Dreptul Uniunii Europene

TEMA: 1

Locul și rolul dreptului unional

-2 cursuri din data de: 16.03.2020 și din data de 20.03.2020-

1.1. Scurt istoric despre Comunitățile Europene

La sfarșitul celui de-al doilea război mondial marile puteri europene se aflau într-o situație de colaps, atât fizic, cât și economic. Odată cu sfârșitul războiului în toată Europa, milioane de refugiați nu mai aveau niciun fel de locuință, economia statelor particiante era în criză profundă, iar cea mai mare parte a infrastructurii industriale a continentului era devastată. Consecințele ocupării naziste și politicile de război duse, au fost dezastroase asupra întregii vieți economice și sociale, iar Europa, care timp de secole la rând reprezenta centrul economic, militar, politic și cultural și social al lumii, încetează să mai joace un rol semnificativ pe plan mondial, rămânând o miză a luptei dintre cei doi mari învingători ai planetei: S.U.A. și U.R.S.S.

America, după o analiza mai atentă a situației economice și financiare a statelor occidentale și după constatatea că, U.R.S.S. intenționa să-și extindă dominația spre Atlantic, decide că e nevoie de o mai serioasă implicare din punct de vedere economic, financiar și militar în zonă, de a-și face simțită prezența și de a susține o integrare vest-europeană și o mai bună colaborare între statele occidentale, ca singură soluție viabilă la criza postbelică în care Europa se afla. La acel moment, americanii etalau europenilor ideea că nu sunt singuri și neajutorați în fața dificultăților cu care se confruntau la sfarșitul celui de-al doilea război mondial, și mai ales că ei, americanii erau dispuși să îi susțină într-o politică economică coerentă. Acest lucru declansează entuziasm în rândul marilor puteri europene, iar personalități precum Winston Churchill ridică ideea de statele unite ale Europei într-o declarație la Universitatea din Zurich, la 19 septembrie 1946, iar reprezentații lor încep în a fi optimiști într-o unificare europeană, ceea ce se concretizează la data de 17 decembrie 1946 prin înființarea „Uniunii Federaliștilor Europeni”. Organizația pleacă de la premisa că numai o federație europeană, bazată pe ideea unității în diversitate va putea preveni repetarea suferințelor și a distrugerilor din cel de-al doilea război mondial.

Însă un prim pas major în istoria construcției europene l-a constituit înființarea în 1947, sub patronajul lui Winston Churchill, a mișcarii pentru pentru o Europă Unită, ostilă organizațiilor supranaționale dar favorabilă cooperării interguvernamentale. Odată cu aceste portițe deschise, și francezii înființează la 1 iunie 1947, prin Rene Coutin, Consiliul Francez pentru o Europă Unită, care va fi integrat ulterior în anul 1953, Mișcării Europene. Sprijinul american nu s-a lăsat așteptat iar pe 5 iunie 1947 într-un discurs rostit de către secretarul american George Marshall , se anunșa lansarea unui vast program de revitalizare economică a Europei, numit oficial European Recovery Program. Inițial, planul era destinat tuturor statelor europene, însă respins de U.R.S.S. și de către aliații ei, ce nu doreau implicarea americanilor în aria lor de influență. Astfel, Planul Marshall, în fapt a însemnat un ajutor financiar din partea Statelor Unite ale Americii acordat unui număr de 16 state din Vestul Europei. Pentru funcționarea și mai buna coordonare a acestui plan economic se înființează la 16 aprilie 1948, Organizația Economică de Cooperare Europeană (O.E.C.E.), care permite statelor europene să gestioneze în comun ajutorul primit din partea americanilor, ajutor care va deveni ulterior, în 1960, Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

La începutul anului 1949, Franța, Marea Britanie și Benelux decid înființarea unui Consiliu al Europei , solicitând cooperarea Danemarcei, Irlandei, Italiei, Norvegiei și Elveției, la discuții. Înființarea Consiliului Europei vine ca o completare, în plan politic, a organizațiilor precedente, ce se reunește în temeiul statutului său semnat la Londra, la 9 mai 1949, și care va intra în vigoare la 3 august 1949, prin care statele europene beneficiau de un regim democratic și de o mai bună protecție a drepturilor omului.

De asemenea, Consiliul Europei reprezintă instrumentul ce armonizează drepturile omului la nivel național și favorizează apărarea unui drept regional european creat pe bază de convenții. Cu toate aceste eforturi, nu englezii ci francezi promovează cel mai important proiect pentru istoria a ceea ce se numește astazi Uniunea Europeană, și anume propunerea pentru Comunitatea Europeană a Carbunelui și Oțelului redactată de diplomatul și omul de afaceri Jean Monnet și făcută publică într-un discurs de catre ministrul de externe francez Robert Schuman la 9 mai 1950 . Această initiativă a lui Jean Monnet, cunoscută și sub numele de Declarația Schuman, vine pentru a rezolva două mari probleme ce afectau securitatea Europei, și anume preocuparea S.U.A. și U.R.S.S. pentru dezvoltatea politică a Germaniei și, evitarea conflictelor în spațtiul occidental prin cointeresarea Germaniei, metodă menită să oprească Germania de la exploatarea regiunilor industriale ale carbunelui și oțelului, fără a menține un sistem de controale unilaterale și discriminatorii, ce ar evita posibilele alimentări revizioniste din aceasta țară. Proiectul vine și pune zăcămintele regiunilor industriale din Renania-Westphalia și Lorena sub o administrare supranațională, de care să poată beneficia atât națiunile franceză și germană, cât și alte națiuni ale Europei Occidentale. Principalii oameni politici ai vremii, cum ar fi Konrad Adenauer sau Alcide de Gasperi, dar și cei din Benelux au primit acest proiect în mod favorabil, așa că în anul 1951 se fondează Comunitatea Europeană a Carbunelui și Oțelului.