Dreptul Transporturilor

CAPITOLUL I. NOŢIUNEA DREPTULUI

TRANSPORTURILOR

Secţiunea I. Semnificaţia noţiunii

1.1. Trăsături definitorii

Dreptul transporturilor este ansamblul de reglementări

privitoare la activitatea profesională organizată de cărăuşi, cu vehicule corespunzătoare, pentru a deplasa, pe baze contractuale şi în condiţii legale, persoane şi/sau bunuri.

Procedând la analiza acestei definiţii, spre a-i disocia componentele, observăm în primul rând că se referă la anumite subiecte de drept, care sunt pe de o parte transportatorii, denumiţi de asemenea cărăuşi sau operatori, iar pe de altă parte clienţii (beneficiarii), fie călători persoane fizice, fie expeditori şi destinatari de mărfuri (de cele mai multe ori societăţi comerciale). Sub un alt aspect, orice transport constă, în esenţă, într-o prestare de servicii specifice, executate în scopul de a deplasa de la punctul de pornire la locul de sosire pasageri sau anumite bunuri, cu vehicule corespunzătoare, în condiţii de siguranţă deplină. Activitatea astfel desfăşurată are caracter comercial, fiind organizată pentru realizarea de profit.

Fiecare dintre componentele evocate ale noţiunii de transport urmează să fie precizate pe parcurs, deopotrivă cu cadrul legal al materiei.

1.2. Conţinutul dreptului transporturilor.

Reglementările aplicabile deplasării de persoane sau de bunuri alcătuiesc un ansamblu structurat în mod coerent, care comportă totodată specializări determinate de particularitatea fiecărei ramuri de transporturi.

În acest tablou global poate fi disociată, cu titlu preliminar, o parte generală, cu caracter introductiv, care interesează orice gen de transporturi, fie terestre, fie pe apă sau aeriene. Prezintă astfel conexiuni cu fiecare sector de activitate menţionat configurarea, cel puţin în linii sumare, a cadrului legal şi instituţional al materiei. În acelaşi context se situează identificarea trăsăturilor definitorii ale transporturilor, delimitarea domeniului lor ratione personae şi ratione materiae, precum şi clasificările corespunzătoare. Incidenţe de ordin general revin totodată contractului de transport, care se înfăţişează ca mecanism juridic de bază, folosit în mod necesar în orice tip de deplasări, fie de persoane, fie de bunuri. Un rol similar prin generalitate îl îndeplineşte, în transportul de mărfuri, contractul de expediţie a încărcăturii.

Aceste noţiuni prealabile înlesnesc studiul ulterior, diferenţiat, al particularităţilor diverselor modalităţi de transporturi, alcătuind partea specială a cursului. Abordarea în contextul arătat are ca obiect, fireşte, latura juridică a transporturilor feroviare, rutiere, maritime, fluviale, aeriene şi combinate. Fiecare dintre ele comportă în plus o multitudine de nome tehnice, destinate să asigure calificarea profesională a cărăuşului, parametrii de performanţă ai vehiculelor, securitatea călătorilor sau mărfurilor, ocrotirea mediului înconjurător. Deşi atare reglementări prezintă o importanţă de netăgăduit, nu pot fi reţinute (altfel decât enunţiativ) spre a fi examinate distinct, deoarece exced sferei de preocupări ale unei discipline de drept. Selecţia se impune, cu alte cuvinte, în sensul limitării stricte la aspectele şi consecinţele de natură juridică ale activităţii de transport.

În contextul arătat, mai este de reţinut că partea specială a cursului include o dublă perspectivă, atât cea de drept intern, cât şi cea internaţională. Bifurcarea se explică de la sine, ţinând seama de realităţi, din moment ce în zilele noastre transporturile, în orice domeniu, se efectuează nu numai între graniţele ţării, ci deopotrivă la scară continentală sau mondială. Deplasarea transfrontalieră implică, îndeosebi pentru mărfuri, operaţiuni specifice de ordin vamal; prin natura lor acestea depăşesc şi ele cadrul uzual al dreptului transporturilor, astfel că vor fi pe cât posibil omise.

1.3. Conexiuni cu alte ramuri de drept.

Autonomizarea Dreptului transporturilor îl situează pe un loc de sine stătător în cadrul ramurilor juridice, fără însă a-l izola. Subzistă, într-adevăr, numeroase corelări cu disciplinele înrudite prin conţinut.

Dreptul transporturilor, analizându-se ca o materie specială, se întregeşte în mod firesc, în lipsă de norme proprii, cu dreptul comun, care îi complineşte eventualele lacune.

o atare funcţie o îndeplineşte, în principal, Dreptul comercial. Însăşi calificarea întreprinderii de transporturi ca act obiectiv de comerţ provine din art. 3 alin. 13 C. Com. În general, Dreptul comercial constituie izvorul de drept comun al contractului de transport şi al regimului obligaţiilor născute în sarcina părţilor din activitatea de deplasare a persoanelor sau a mărfurilor (fără a epuiza astfel incidenţele care îi revin).