Dreptul Muncii

CAPITOLUL I

DREPTUL MUNCII – RAMURA SI STIINTA A DREPTULUI

1. Semnificatia termenului „munca”. Termenul (provenit din limba slavona –

monka)1 are mai multe sensuri2.

Un prim sens, principal, este acela de activitate productiva (a presta o munca

eficienta, importanta), dar si de rezultatul acestei activitati (o munca reusita, de

succes).

Al doilea sens, secundar, este de loc de munca (a avea o munca, un serviciu, o

slujba), dar si ansamblul lucratorilor (munca opusa capitalului). 3

Munca poate fi perceputa ca o actiune, libera, creatoare, dar si ca o obligatie.

Termenul poate semnifica si durere4 ori suferinta (fizica sau morala), chiar

tortura.5

Însa manuala sau intelectuala, munca reprezinta o necesitate vitala, sursa de

existenta, mijloc de realizare a marilor opere de arta, instrument de împlinire si

afirmare a personalitatii umane.

Criza sociala generata de aparitia si existenta somajului ne arata ca munca

este cel mai important factor de socializare.

Globalizarea, la rândul ei, prin geneza si, mai ales efectele sale, da noi

semnificatii activitatilor profesionale si produce mutatii profunde pe piata muncii.6

2. Munca pentru sine si munca independenta. În pofida denumirii sale,

dreptul muncii nu priveste orice forma de munca, ci numai pe cea subordonata,

el reglementând situatia celui ce munceste în favoarea si sub autoritatea altuia,

în schimbul unui salariu.

În acelasi timp, obiectul sau nu se limiteaza la relatiile de munca propriu-zise,

ci el se refera si la acele raporturi juridice conexe (privind, de exemplu, formarea

profesionala, dialogul social, securitatea si sanatatea în munca, jurisdictia

muncii).

Totodata, dreptul muncii nu are în vedere munca personala, pentru sine (în

gospodaria proprie) si nici pe cea independenta sau a liberilor-profesionisti.

3. Munca subordonata. Opusa muncii pentru sine ori celei independente se

afla munca subordonata, adica cea prestata de o persoana fizica pentru un

beneficiar persoana juridica sau fizica sub autoritatea acestuia din urma.

Este cazul celei îndeplinite de salariati, ca urmare a încheierii contractului

individual de munca, de functionari publici, militari, demnitari, diplomati.

1 În lat. tripalium, în fr. travail.

2 A se vedea Noul dictionar universal al limbii române, Editura Litera International, Bucuresti, Chisinau, 2006, p. 858.

3 Jean Pélissier, Alain Supiot, Antoine Jeammaud, Droit du travail, 23e édition, Dalloz, Paris, 2006, p. 1.

4 Se vorbeste astfel de „durerile facerii” (travaliu).

5 De precizat este ca în slavona, monka avea semnificatia de „supliciu, martiriu”.

6 A se vedea Marie-Ange Moreau, Normes sociales, droit du travail et mondialisation. Confrontations et mutations, Dalloz, Paris,

2006.

De asemenea, este munca subordonata, cea prestata de voluntari, în temeiul

contractului de voluntariat potrivit Legii nr. 195/20011 precum si cea, consecinta a

unor obligatii legale, de pilda, de:

– persoanele care executa sau presteaza o munca neremunerata în folosul

comunitatii2;

– persoanele apte de munca din familiile pentru care se asigura un venit

minim garantat, obligate sa presteze lunar diverse activitati într-un volum de cel

mult 72 de ore3.

4. Definitia dreptului muncii. Ca orice alta ramura a dreptului, si dreptul

muncii reprezinta un ansamblu de norme juridice cu un obiect distinct de

reglementare: relatiile sociale de munca.

Aceste relatii se stabilesc între cei ce utilizeaza forta de munca – angajatori

(patroni) si cei care presteaza munca - salariati (angajati).

În sensul Codului muncii (art. 14 alin. 1), „prin angajator se întelege persoana

fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de

contract individual de munca” 4.

Salariatii (angajatii) sunt acele persoane fizice, obligate prin functia sau

profesia lor sa desfasoare diverse activitati pentru angajatori (patroni).

