Dreptul muncii

I. Izvoarele dreptului muncii

Izvoarele dreptului muncii sunt clasificate în:

- izvoare generale (comune oricărei ramuri de drept);

- specifice, adică anumite reguli care au valoare normativă numai în dreptul muncii.

Referitor la izvoarele generale, acestea se subîmpart în izvoare principale pentru dreptul muncii, adică acele reglementări care stabilesc reguli cu putere de lege, în principal pentru instituțiile specifice dreptului muncii, și izvoare incidente, adică acele norme juridice care au fost adoptate să reglementeze alte instituții juridice, dar în mod incident sunt funcționale și pentru dreptul muncii.

O a doua clasificare în cadrul acestor izvoare tradiționale le împarte în izvoare tradiționale interne și internaționale.

Izvoarele tradiționale principale:

- Codul muncii, Legea nr. 53/2003, republicată în 2011. Codul muncii încearcă să reglementeze toate raporturile născute din contractul individual de muncă, modalitatea în care o face însă este dezechilibrată pentru că în cuprinsul Codului muncii mai mult de 70% sunt reglementate raporturile individuale de muncă. Aspectele legate de relațiile colective de muncă, de conflicte de muncă, de parteneri sociali sunt stabilite în Codul muncii numai cu valoare de principiu.

- Legea nr. 62/2011 reglementează aspectele legate de sindicate, patronate, instituțiile specifice de dialog social, contractul colectiv de muncă și negocierile, conflictele de muncă și jurisdicția muncii. Pentru prima dată în 2011 Legea nr. 62 realizează în mod unitar cel de-al doilea pol al relațiilor de muncă, reglementând în aceeași lege și partea de relații colective de muncă.

- alte legi speciale, cum ar fi: Legea nr. 67/2006 privind protecția salariaților în cazul transferului de întreprindere; Legea nr. 76/2002 privind șomajul; există și reglementări cu forță juridică mai redusă de exemplu, Legea nr. 369/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă, dar această lege este dublată de un număr foarte mare de acte interpretative în marea lor majoritate norme metodologice aprobate prin hotărâre de Guvern sau prin Ordin al ministrului muncii.

Izvoarele incidentale pentru dreptul muncii (reglementează alte instituții, din alte ramuri):

- Codul civil, în Codul muncii există în cadrul dispozițiilor finale și tranzitorii o reglementare care stabilește că ori de câte ori nu există dispoziții contrarii specifice se vor aplica regulile generale ale dreptului civil.

- Codul de procedură civilă, are un rol însemnat în partea de jurisdicție a muncii. Jurisdicția muncii este reglementată în cuprinsul unui capitol din Legea nr. 62/2011, unde există câteva reguli de principiu ce răspund intereselor specifice relației de muncă, adică reguli care imprimă maximă celeritate proceselor de muncă, de exemplu termenul de recurs este de 10 zile de la comunicare, iar între două termene teoretic nu pot trece mai mult de 15 zile, și în al doilea rând sunt reguli care vizează protecția salariaților, motiv pentru care procesele de muncă sunt scutite de taxă de timbru și funcționează o inversare a sarcinii probei, deoarece sarcina probei incumbă întotdeauna angajatorului. Acolo unde nu există reguli speciale de jurisdicție, devin incidente regulile generale ale Codului de procedură civilă.

- Constituția României, care stabilește drepturile fundamentale și pentru cetățeanul salariat (de exemplu: dreptul la muncă, dreptul la salariu, dreptul la concediu, dreptul la grevă, dreptul la negociere).

- Reglementările fiscale - Codul fiscal stabilește drepturile legate de veniturile salariale.

- Reglementările comerciale și în special Legea nr. 31/1990, Legea societăților comerciale, pentru că cel mai important angajator este societatea comercială.

- Legea penală, Codul penal are incidență în dreptul muncii pentru că există atât în Codul muncii, și în special în Legea nr. 62/2011 si Legea privind sănătatea și securitate în muncă în care sunt reglementate foarte multe infracțiuni.

- Legea administrativă, legea contenciosului nr. 554/2004, în special când se pune problema contestării înregistrărilor contractelor de muncă fie ele individuale sau colective, dar și a conflictelor de muncă la inspecția muncii, respectiv la Ministerul Muncii.

- Legislația internațională, există o instituție care a încercat să stabilească principiile generale în domeniul relațiilor de muncă, Organizația Internațională a Muncii care a fost creată în anul 1919, iar România este membru fondator al OIM. OIM funcționează în sistem tripartit, adică participă reprezentanți ai fiecărui stat membru fiecare participant reprezentând sindicatele, patronatele și Guvernul. Instrumentele de lucru ale OIM sunt Convențiile care sunt sprijinite de Recomandări. La nivelul Uniunii Europene există Directive care reglementează expres aspecte legate de raporturile de muncă (de exemplu, Directiva privind timpul de muncă și timpul de odihnă, Directiva privind protecția salariaților în cazul transferului de întreprindere, Directiva privind protecția salariaților în cazul concedierilor colective), precum și documente europene cu mare incidență în cadrul dreptului muncii cum ar fi Carta socială europeană, Declarația privind drepturile omului, dar și Declarația privind drepturile copiilor.

Izvoare specifice în dreptul muncii:

- normele și normativele de muncă emise de angajator;

- reglementările interne, în special Regulamentul de ordine interioară;

- contractul colectiv de muncă.

Toate aceste instituții au valoare de izvor de drept deoarece au caracter obligatoriu și impersonal fiind aplicabile tuturor salariaților de la un anumit nivel (deci au caracter normativ microsocial). Aceste norme specifice nu vin în contradicție cu normele legale, dar determinat de negociere, nu pot niciodată să ia un drept de la un salariat.