Dreptul Transporturilor

Curs 1: 08.03.2008

1. Noţiuni introductive. Funcţionalitatea transporturilor.

Gradul de dezvoltare a transporturilor ilustrează modul de viaţă materială al unei ţări. Sub aspect social călătoriile asigură contactele de familie, culturale, artistice şi sportive, la orice distanţă.

Transporturile facilitează exercitarea activităţilor profesionale dincolo de raza domiciliului şi contribuie la dezvoltarea turismului, itinerariile cuprinzând nu numai circuite în graniţele naţionale dar şi vizitarea unor ţări străine.

Pe plan economic transporturile se analizează ca o fază inseparabilă a producţiei şi desfacerii de mărfuri sau de servicii şi distribuirea ulterior a bunurilor, până la nivelul consumatorilor.

În relaţiile internaţionale cerinţa schimburilor între economiile naţionale implică de asemenea şi organizarea corespunzătoare a transporturilor.

2. Noţiunea dreptului transporturilor.

Transporturile reprezintă un domeniu important al activităţii economico-socială prin intermediul cărora se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi persoanelor în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii.

În timp s-a impus adoptarea unor norme care să reglementeze raporturile juridice ce se stabilesc cu privire la organizarea acestor transporturi, drepturile şi obligaţiile participanţilor la activităţile de transport, aspecte care au constituit o ramură distinctă a dreptului numită dreptul transporturilor.

Def./ Dreptul transporturilor reprezintă ansamblul de reglementări privitoare la activitatea profesională organizată de cărăuşi, cu mijloace de transport corespunzătoare pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri.

Subiectele de drept sunt pe de o parte transportatorii, denumiţi cărăuşi sau operatori, iar pe de altă parte clienţii (beneficiarii), fie călători persoane fizice, fie expeditori şi destinatari de mărfuri (utilizatori).

Orice transport constă, în esenţă într-o prestare de servicii specifice executată în scopul de a deplasa dela punctul de pornire la locul de sosire, pasageri sau anumite bunuri, cu vehicule corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină.

Activitatea astfel desfăşurată are caracter comercial fiind organizată pentru realizarea unui profit.

3. Cadrul legal general:

Dreptul comun în materia transporturilor îl constituie dispoziţiile din CCR care pe lângă principiile generale privind oricare dintre contractele comerciale consacră un titlu special (Titlul XII) despre contractele de transport (art.413 – 441).

În lipsă de anumite reglementări, dispoziţiile comerciale se completează potrivit art.1 din CCR cu dispoziţiile C.civ sau potrivit art. 889 CCR cu cele ale C.P.Civ.

Reglementările interne în materie de transporturi sunt constituite din dispoziţii care reglementează toate categoriile de transporturi, inclusiv contractele de transport cuprinse în coduri, legi, ordonanţe de guvern şi alte acte normative.

Cadrul legal general intern:

- OG 19/1997, privind transporturile;

- OG 94/2000, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile;

- OUG 109/2005, privind transporturile rutiere;

- OG 7/2005, pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România

- OG 116/1998, privind instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internaţional

- OG 29/1997, privind codul aerian civil

- Etc.

Reglementări internaţionale:

- Convenţiile internaţionale încheiate sub auspiciile ONU sau alte organizaţii mondiale pentru transporturile feroviare, rutiere, maritime, fluviale sau aeriene

- Acorduri bilaterale sau multilaterale privind domeniile de transporturi menţionate.

4. Cadrul instituţional al transporturilor:

a) În România:

- la nivel naţional Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este organul de specialitate al autorităţii publice centrale;

- la nivel local există mai multe structuri administrative specializate în raport de felul transporturilor pe care le coordonează.

b) Pe plan internaţional funcţionează o serie de instituţii interguvernamentale cu vocaţie universală. Ex.:

- Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale;

- Organizaţia pentru Transporturi Internaţionale Feroviare;

- Organizaţia Maritimă Consultativă Interguvernamentală.

5. Sistemul naţional de transporturi:

Potrivit art. 2 din OG 19/1997, Sistemul naţional de transport are caracter strategic, constituie parte integrantă a sistemului economic şi social şi are următoarele componente:

a) infrastructurile de transport rutier, feroviar, naval şi aerian;

b) mijloacele de transport;

c) operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transporturilor.

Această organizare face posibil ca sistemul naţional de transporturi să aibă următoarele obiective:

a) realizarea conectării tuturor localităţilor la reţeaua naţională de transport;

b) asigurarea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor;

c) asigurarea liberei circulaţii a bunurilor;

d) asigurarea efectuării transporturilor care privesc siguranţa naţională;

e) asigurarea racordării lui la sistemele internaţionale de transport;

f) participarea la dezvoltarea economică şi socială a ţării.

6. Bunuri ale sistemului naţional de transporturi:

Infrastructuri – reţelele de căi rutiere, feroviare, aeriene şi navale, precum şi tehnologiile şi echipamentele aferente.

Mijloacele de transport – denumite şi vehicule sunt mijloace mobile cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, destinate să se deplaseze pe o cale de comunicaţie rutieră, feroviară, navală sau aeriană.

Operatorii de transport – numiţi şi transportatori sunt persoane fizice/juridice autorizate să efectueze transporturi interne sau internaţionale de persoane sau de bunuri, în interes public sau personal, cu mijloace te transport deţinute în proprietate sau cu contract de închiriere sau de leasing.

Operatorii activităţilor conexe transporturilor – sunt persoane fizice sau juridice care efectuează activităţile ce se desfăşoară în legătură cu/sau în timpul transportului.

Utilizatorii – sunt călătorii sau pasagerii în cazul transportului de persoane şi expeditorii, în cazul transportului de bunuri.Aceştia au acces egal la infrastructura de transporturi deschisă accesului public şi pot alege liber modul de transport pentru deplasare.

7. Dreptul de proprietate asupra bunurilor în domeniul transporturilor:

Proprietatea publică în domeniul transporturilor cuprinde:

- infrastructura deschisă accesului public;

- bunurile de interes public, stabilite prin lege.

Alte bunuri din domeniul transporturilor, ce aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, constituie proprietatea privată a acestora.

8. Clasificarea transporturilor:

a) După obiectul transportului efectuat de cărăuş:

- Transportul de persoane;

- Transportul de bunuri: cantitativ şi valoric aceste transporturi sunt cele mai importante din punct de vedere economic. Aici regăsim două categorii de transporturi de bunuri, astfel:

- transporturi curente: obiect – materii prime, minereuri şi alte materiale;

- transporturi particularizate: obiect – transmiterea de energie electrică prin reţelele de înaltă tensiune, transportul de gaz metan prin conducte, transportul pe bandă rulantă, al bagajelor în aeroporturi sau al altor materiale (ex. Instalaţia de la Fieni – cel mai lung parcurs din Europa)