normativizarea relaţiilor de muncă. Relatiile de munca reprezinta relatiile sociale care se formeaza intre oameni in procesul de prestare a muncii. Din ansamblul acestor relaţii de muncă, sunt reglementate şi li se aplică normele dreptului muncii, numai acelor relaţii care se stabilesc ca urmare a unui contract de muncă . Dacă la începutul organizării societăţii umane prestarea muncii se făcea în folos propriu, pe parcursul evoluţiei structurilor etatice, munca s-a prestat şi în folosul altor indivizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor societăţii muncă silnică.

Dreptul modern a adus mutaţii în sfera dreptului în general, punând şi bazele apariţiei dreptului muncii ca ştiinţă şi disciplină juridică. O dată cu conturarea drepturilor fundamentale ale omului s-au afirmat idei călăuzitoare şi pentru dreptul muncii cum ar fi: dreptul la muncă, interzicerea muncii silnice, remuneraţie muncii prestate etc. (sfirşitul sec. al XIX-lea).

Trecerea de la feudalism la capitalism şi industrializarea la scară largă a proceselor de producţie a determinat organizarea muncitorilor în sindicate care să le apere drepturile legate de relaţiile de muncă. Mişcările sindicale de la începutul sec. al XX-lea, de multe ori chiar agresive şi soldate cu victime, au grăbit conturarea dreptului muncii ca o disciplină juridică autonomă.

1.2. Noţiunea şi obiectul dreptului muncii

Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

În ceea ce priveşte obiectul de reglementare al dreptului muncii, art. 1 din Codul Muncii stabileşte că acesta reglementează:

- totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă;

- modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă;

- jurisdicţia muncii.

Detaliind sfera de aplicabilitate a normelor dreptului muncii, cuprinse prioritar în Codul Muncii, art. 2 din cod prevede că dispoziţiile codului se aplică:

a) Cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România;

b) Cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care legislaţia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă;

c) Cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României;

d) Persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract individual de muncă pe teritoriul României, în condiţiile legii;

e) Ucenicilor care prestează muncă în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă;

f) Angajatorilor, persoane fizice sau juridice;

g) Organizaţiilor sindicale şi patronale.

Aşa cum s-a reliefat în doctrina de specialitate, obiectul de reglementare al dreptului muncii se circumscrie în primul rând sferei raporturilor juridice de muncă ce se nasc din încheierea unui contract de muncă.

În al doilea rând, sfera de reglementare proprie dreptului muncii cuprinde şi unele raporturi juridice conexe (pregătirea profesională, protecţia şi igiena muncii, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile sindicatelor şi patronatelor, jurisdicţia muncii), denumite astfel pentru că derivă din încheierea contractului de muncă ori sunt grefate pe acesta, servind la organizarea muncii şi la asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea ei.

Din cadrul acestor raporturi conexe au făcut parte şi cele ce priveau asigurările sociale, însă, ca urmare a transformărilor intervenite şi în domeniul dreptului muncii începând cu anul 1990, a revenirii acestuia în categoria ramurilor de drept privat, asigurările sociale sunt integrate unei noi ramuri de drept, dreptul securităţii sociale, aşa cum este de altfel în toate ţările dezvoltate ale lumii.

Din perspectiva stabilirii obiectului dreptului muncii, se poate considera că munca se prestează:

- în afara unor raporturi juridice de muncă;

- în cadrul unor raporturi juridice de muncă.

I. Munca prestată în afara unor raporturi juridice de muncă include:

a) munca voluntară (benevolă), de interes public, prestată cu titlu personal şi gratuit în temeiul unui contract de voluntariat, reglementata de Legea nr. 195/2001 – Legea voluntariatului, sau cu titlu de activităţi voluntare izolate care nu sunt supuse regimului stabilit prin dispoziţiile legale menţionate.

b) munca desfăşurată în baza unor obligaţii legale (de natură administrativă sau penal – execuţională), cum este cazul elevilor, inclusiv celor din şcolile de arte şi meserii şi studenţilor în timpul practicii profesionale; persoanelor fizice domiciliate în zone cu vegetaţie forestieră – altele decât pompierii civili – care au obligaţia de a participa la stingerea incendiilor; persoanele fizice din zonele afectate de inundatii care au obligatia de a participa la lucrarile de aparare contra acestora; persoanele obligate sa participe la actiuni de limitare si inlaturare a urmarilor atacului inamicului, la localizarea si inlaturarea urmarilor dezastrelor; persoanele care executa prin munca o pedeapsa penala sau sanctiunea inchisorii conventionale,etc.

c) munca efectuată în cadrul unui raport juridic civil; spre exemplu, într-un contract civil de prestări de servicii încheiat în temeiul prevederilor din Codul civil.