Dreptul Muncii

I. Izvoarele dreptului muncii

Izvoarele dreptului muncii sunt clasificate în:

- izvoare generale (comune oricărei ramuri de drept);

- specifice, adică anumite reguli care au valoare normativă numai în dreptul muncii.

Referitor la izvoarele generale, acestea se subîmpart în izvoare principale pentru dreptul muncii, adică acele reglementări care stabilesc reguli cu putere de lege, în principal pentru instituţiile specifice dreptului muncii, şi izvoare incidente, adică acele norme juridice care au fost adoptate să reglementeze alte instituţii juridice, dar în mod incident sunt funcţionale şi pentru dreptul muncii.

O a doua clasificare în cadrul acestor izvoare tradiţionale le împarte în izvoare tradiţionale interne şi internaţionale.

Izvoarele tradiţionale principale:

- Codul muncii, Legea nr. 53/2003, republicată în 2011. Codul muncii încearcă să reglementeze toate raporturile născute din contractul individual de muncă, modalitatea în care o face însă este dezechilibrată pentru că în cuprinsul Codului muncii mai mult de 70% sunt reglementate raporturile individuale de muncă. Aspectele legate de relaţiile colective de muncă, de conflicte de muncă, de parteneri sociali sunt stabilite în Codul muncii numai cu valoare de principiu.

- Legea nr. 62/2011 reglementează aspectele legate de sindicate, patronate, instituţiile specifice de dialog social, contractul colectiv de muncă şi negocierile, conflictele de muncă şi jurisdicţia muncii. Pentru prima dată în 2011 Legea nr. 62 realizează în mod unitar cel de-al doilea pol al relaţiilor de muncă, reglementând în aceeaşi lege şi partea de relaţii colective de muncă.

- alte legi speciale, cum ar fi: Legea nr. 67/2006 privind protecţia salariaţilor în cazul transferului de întreprindere; Legea nr. 76/2002 privind şomajul; există şi reglementări cu forţă juridică mai redusă de exemplu, Legea nr. 369/2006 privind sănătatea şi securitatea în muncă, dar această lege este dublată de un număr foarte mare de acte interpretative în marea lor majoritate norme metodologice aprobate prin hotărâre de Guvern sau prin Ordin al ministrului muncii.

Izvoarele incidentale pentru dreptul muncii (reglementează alte instituţii, din alte ramuri):

- Codul civil, în Codul muncii există în cadrul dispoziţiilor finale şi tranzitorii o reglementare care stabileşte că ori de câte ori nu există dispoziţii contrarii specifice se vor aplica regulile generale ale dreptului civil.

- Codul de procedură civilă, are un rol însemnat în partea de jurisdicţie a muncii. Jurisdicţia muncii este reglementată în cuprinsul unui capitol din Legea nr. 62/2011, unde există câteva reguli de principiu ce răspund intereselor specifice relaţiei de muncă, adică reguli care imprimă maximă celeritate proceselor de muncă, de exemplu termenul de recurs este de 10 zile de la comunicare, iar între două termene teoretic nu pot trece mai mult de 15 zile, şi în al doilea rând sunt reguli care vizează protecţia salariaţilor, motiv pentru care procesele de muncă sunt scutite de taxă de timbru şi funcţionează o inversare a sarcinii probei, deoarece sarcina probei incumbă întotdeauna angajatorului. Acolo unde nu există reguli speciale de jurisdicţie, devin incidente regulile generale ale Codului de procedură civilă.

- Constituţia României, care stabileşte drepturile fundamentale şi pentru cetăţeanul salariat (de exemplu: dreptul la muncă, dreptul la salariu, dreptul la concediu, dreptul la grevă, dreptul la negociere).

- Reglementările fiscale - Codul fiscal stabileşte drepturile legate de veniturile salariale.

- Reglementările comerciale şi în special Legea nr. 31/1990, Legea societăţilor comerciale, pentru că cel mai important angajator este societatea comercială.

- Legea penală, Codul penal are incidenţă în dreptul muncii pentru că există atât în Codul muncii, şi în special în Legea nr. 62/2011 si Legea privind sănătatea şi securitate în muncă în care sunt reglementate foarte multe infracţiuni.

- Legea administrativă, legea contenciosului nr. 554/2004, în special când se pune problema contestării înregistrărilor contractelor de muncă fie ele individuale sau colective, dar şi a conflictelor de muncă la inspecţia muncii, respectiv la Ministerul Muncii.

- Legislaţia internaţională, există o instituţie care a încercat să stabilească principiile generale în domeniul relaţiilor de muncă, Organizaţia Internaţională a Muncii care a fost creată în anul 1919, iar România este membru fondator al OIM. OIM funcţionează în sistem tripartit, adică participă reprezentanţi ai fiecărui stat membru fiecare participant reprezentând sindicatele, patronatele şi Guvernul. Instrumentele de lucru ale OIM sunt Convenţiile care sunt sprijinite de Recomandări. La nivelul Uniunii Europene există Directive care reglementează expres aspecte legate de raporturile de muncă (de exemplu, Directiva privind timpul de muncă şi timpul de odihnă, Directiva privind protecţia salariaţilor în cazul transferului de întreprindere, Directiva privind protecţia salariaţilor în cazul concedierilor colective), precum și documente europene cu mare incidenţă în cadrul dreptului muncii cum ar fi Carta socială europeană, Declaraţia privind drepturile omului, dar şi Declaraţia privind drepturile copiilor.