Dreptul Securității Sociale

Capitolul I: Introducere în dreptul securităţii sociale

1. Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale

1.1. Conceptul de securitate socială

Securitatea socială constituie un concept amplu care încorporează atât asigurările sociale, cât şi asistenţa socială.

A). Asigurările sociale cuprind: asigurarea de sănătate, prestaţiile de maternitate, ajutorul de deces, indemnizaţia de şomaj, dreptul la pensie, asigurările pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Se apreciază că, în cadrul asigurărilor sociale, intră cu titlu de prestaţii noncontributive şi drepturile acordate: invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război, veteranilor de război, foştilor deţinuţi politici, eroilor martiri, urmaşilor şi răniţilor din timpul Revoluţiei din 1989, magistraţilor înlăturaţi din justiţie în perioada 1945 - 1952.

Într-un fel, se poate aprecia că, în prezent, cu privire la anumite instituţii juridice, există anumite norme de drept comun în domeniul securităţii sociale, dar şi norme specifice pentru anumite categorii de personal.

Aşadar, fără ca enumerarea să fie exhaustivă, norme generale în domeniul securităţii sociale sunt: Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea nr. 19/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale; Legea nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului; Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii; Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială.

În domeniul dreptului securităţii sociale, normele specifice pentru anumite categorii de personal sunt, cu titlu exemplificativ: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilorLegea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular; Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor.

Trăsăturile asigurărilor sociale sunt considerate a fi următoarele:

- subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar, pe de altă parte, organizaţia de asigurări prin organismele competente;

- conţinutul raportului de asigurare este alcătuit în esenţă din dreptul asiguratului la primirea indemnizaţiei de asigurări sociale şi obligaţia corelativă a instituţiei de asigurări de a o plăti, din obligaţia asiguratului de a vira contribuţia de asigurări sociale, corelativă cu dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei (raport juridic de tip comutativ);

- raportul de asigurare se naşte, ca regulă, ex lege, neavând la bază voinţa subiectelor sale;

- conţinutul raportului de asigurare constă, în principal, în furnizarea unor prestaţii ce reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional).

B). Asistenţa socială este reprezentată de un ansamblu unitar, constituit potrivit Legii nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială.

Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 47/2006).

Asistenţa socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.

Dreptul la asistenţă socială se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, şi este garantat:

tuturor cetăţenilor români care au domiciliul sau reşedinţa în România, fără nici un fel de discriminare;

cetăţenilor altor state, apatrizilor, oricărei persoane care a dobândit o formă de protecţie şi care are domiciliul sau reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române, respectiv ale acordurilor şi tratatelor la care România este parte.

Serviciile şi prestaţiile sociale se acordă în funcţie de situaţia persoanei sau familiei.

Astfel:

a) Serviciile sociale pot fi primare şi specializate.

- Serviciile sociale primare sunt măsuri şi acţiuni de proximitate şi prevenţie acordate în comunitate, în scopul identificării şi limitării situaţiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.

- Serviciile sociale specializate sunt măsurile de suport şi asistenţă care au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor persoanei ori familiei, aflată în situaţii specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială şi sunt acordate de personal calificat şi specializat.

Furnizarea serviciilor sociale se organizează într-un sistem descentralizat, la nivelul comunităţilor locale, pentru a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potenţialilor beneficiari şi condiţiilor particulare în care aceştia se află.

Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, după cum urmează:

în comunitate;

la domiciliul beneficiarului;

în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private.

Centrele de zi şi rezidenţiale reprezintă aşezăminte în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat şi care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora; în centrele rezidenţiale persoana este găzduită mai mult de 24 de ore.

Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale care sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.

Furnizorii de servicii sociale acreditaţi precum şi serviciile sociale acordate de aceştia se înregistrează în registrul electronic unic, organizat la nivel naţional pe baza ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot încheia convenţii de parteneriat sau contracte pentru acordarea serviciilor sociale.

Serviciile sociale sunt organizate într-un sistem flexibil, multidisciplinar şi coordonat şi pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile de sănătate, învăţământ, locuire, ocupare a forţei de muncă şi altele asemenea, în funcţie de complexitatea situaţiei.

b) Prestaţiile sociale reprezintă transferuri financiare şi cuprind: alocaţii familiale, ajutoare sociale, indemnizaţii şi facilităţi (art. 17 alin. 1 din Legea nr. 47/2006).

• alocaţiile familiale se acordă familiilor şi au în vedere naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor;

• ajutoarele sociale se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate şi ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viaţă, evaluate prin anchetă socială precum şi prin alte instrumente specifice;

• indemnizaţiile şi facilităţile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale şi asigurării unei vieţi autonome; indemnizaţiile cu caracter reparatoriu se acordă persoanelor şi, după caz, familiilor acestora, care au suferit daune în urma unor evenimente socio - politice sau legate de catastrofe şi calamităţi naturale, recunoscute prin lege.

Principalele criterii pe baza cărora se acordă prestaţiile sociale sunt următoarele:

• evaluarea contextului familial;

• veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;

• condiţiile de locuire;

• starea de sănătate şi gradul de dependenţă.

Statul acordă prestaţiile sociale prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Prestaţiile sociale se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat ori, după caz, din bugetul local şi sunt reglementate prin legi speciale.