Dreptul Muncii

Munca – definiţie: Munca reprezintă activitatea umană specifică – manuală şi/sau intelectuală prin care oamenii îşi utilizează aptitudinile lor (fizice şi intelectuale) în scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuinţelor lor. Prestarea muncii se face în cadrul unor raporturi juridice de muncă.

Definiţia dreptului muncii – acea ramură de drept, alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de muncă (individuale sau colective) sub toate aspectele lor, conflictele de muncă, atribuţiile structurilor sindicale şi patronale, precum şi controlul aplicării legislaţiei muncii.

Obiectul dreptului muncii este constituit deci din raporturile juridice de muncă. Obiectul dreptului muncii nu priveşte însă în mod exclusiv şi stricit doar raporturile de muncă ci şi aşa zisele raporturi conexe – formarea profesională, organizaţiile porfesionale, securitatea şi sănătatea în muncă etc.

În ceea ce priveşte obiectul de reglementare al dreptului muncii, art. 1 din Codul Muncii stabileşte că acesta reglementează:

- totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă;

- modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă;

- precum şi jurisdicţia muncii.

Raporturile juridice de muncă sunt relaţii sociale reglementate prin lege, care iau naştere între o persoană fizică, pe de o parte şi o persoană juridică pe de altă parte (SC sau instituţie bugetară), ca urmare a prestării unei munci de către prima persoană în folosul celei de a doua persoane, care, la rândul ei se obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestării acelei munci.

Trăsătura proprie, fundamentală, caracteristică şi determinantă a raportului de muncă este constituită de relaţia de subordonare, existentă între subiectele acestui raport, în sensul că persoana care prestează munca este subordonată celuilalt subiect al raportului respectiv.

Raportul juridic individual de munca,are urmatoarele caracteristice (trasaturi):

- ia nastere prin incheierea unui contract individual de munca-se presteaza activitatea personalului incadrat.

- are caracter bilateral persoana care presteaza munca este intotdeauna o persoană fizică.

- caracter intuitu personae-se incheie in considerarea pregatirii profesionale,calitatilor si aptitudinilor propriidar si in aprecierea angajatorului.

- prestarea muncii se face continuu- având un caracter succesiv-plata salariului e in raport direct cu efectuarea activitatii-salariul are caracter oneros.

- salariatul se află intr-un raport de subordonare-salariatul este in subordinea angajatorului

- angajatorul are putere de a da directive- de a controla şi de a sancţiona.

In forma sa TIPICA sunt raporturile de muncă bazate pe contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă. Contractul individual de muncă constituie forma tipică şi clasică a raportului juridic de muncă. Contractul individual de muncă se caracterizează prin aceea una din părţi – persoana fizică – se obligă să depună forţa sa de muncă în folosul celeilalte părţi – persona juridică (uzual).

Tot în cadrul raporturilor de muncă tipice se încadreză şi raporturile de muncă aparţinând altor ramuri de drept (li se aplică prevederile cuprinse în legile speciale şi doar în completare li se aplică prevederile din Codul muncii):

- raporturile de muncă ale funcţionarilor publici – funcţionarul public exercită puterea public in limitele functiei in care a fost numit;

- raporturile de muncă ale militarilor – pt ofiteri,maistrii militari si subofiteri(militari profesionisti) realizarea contractului in baza caruia vor presta munca se materializeaza dupa acordarea gradului militari.

- raporturile de muncă ale persoanelor care deţin functii publice – persoanele cu functii de demnitate publica sunt supuse jocului politic,sunt selectate dupa criteria exclusive politice.

- raporturile de muncă ale membrilor cooperatori – organizarea si functionarea cooperatiei. – raportat la calitatile persoanelor din cooperativa,intre societati si membrii cooperatori pot exista urmatoarele categorii de raporturi: patrimoniale, de munca(membrii cooperatori asociati la munca si capital) si comercial cooperatiste(livrari de produse/prestari servicii)

CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA

Definiţie: Contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumită salariu. Art. 10 CM

Elementele contractului invidividual de munca: pentru salariat sunt prestarea muncii in folosul si sub autoritatea angajatorului(subordonare generala) si pentru angajator obligatia de plata a salariului si asigurarea conditiilor necesare desfasuratii activitatii.

Caracteristicile contractului individual de muncă:

1. Este un act juridic – reprezintă o manifestare de voinţă a două persoane făcută în scopul creări de drepturi şi obligaţii reciproce.

2. Are un caracter juridic bilateral. Are întodeauna numai şi numai două părţi: angajatul şi angajatorul.

3. Este un contract numit. Este definit prin prevederile Codului muncii.

4. Are un caracter sinalagmatic. Părţile se obilgă una faţă de cealaltă adică dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce, cauza obligaţiei uneia dintre părţi constituind-o executarea obligaţiei celeilalte părţi.

5. Are un caracter consensual. Se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, nefiind necesară forma scrisă pentru formarea valabiliă a contractului. Forma scrisă este necesară doar pentru probaţiune, ad probationem şi nu ad validitatem.

6. Are un caracter oneros. Prin încheierea sa părţile obţin reciproc un avantaj. Obligaţia unei părţi este echivalentul obligaţiei celeilalte părţi.

7. Are un carcter comutativ atât prestaţia angajatului cât şi a angajatorului sunt cunoscute de la început.