Dreptul UE

1) Aparitia constructiei comunitare

2) Particularitatile dezvoltarii constructiei comunitare

3) Caracteristicile UE ca entitate a dreptului international

4) Ordinea EU. Prezentare generala

5) Ordinea juridica a UE

6) Caracteristicile DUE

7) Institutiile UE. Organizare si atributii

8) Institutiile judecatoresti de la Luxemburg. Prezentarea in fata curtii.

Curs I: Notiuni introductive

Organizatiile internationale se clasifica in organizatii interguvernamentale-OIG si non-guv.-ONG.

Organizatiile interguvernamentale au fost create (scop):

1) Din necesitatea prevenirii razboiului si pentru a reglementa regulile de purtare a razboiului (ONU,SNU).

2) Interdependentele care apar in procesul dezvoltarii comertului,relatiilor monetare si finantelor.

3) Dimensiunea noilor probleme cu care se confrunta societatea internationala, dimensiune ce determina necesitatea unui tratat global: saracia, cresterea demografica, alimentatia, mediul, spatiul cosmic.

Elementele constitutive ale unei OIG (persoane juridice,adica sunt capabile sa isi asume drepturi si obligatii in plan intern si international;subiecte derivate de drept international-principiul specialitatii capacitatii de folosinta):

1) Cel putin 3 state

2) Vointa liber exprimata intr-un acord international/tratat multilateral

3) Un obiectiv

4) O structura institutionala proprie

5) Metoda de colaborare intre state mentionata in tratat (cooperare sau integrare)

6) Indeplinite cu respectarea dreptului international.

Ex.: UE - 6 state membre la primul tratat: CECO,obiectiv economic si mentinerea pacii in Europa, metoda de colaborare: integrare.

Clasificarea OIG:

 in functie de compozitie:

• Organizatii universale/deschise: ONU

• Organizatii regionale/semi-deschise (state dintr-o anumita regiune) si inchise: Benelux

 In functie de domeniul de activitate:

• Organizatii specializate: UE,NATO(domenii politice,tehnico-economice si militare)

• Organizatii generale: ONU

 In functie de modul de colaborare:

1. Integrare

2. Cooperare (se observa si in structura institutionala)

Aparitia constructiei comunitare - Istoric. Dupa al doilea razboi mondial,numarul OIG creste. Divizarea Europei in blocul de vest si cel de est.

VEST

EST

1947 - Planul Marshall - ajutor financiar din partea SUA pentru unele state europene

1948 - Organizaţia de Cooperare Economică Europeană (O.C.E.E.) - 1960 - OCED

1948-2011 - UEO (Uniunea Europei Occidentale) 1948 - Pactul de la Varsovia

1948 - Uniunea Vamala a statelor Benelux

1949 - NATO (Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord) - state europene,SUA si Canada. 1949 - CAER (Consiliul pentru Ajutorarea Economica Reciproca)

1949 - Consiliul Europei

1950 - Declaratia Schumann

1951 - CECO - Tratatul de la Paris

1957 - CEE si EURATOM

1960 - AELS (Asociatia Europeana a Liberului Schimb)

1960 - OCED (Organizaţia de Cooperare Economică si Dezvoltare)

1975 - Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa

1995 - OSCE

1991 - Comunitatea statelor independente = abrogarea Pactului de la Varsovia

Curs II: Aparitia constructiei comunitare

Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a lasat in urma sa o Europa distrusa din punct de vedere material, framantata de puternice crize politice si divizata prin cortina de fier in doua mari blocuri: Est si Vest. Apare in acest context un puternic curent catre o politica internationala care sa fie capabila sa opreasca o a treia conflagratie mondiala si sa consolideze Europa din punct de vedere economic in fata SUA si URSS. Sunt create, asadar, dupa razboi, o serie de organizatii internationale la nivel universal si la nivel regional-european, organizatii care au caracter militar,economic sau politic (a se vedea cursul 1).

Intr-un moment complicat din vara anului 1950,lui Robert Schuman,ministrul Afacerilor de Externe, ii este incredintata o misiune foarte importanta de catre Franta si SUA: crearea unui plan care sa conduca la reintegrarea Germaniei in contextul european. Pentru a gasi solutia,Schuman a recurs la geniul inventiv a unei persoane necunoscute marelui public,dar cu o experienta indelungata - Jean Monnet (viitorul prim presedinte al Inaltei Autoritati). Fara a fi detinut un mandat politic, era considerat un om pragmatic,preocupat de gasirea celor mai eficiente solutii. Desi trecusera 5 ani de la al Doilea Razboi Mondial,reconcilierea intre fostii inamici parea inca foarte departe. Problema cruciala cu care se confrunta inca Europa era de a evita greselile trecutului si de a pune bazele pentru o pace durabila intre natiuni care fusesera multa vreme in conflict. Solutia era ca relatia dintre Franta si Germania sa cunoasca un nou inceput. Daca s-ar fi creat legaturi stranse intre cele 2 state atunci celorlalte tari libere din Europa li s-ar fi dat un impuls catre un destin impreuna.

Jean Monnet a ajuns la concluzia ca era iluzoriu sa incerce crearea dintr-odata a unui edificiu institutional complet supranational,fara a intampina o rezistenta puternica din partea statelor recent iesite din razboi si putin dispuse sa transfere o parte importanta din suveranitatea nationala. In opinia sa, pentru a reusi, trebuia ca obiectivele propuse in cadrul colaborarii dintre statele europene sa fie limitate la domenii precise,dar cu un puternic impact psihologic si sa instituie un mecanism de decizie care sa poate primi gradual noi competente.

Motivatia acestei initiative era urmatoare: era putin probabil sa se impuna Germaniei un control militar asupra industriei sale grele, insa, pe de alta parte, a o lasa complet independenta, era considerata o amenintare potentiala la adresa pacii, astfel singura solutie era aceea a intregrarii Germaniei,cu acceptul sau, economic si politic intr-o comunitate europeana,puternic structurata.

Practic, Planul Schuman (act politic) a fost rodul unui complot. Astfel, Jean Monnet si colaboratorii sai au elaborat in ultimele zile ale lui aprilie 1950 o nota de cateva pagini ce continea expunerea de motive si dispozitivul unei propuneri care avea sa bulverseze toate schemele diplomatiei clasice. Departe de a recurge la traditionalele consultari cu servicile ministeriale competente, Jean Monnet si-a inconjurat proiectul de cea mai mare discretie pentru a evita posibile obiectii sau contra-propuneri care ar fi modificat esenta ideii sale. Astfel, invaluit in cel mai mare secret, pentru a nu fi lipsit de avantajul surprizei, proiectul este finalizat pe 6 mai 1950. Ideea lui Monnet este acceptata fara rezerve de Schuman si,in timp ce acesta prezenta planul in dimineata zilei de 9 mai colegiilor sai de Guvern,un emisar secret il inmana personal cancelarului german,Konrad Adenauer, a carui reactia a fost, de asemenea, entuziasta. Astfel, la ora 4 a aceleiasi zile de 9 mai, planul este facut public. Propunerea concreta viza plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei autoritati supreme, comune, independente (Inalta Autoritatea) in cadrul unei organizatii (CECO) deschise participarii si altor state europene.