Extras din document
A. Definiţie
Drepturile omului sunt, în mod literal, drepturile pe care cineva le are pentru simplul fapt că este fiinţă umană.
- subiecţii: nu „persoanele” la modul colectiv ci indivizii, deoarece noi suntem oameni la modul individual
- în ce fel dă „umanitatea” (?omenitatea) drepturi?
o după Christian Bay , nevoile/trebuinţele umane stabilesc drepturile omului. Prea vag.
o sursa drepturilor omului este natura morală a omului: ele sunt „trebuinţe” nu pt viaţă ci pt sacralitatea (calitatea) vieţii
Raportarea la alte tipuri de drepturi (dreptul de angajat, moştenitor, cetăţean etc.)
- cele mai înalte drepturi: ele sunt ultima resursă în materie de drepturi – relevante de obicei atunci când mecanismele (mai mărunte) de implementare a dreptăţii sociale nu funcţionează corect
- mecanismul paradoxal al drepturilor omului: în mod normal drepturile omului caută să reglementeze dinamica altor drepturi (mai inferioare) aşa încât apelul la drepturile omului să fie nenecesar: drepurile omului să existe, dar să nu fie folosite.
B. Incursiune istorică
1. De la grecii antici la raţionaliştii sec. XVIII
Ideea că omul posedă, prin natura sa, anumite drepturi, independente de orice ordine juridică, este foarte veche :
- sofiştii antici (sec. V î.H.) : omul este stăpânul propriului său destin şi nu zeii
- Platon introduce distincţia între phusis (natură) şi nomos (convenţie) : „Voi toţi care sunteţi aici prezenţi vă consider pe toţi ca fiind părinţi, apropiaţi, cetăţeni după natură, dacă nu chiar după lege (phusis nomos). După natură, semenul este părintele semenului, dar legea tirană a oamenilor opune naturii contrastul său.”
- Aristotel : « numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natură oamenii nu se deosebesc întru nimic »
- stoicii greci au fost primii care au elaborat ideea de drept natural : legile elaborate de oameni sunt copii imperfecte ale unui Drept Etern şi Imuabil, existent în Cosmos.
În Evul Mediu, Toma d’Aquino a susţinut că individul reprezintă centrul oricărei ordini sociale şi juridice corecte, deşi Legea divină reprezintă o autoritate superioară legii laice.
Mai târziu, raţionaliştii au elaborat teoria dreptului natural – o justiţie eternă, dar care nu este supusă niciunei ordini divine.
În sfârşit, apare treptat teoria contractului social, conform căreia raportul stat-cetăţean este reglementat de un contract social, care nu poate fi modificat de o parte fără consimţământul celeilalte. Formularea cea mai amplă a acestei teorii îi aparţine lui Jean Jacques Rousseau, în lucrarea sa « Contractul social »
Pricipalele documente constituţionale în care aceste concepţii se concretizează (mai întâi în Anglia) sunt :
- Magna Carta, sau « Marea Chartă a libertăţilor » (1215) caută să asigure drepturi umane împotriva abuzului de putere regală
- The Bill of Rights (Anglia, 1689) din nou caută să reglementeze drepturile poporului în raport cu puterea monarhică
- Declaraţia de independenţă a S.U.A (1776) subliniază valoarea şi drepturile egale ale tuturor oamenilor, dăruite de Dumnezeu prin creaţie: “Noi considerăm aceste adevăruri a fi evidente, că toţi oamenii au fost creaţi egali; că au fost înzestraţi de către Creatorul lor cu anumite drepturi nealienabile; că printe acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii.”
- Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (Franţa, 1789): “oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi fondate decât pe egalitatea comună”.
Ca observaţie generală, se poate spune că toate documentele din această perioadă sunt preocupate primordial de recunoaşterea existenţei unor drepturi umane şi foarte puţin de definirea acestor drepturi. O trăsătură generală a acestor drepturi este aceea că ele erau în esenţă unele civile şi politice. Întrucât punctul lor de reper transcende statul (făcând apel, de pildă, la Dumnezeu), drepturile acestea trebuiesc înţelese primordial ca drepturi ale individului, şi numai în al doilea rând ale cetăţeanului.
2. Primele iniţiative internaţionale
Începând cu mijlocul sec. XIX apar primele iniţiative de colaborare internaţională în materie de drepturi umane. Ele vizează mai întâi umanizarea războiului, combaterea comerţului cu sclavi şi protejarea minorităţilor religioase. Mai târziu, în sec. XX, preocupările se îndreaptă spre alte patru categorii de drepturi : privind munca, popoarele colonizate, minorităţile (etnice, lingvistice şi religioase) şi străinii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drepturile Omului.doc