Între cele doua parti – angajatori si angajati – iau nastere atât relatii

individuale, dar si colective, consecinta a încheierii contractului colectiv de

munca, precum si a institutionalizarii dialogului social, a existentei unor drepturi si

obligatii distincte ale celor doi parteneri sociali în procesul muncii ca subiecte

colective de drept.

Desigur, dreptul muncii este în principal dreptul contractelor colective si

individuale de munca, dar sfera sa de reglementare este mult mai extinsa; el

priveste si alte raporturi juridice decât cele derivate din contractele de munca. În

plus, asa cum prevede principalul sau izvor – Codul muncii, el reglementeaza si

modul în care se efectueaza controlul aplicarii dispozitiilor din domeniul

raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii (art. 1 alin. 1).

În considerarea celor ce preced, dreptul muncii poate fi definit ca acea

ramura a sistemului de drept alcatuita din ansamblul normelor juridice care

1 Legea voluntariatului (republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 25 aprilie 2007). Asemanator, exercita

activitati specifice pompierii voluntarii civili, în baza Legii nr. 307/2006 privind apararea împotriva incendiilor (publicata în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006).

2 A se vedea Ordonanta Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati în folosul comunitatii

(publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002), aprobata prin Legea nr. 641/2002, (publicata în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 11 decembrie 2002), modificata ulterior.

3 A se vedea Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20

iulie 2001), completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2002 (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

116 din 12 februarie 2002), modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 121/2002 (publicata în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 724 din 3 octombrie 2002), Legea nr. 2/2003 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.

121/2002 (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 20 ianuarie 2003), Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.

5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice

(publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 25 februarie 2003), si prin Legea nr. 115/2006 (publicata în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006).

4 Asemanator, Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 (nota la art. 2), prevede ca „termenul de

angajator desemneaza pe cel care angajeaza – persoana juridica sau persoana fizica autorizata potrivit legii, care administreaza,

utilizeaza capital, indiferent de natura acestuia, si care foloseste forta de munca salariata”.

reglementeaza relatiile individuale si colective de munca, atributiile organizatiilor

sindicale si patronale, conflictele de munca si controlul aplicarii legislatiei muncii1.

Într-adevar, denumirea de drept al muncii desemneaza si disciplina sau

ramura stiintelor juridice care studiaza normele mentionate2.

5. Dreptul individual si dreptul colectiv al muncii. Din definitia dreptului

muncii rezulta ca acesta reglementeaza nu numai relatiile individuale, dar si pe

cele colective de munca. În acest sens, este Codul muncii (art. 10 alin. 1), care

se refera si la drepturile colective ale salariatilor membrii de sindicat (art. 226 lit.

c)3.

În plus, este îndeobste cunoscut ca dreptul muncii este cu prioritate un drept

negociat, de origine conventionala. Negocierea este individuala, concretizata prin

încheierea contractului individual de munca si colectiva, concretizata în încheierea

contractului colectiv de munca.

Drept consecinta, se poate vorbi de dreptul individual al muncii si de dreptul

colectiv al muncii.

Primul se refera, asadar, la încheierea, executarea, suspendarea, încetarea si

nulitatea contractului individual de munca, inclusiv la drepturile si obligatiile celor

doua parti în procesul muncii, la solutionarea litigiilor dintre ele, la raspunderea

pe care o are una fata de cealalta si chiar la formarea profesionala.

Dreptul colectiv al muncii priveste nu numai încheierea, executarea,

modificarea, suspendarea si încetarea contractului colectiv de munca, ci si:

– statutul juridic al organizatiilor patronale si sindicale;

– dialogul social, inclusiv tripartismul, ca urmare a implicarii statului în

desfasurarea acestui dialog;

– conflictele de interese si de drepturi, precum si greva;

– unele aspecte ale concedierii colective4.

Dreptul colectiv al muncii a fost definit5 ca ansamblul normelor juridice ce

reglementeaza relatiile între salariati sau grupuri de salariati, si un angajator sau

grupuri de angajatori, de cealalta parte.