Dreptul Muncii

Capitolul 1: Conceptul de contract colectiv. Negocierea contractelor colective de muncă

1. Sediul materiei

- Codul muncii - Legea nr. 53/2003, publicată în Monitorul oficial nr.72 din 5 februarie 2003, în vigoare începând cu 1 martie 2003;

- Legea nr. 130/ 1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul oficial nr. 184 din 19 mai 1998;

- Legea patronatelor, nr. 356 din 10 iulie 2001, publicată în Monitorul oficial, nr. 380 din 12 iulie 2001;

- Legea sindicatelor, nr. 54/2003, publicată în Monitorul oficial al României, 73 din 5 februarie 2003;

- Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010.

2. Ce se este un contract colectiv de muncă?

Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între patron sau organizaţia patronală pe de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Din această definiţie rezultă că într-un contract colectiv de muncă sunt parteneri sociali, patronul sau organizaţia patronală şi salariaţii organizaţi sau nu în sindicate.

Raporturile de muncă nu sunt guvernate doar prin legi şi contracte individuale de muncă, ci şi prin contracte colective de muncă. De ce se încheie contracte colective de muncă- În colectiv, salariaţii au posibilitatea de a-şi impune propriile interese în raport cu angajatorii într-o măsură mai mare decât o pot face individual. De aceea, negocierea şi încheierea contractului colectiv de muncă trebuie să se facă de către angajator cu toată atenţia, astfel încât să nici nu-şi încalce obligaţiile legale, dar să-şi şi pună în valoare propriile interese.

Legea prevede că, prin încheierea contractelor colective de muncă se urmăreşte promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă ori evitarea declanşării grevelor.

Mai mult, orice acord ulterior intervenit între partenerii sociali devine parte a contractului colectiv de muncă.

Prin art.2, alin.(2) din Legea nr.130/1996, republicată se stabileşte că fac parte din contractul colectiv de muncă şi acordurile între părţile semnatare ale contractului prin care se soluţionează conflictele colective de muncă. Astfel, se cuprind într-un contract colectiv, în mod obligatoriu, orice acorduri ce intervin în timpul concilierii directe sau indirecte şi, ulterior, orice conciliere ce intervine pe parcursul desfăşurării grevei. Din momentul respectiv clauzele contractului colectiv devin obligatorii pentru cei care l-au semnat.

Contractul colectiv de muncă este specific dreptului muncii. El seamănă pe de o parte cu o lege, deoarece:

- are caracter permanent (se aplică de un număr nedeterminat de ori);

- se publică în Monitorul oficial;

- este obligatoriu pentru toată lumea.

De exemplu, un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unei unităţi are efecte obligatorii nu numai pentru salariaţii membrii ai sindicatului care l-a negociat, dar şi pentru salariaţii nemembrii. Mai mult, el este obligatoriu chiar şi pentru salariaţi care s-au angajat ulterior, deci care nici nu lucrau n unitatea respectivă atunci când s-a negociat contractul.

Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă este totuşi un contract, deoarece:

- se negociază;

- exprimă voinţa juridică a părţilor între care s-a încheiat, nu a legiuitorului.

Contractele colective de muncă se încheie pe diferite nivele: unitate, grup de unităţi, ramură, economie naţională. La fiecare nivel, contractul colectiv de muncă va trebui să respecte contractele colective de muncă încheiate la nivelele superioare, iar toate contractele colective, indiferent de nivel, vor trebui să respecte legea. Contractele individuale de muncă vor trebui să respecte contractele colective şi legea.

Astfel, legea este cea care stabileşte cadrul general al raporturilor de muncă, contractul colectiv la anumite niveluri concretizează şi dezvoltă dispoziţiile legale, iar contractul individual de muncă concretizează prevederile contractului colectiv de la nivelul unităţii pentru fiecare salariat.

Deci, contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar acestea, la rândul lor, nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin lege. De asemenea prin contractul colectiv la nivel de unitate pot exista clauze mai favorabile salariatului decât cele existente la un nivel superior.

Legea nr.130/1996 precum şi Codul muncii în art. 241, prevăd că se poate încheia un singur contract colectiv de muncă la fiecare nivel (unitate, grup de unităţi, naţional).

În mod normal, ierarhizarea contractelor colective de muncă este următoarea: se încheie, în primul rând contractul colectiv la nivel naţional, apoi cel la nivel de ramură, apoi la nivel de grup de unităţi iar apoi se încheie contractul colectiv la nivel de unitate.

Totuşi nu întotdeauna este respectată această regulă, caz în care va avea loc readaptarea contractului colectiv de la nivel inferior la clauzele contractului de la nivel superior, ulterior încheiat.