Dreptul transporturilor - Contractul de expediție

1. Sediul materiei

1.1 Acte normative reglementând regimul juridic al contractelor de expediție încheiate

înainte și după data de 1 octombrie 2011

Contractul de expediție a cunoscut o evoluție în timp, de la o varietate a contractului de transport

până la un contract de sine stătător. Astfel, în privința reglementării legale a contractului de

expediție pot fi identificate trei etape principale:

a) contractul de expediție - varietate a contractului de transport

b) contractul de expediție - contract de sine stătător nenumit

c) contractul de expediție - contract de sine stătător numit

În ceea ce privește prima etapă, aceasta se caracterizează prin aceea că prestația caracteristică

a contractului de expediție, respectiv „a organiza un transport de bunuri”, a fost văzută ca o

prestație ce ar putea constitui obiect al contractului de transport. Astfel art. 413 din C. com.

precizează faptul că este contract de transport inclusiv acel contract prin care o persoană numită

cărăuș se obligă față de expeditor să facă a se transporta un obiect oarecare. „A face să se

transporte un obiect” a fost interpretată ca însemnând a organiza un transport.

În ceea ce privește a doua etapă, aceasta se caracterizează prin aceea că prestația constând în

„a organiza un transport” a devenit o obligație caracteristică pentru un alt contract, diferit de

contractul de transport și denumit contract de expediție. Acesta nu beneficia de o reglementare

generală, consacrată într-un act normativ, dar se caracteriza prin existența mai multor contractetip,

elaborate de către cele mai importante case de expediție (societăți comerciale având ca obiect

de activitate, activitatea de expediție) sau de către asociațiile acestora.

În această etapă, relațiile dintre părțile contractante erau guvernate de prevederile contractelortip.

Acolo unde contractele nu dispuneau, intervenea aplicarea reglementărilor legale supletive.

Întrucât contractul de expediție nu beneficia de o reglementare legală a regimului său juridic, în

vederea determinării normelor juridice incidente acolo unde părțile nu au dispus, a fost necesară

stabilirea naturii juridice a fiecărui contract-tip. Din analiza contractelor-tip cele mai cunoscute,

s-a observat faptul că acestea aveau, cel mai des, natura juridică a unui contract de comision sau

a unui contract de mandat. Consecința determinării naturii juridice a fost aceea a completării

lacunelor contractelor-tip cu normele juridice care reglementau contractul de comision1 sau

mandat2, după caz.

Cel mai cunoscut contract-tip de expediție folosit în România a fost cel adoptat de Adunarea

generală a membrilor Uniunii Societăților de Expediție din România (USER)3, la data de 26

octombrie 1995 și modificat la 1 iunie 2007. Denumirea modelului de contract este „Condițiile

generale care reglementează activitatea caselor de expediție”, prescurtat „Condițiile generale

USER”4.

Condițiilor generale USER au fost interpretate ca având natura juridică a unui contract de

comision În plus, contractul a fost calificat drept un contract comercial, pe baza coroborării

prevederilor Cap. I. pct. 1 din contract, coroborate cu acelea ale art. 3 pct. 7 din C. com. În

consecință, acolo unde Condițiile generale USER nu dispuneau, se aplicau dispozițiile referitoare

la contractul de comision din C. com..5

În cea de-a treia etapă, contractul de expediție își păstrează individualitatea, devenind, în

plus, un contract numit. Astfel, acesta beneficiază de o reglementare a regimului său juridic,

realizată prin Codul civil, art. 2064-2071. Potrivit art. 2064 din Codul civil, contractul de

expediție este o varietate a contractului de comision, deci, în completarea art. 2064-2071, devin

incidente art. 2043-2053, reglementând contractul de comision. La rândul său, contractul de

comision este o varietate de mandat fără reprezentare, fiindu-i aplicabile dispozițiile generale

din materia mandatului fără reprezentare, respectiv, art. 2039-2042. Mai mult, în temeiul

art. 2039 din Codul civil, dispozițiile din materia mandatului fără reprezentare se completează cu

acelea aplicabile mandatului cu reprezentare, respectiv 2009 - 2038.