Dreptul Muncii - Sinteze

Dreptul muncii – ca ramură de drept – reprezintă ansamblul normelor prin care sunt reglementate r.j.2 individuale şi colective de muncă având ca temei contractele individuale şi colective de muncă încheiate între angajator şi salariaţi.

Dreptul muncii nu priveşte orice formă de muncă, ci numai pe cea subordonată, el reglementând situaţia celui care munceşte în favoarea şi sub autoritatea altuia, în schimbul unui salariu.

Dreptul muncii reprezintă o ramură de drept de sine stătătoare ca urmare a obiectului său specific de reglementare, respectiv relaţiile sociale generate de încheierea unui contract individual de muncă.

Dreptul civil este dreptul comun pentru dreptul muncii.

Dreptul muncii este însă dreptul comun pentru alte reglementări referitoare la anumite categorii de raporturi de muncă, spre ex.:

- raportul de muncă al funcţionarilor publici, denumit de lege raport de serviciu;

- raporturile de muncă ale militarilor;

- raporturile de muncă ale cooperatorilor;

- raporturile de muncă ale demnitarilor;

- raporturile de muncă ale preoţilor.

Prestarea muncii se poate realiza în cadrul unor raporturi de muncă sau în afara raporturilor de muncă.

Munca prestată în afara r.j.2 de muncă:

1) Munca voluntară/benevolă – se prestează în interes public, cu titlu personal şi gratuit, în temeiul unui contract de voluntariat (Legea nr.195/2001);

2) Munca desfăşurată în baza unor obligaţii legale de natură administrativă sau penal-execuţională:

-elevii şi studenţii în practica profesională;

-cazul persoanelor din zonele cu vegetaţie forestieră – care au obligaţia să intervină pentru stingerea incendiilor;

-cazul persoanelor din zonele cu inundaţii – care au obligaţia de a interveni;

-munca celor care execută o pedeapsă prin muncă.

3) Munca desfăşurată în cadrul unui r.j. civil (contract de prestări-servicii);

4) Munca desfăşurată în cadrul unui raport societar – când aportul în muncă este alăturat capitalului social (ex.: actorii la teatru);

5) Munca desfăşurată în cadrul unui r.j. comercial (cazul cel mai frecvent: contractul comercial de proiectare, contractul comercial de curtaj/samsărie);

6) Activităţi independente reglementate prin Ordonanţa nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către:

-PF autorizate (care nu pot fi niciodată angajatori);

-întreprinderile individuale (întreprindere economică, fără PJ, organizată de un întreprinzător PF care poate avea calitatea de angajator) şi

-întreprinderile familiale (întreprindere economică, fără PJ, organizată de un întreprinzător PF împreună cu familia, care nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă).

7) Profesiuni liberale: arhitecţii, avocaţii, medicii, farmaciştii. De regulă, în cazul profesiunilor liberale, cel care practică profesiunea poate încadra salariaţi pentru exercitarea profesiei respective. Cel care exercită profesiunea liberală nu are r.j. de muncă. De regulă, în profesiunile liberale, nu este permis cumulul. Aceste profesiuni liberale se constituie, de regulă, în corpuri sau ordine care îşi autoreglează profesia de la bază până la nivel naţional (ex.: ordinul arhitecţilor, corpul ....).

Unii membri ai acestor profesiuni pot fi, exclusiv, liber profesionişti, ori salariaţi, dar (nu doar) ei pot avea, concomitent, ambele calităţi (de ex.: medicii, ca regulă, sunt salariaţi în reţeaua sanitară de stat, iar unii dintre ei îşi exercită profesiunea (liberală) şi în cabinete particulare).

- curs nr.2 –

Munca prestată în cadrul unor r.j.2 de muncă

Noţiunea r.j.2 de muncă

Obiectul de reglementare al dr.muncii – îl constituie r.j.2 de muncă, care pot fi individuale şi colective.

Tradiţional, r.j.2 de muncă sunt definite ca acele relaţii sociale reglementate de lege, ce iau naştere între o PF, pe de o parte şi, ca regulă, o PJ (S.C., R.A., unitate bugetară, etc.) pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către prima persoană în folosul celei de a doua, care, la rândul ei, se obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestării acestei munci.

Subiectele r.j. de muncă sunt: angajatorul şi salariatul (angajatul).

I. R.j. de muncă în baza contractului individual de muncă

Trăsături caracteristice:

- persoana care prestează munca este în toate cazurile o PF; nu poate exista raport de muncă între 2 PJ. Cealaltă parte, denumită angajator, poate fi o PJ (S.C., R.A., etc.) sau o PF.

- sub aspectul ambelor subiecte, r.j. de muncă are o natură personală, este intuitu persoane; fiecare dintre părţi încheie contractul în considerarea calităţilor personale ale celeilalte părţi;

- prestarea muncii se face continuu, are caracter succesiv, de durată (chiar dacă cel în cauză încheie un contract pe durată determinată);

- munca prestată trebuie să fie salarizată, raportul de muncă având un caracter oneros;

- salariatul se află, după încheierea contractului, într-un raport de subordonare faţă de celălalt subiect în folosul căruia prestează munca; salariatul se află nu numai într-o dependenţă juridică faţă de angajator, care are dreptul de a-i da ordine şi dispoziţii obligatorii (putere de directivare), are drept permanent de control şi dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare în limitele legii;

- salariatul se bucură de măsuri legale de protecţie considerate necesare în condiţiile economiei de piaţă.

II. R.j.de muncă denumit „de serviciu” al funcţionarilor publici

Sediul materiei: Legea nr.188/1999, republicată, care reprezintă statutul general al funcţionarilor publici.

Regimul juridic aplicabil funcţionarilor publici este în cea mai mare parte similar cu cel al salariaţilor.

Similitudinile apar ca normale întrucât raporturile de serviciu se plasează în zona de interferenţă între dr.muncii şi dr.administrativ.

Elementele raporturilor de serviciu:

- numirea în calitate de funcţionar public se realizează numai cu consimţământul PF printr-un act de investire, acordul PF fiind dat în trepte, faza finală fiind jurământul depus;

- constatând că există un acord de voinţă, raportul de serviciu generează pentru funcţionarul public un statut contractual, fără a se încheia însă vreun contract de muncă, ci un contract de drept public, un contract administrativ, în baza căruia libertatea contractuală a părţilor este suplinită, în mare parte de legiuitor. Raportul de serviciu este un raport complex, cu clauze specifice atât actelor condiţie cât şi actelor subiective în domeniile în care negocierea este permisă.

- şi raportul de serviciu se încheie cu executare succesivă, intuitu personae şi cu titlu oneros.

- raportul de serviciu prezintă însă elemente specifice r.j. de muncă precum: obiectul şi cauza, funcţionarul se află în subordinea celui în favoarea căruia munceşte (autoritate sau instituţie publică).