Dreptul Muncii

PRECIZĂRI INTRODUCTIVE

Viaţa omului este de neconceput fără muncă. În procesul muncii, el schimbă natura, o modelează conform nevoilor sale, evoluează şi se transformă pe sine. Prin muncă omul se integrează şi se afirmă în societate, se realizează material şi spiritual, creează premisele dezvoltării generaţiilor viitoare.

Munca reprezintă o activitate specifică oamenilor prin care ei utilizează aptitudinile fizice şi psihice cu care sunt înzestraţi, în scopul producerii bunurilor cerute de viaţa lor. Numai oamenii, datorită inteligenţei şi pregătirii de care dispun, sunt în măsură să valorifice tot mai diversificat şi perfecţionat ceea ce le oferă mediul înconjurător.

SCOPUL CURSULUI

Prezentul curs se adresează, în special, studenţilor specializării Asistenta Manageriala si Secretariat, datorită pregătirii efectuate în timpul facultăţii, vor cunoaşte în profunzime regulile necesare prestării muncii - ca viitori angajaţi - sau angajării forţei de muncă – priviţi ca posibili angajatori.

OBIECTIVE

Disciplina “Dreptul muncii” urmăreşte realizarea următoarelor obiective:

1. Instituirea regulilor de prestare a muncii şi angajării;

2. Prezentarea categoriilor de contracte de muncă: contractele colective de muncă şi contractul individual de muncă;

3. Cunoaşterea de către viitorii angajatori sau angajaţi a formelor răspunderii juridice din dreptul muncii.

EVALUAREA ACTIVITATII

Evaluarea cunoştinţelor, acumulate pe baza prezentului material şi a bibliografiei propuse pentru studiul individual, se va realiza în cadrul unui examen impus tuturor studenţilor. Pe parcursul semestrului fiecare student va elabora un proiect care va cuprinde probleme de dreptul muncii specifice locului de muncă ce va fi prezentat titularului, la o dată stabilită, anterior sesiunii de examene şi care va cuprinde aspecte practice coroborate cu teorie explicativă.

Nota finală se va calcula astfel: nota obţinută în urma analizei proiectului va reprezenta 40%, nota obţinută la examenul de semestru va reprezenta 60%.

CAP.I. DREPTUL MUNCII CA RAMURĂ DE DREPT

Conţinut:

Acest prim capitol îşi propune să dezbată problematica dreptului muncii referindu-se la noţiune, izvoarele dreptului muncii, obiectul dreptului muncii (raportul juridic de muncă) şi principiile care direcţionează activitatea în muncă.

I.1. NOŢIUNEA DE DREPT AL MUNCII

Dreptul muncii guvernează raporturile dintre patroni (angajatori) pentru care se lucrează şi salariaţi (angajaţi) care prestează munca. Patronul poate fi o persoană fizică sau juridică de drept privat (de exemplu, o societate comercială) ori de drept public (o instituţie bugetară).Între cele două părţi iau naştere atât relaţii individuale cât şi relaţii colective de muncă.

În concluzie dreptul muncii poate fi definit ca fiind acea ramură a sistemului de drept românesc alcătuit din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţii individuale şi colective de muncă dintre patroni şi salariaţi.

I.2. RAPORTURILE JURIDICE DE MUNCĂ

Obiectul de reglementare al dreptului muncii îl constituie raporturile juridice de muncă, care pot fi, individuale sau colective.

Raporturile juridice de muncă pot fi definite ca fiind acele relaţii sociale reglementate de lege, ce iau naştere între o persoană fizică, pe de o parte, şi, ca regulă, o persoană juridică pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către prima persoană în folosul celei de a doua, care, la rândul ei, se obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestării acestei munci.

Trăsăturile raportului juridic de muncă

Raportul juridic individual de muncă ia naştere, ca regulă, prin încheierea unui contract individual de muncă. Nu se întemeiază pe un contract individual de muncă ci are caracter extracontractual munca prestată de:

• Persoanele care îndeplinesc serviciul militar în termen, sunt concentrate sau mobilizate;

• Cei ce prestează servicii în temeiul dispoziţiilor legale privind rechiziţiile;

Persoanele care contribuie prin muncă la efectuarea unor lucrări de interes public, în conformitate cu prevederile legii;

Elevii şi studenţii în timpul instruirii practice;

Persoanele care execută prin muncă pedeapsa aplicată pentru unele fapte prevăzute de legea penală în conformitate cu Codul penal precum şi cei condamnaţi la pedeapsa închisorii, aflaţi în detenţie, în conformitate cu prevederile Codului penal.

Raportul juridic individual de muncă are un caracter bilateral, iar persoana care prestează munca este întotdeauna o persoană fizică. Acest raport se poate stabili între o persoană fizică şi o persoană juridică, sau între două persoane fizice dar niciodată între persoane juridice.

Raportul juridic individual de muncă are caracter personal (“intuitu personae). Munca este prestată de persoana fizică, în considerarea pregătirii, aptitudinilor şi calităţilor lor personale; reprezentarea care este posibilă în raporturile juridice civile este inadmisibilă în raporturile de muncă;

Raportul juridic individual de muncă se caracterizează printr-un mod specific de subordonare a persoanei fizice faţă de celălalt subiect în folosul căruia prestează munca.

Acest tip de subordonare implică încadrarea în colectivul de muncă al unei unităţi determinate, într-o anumită structură organizatorică şi într-o anumită ierarhie funcţională.

Subordonarea implică, de asemenea, obligaţia persoanei încadrate în muncă de a respecta disciplina muncii, această obligaţie având ca o componentă esenţială respectarea programului de muncă; desfăşurarea muncii are caracter de continuitate, în cadrul unui număr minim de ore pe zi, într-o perioadă determinată.

Munca trebuie să fie remunerată. Salariul reprezintă contraprestaţia muncii angajatului.O muncă gratuită nu poate constitui obiect al unui raport juridic de muncă în sensul dreptului muncii;

Prin prevederile legii şi ale contractului încheiat se asigură o protecţie multilaterală pentru persoanele care prestează munca, atât cu privire la condiţiile de desfăşurare a procesului muncii cât şi în ce priveşte toate drepturile ce decurg din contract.

Formele raportului juridic de muncă

Raportul juridic individual de muncă se prezintă sub două forme: tipice și atipice.

A) Formele tipice sunt, în primul rând, cele fundamentate pe contractul individual de muncă. Deci acest contract constituie forma tipică şi clasică a raportului de muncă.

B) Formele atipice sunt considerate, în special, cele fundamentate pe contractul de ucenicie.