Extras din document
Capitolul I Cristalizarea şi evoluţia conceptului de drepturi ale omului
1.1. Conceptul de drepturi ale omului - clasificare
Înscriindu-se în filosofia ,,dreptului natural şi al ginţilor” şi stând la baza teoriei ,,contractului social” al lui Jean-Jacques Rousseau, conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, însă a fost concretizat în timpul a două mari evenimente: revoluţia burgheză din Franţa (1789) şi rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord împotriva Marii Britanii (1776).
Astfel, Declaraţia revoluţiei franceze privind drepturile omului şi cetăţeanului, din 26 august 1789, dă expresie filosofiei dreptului natural şi consacră principiul egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii, ca principiu pe care se întemeiază celelalte drepturi şi libertăţi, cum sunt: dreptul la proprietate, la securitate, la rezistenţă faţă de opresiune, libertatea de gândire, de expresie şi de manifestare. Declaraţia de independenţă a coloniilor engleze din America, adoptată la 4 iulie 1776 la Philadelphia, proclamă principiul egalităţii între indivizi, dreptul la viaţă şi libertate ca drepturi inalienabile şi instituirea guvernelor cu consimţământul celor guvernaţi. Punerea în aplicare a drepturilor astfel proclamate, atât în S.U.A., cât şi în Franţa s-a realizat prin constituţii scrise.
Intenţia acestor declaraţii a fost de a aduce schimbări fundamentale în ordinea publică existentă dominată de ierarhii tradiţionale de natură economică, politică şi ecleziastică. Idealul promovat de aceste declaraţii era acela al egalităţii şi fraternităţii, al convingerii că oamenii sunt prin naştere egali şi înzestraţi cu anumite drepturi naturale, inalienabile. (Scăunaş S, 1)
Contribuţii însemnate la definirea şi cristalizarea drepturilor omului au adus şi actele constituţionale engleze de la sfârşitul sec. al XVII-lea. Astfel, ,,Habeas Corpus”, act adoptat de Parlament în 1679, garantează inviolabilitatea persoanei, iar ,,Bill of Rights” (Declaraţia drepturilor) din 1689 recunoaşte dreptul la alegeri libere, libertatea cuvântului, eliberarea sub cauţiune, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu jurii, precum şi alte drepturi, însă primul document european în care au fost schiţate primele elemente ale protecţiei juridice a persoanei umane este ,,Magna Carta Libertatum”, semnată în 1215 de regele Ioan Fără de Ţară, document prin care se reglementează raporturile regelui cu nobilimea şi biserica engleză, şi care consacră dreptul la judecată potrivit legii: ,,Nici un om liber nu va fi închis sau expulzat sau nimicit în vreun fel fără a fi judecat în mod legal de egalii săi, potrivit legilor ţării”.
Protecţia drepturilor omului prin instrumente juridice de transpunere a acestor drepturi în prevederi legale, a devenit un imperativ al comunităţii internaţionale după al doilea război mondial, în urma dezvăluirii atrocităţilor comise de nazişti, iar mai târziu, şi ca urmare a perpetuării practicii încălcării drepturilor omului în statele cu regimuri totalitare. Această necesitate s-a concretizat în reglementări cu caracter universal sau regional ce au urmat semnării Cartei O.N.U.(26 iunie 1945).
Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată şi adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948 este primul document cu vocaţie universală în acest domeniu şi stabileşte o concepţie unitară a comunităţii internaţionale despre drepturile şi libertăţile omului, deschizând calea spre un sistem de protecţie internaţională a drepturilor omului. ( Balahur D, 32) După 1948, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat în acest domeniu peste 60 de convenţii şi declaraţii prin care s-a avut în vedere şi instituirea unor mecanisme specifice de protecţie a acestor drepturi.
Drepturile omului sunt drepturi inerente şi inalienabile ale fiecărei persoane, care definesc condiţia umană într-o societate civilizată. Omul ca fiinţă raţională, născută liberă, ca măsură a tuturor lucrurilor, considerat ca scop şi niciodată ca mijloc, reprezintă valoarea supremă pe care ar trebui să se concentreze tot ce înseamnă scopuri ale societăţii organizate politic în stat. Transpus în planul preocupărilor juridice, conceptul de drepturi ale omului desemnează, mai întâi, drepturi subiective ale omului, de o anumită factură, care definesc poziţia acestuia în raport cu puterea publică, dar el devine o veritabilă instituţie juridică, un ansamblu de norme juridice internaţionale care au ca subiect de reglementare promovarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor omului, apărarea acestuia împotriva abuzurilor statelor şi a pericolelor de orice natură. Putem discuta astfel despre drepturile omului, pe de o parte, ca despre o instituţie de drept intern, mai precis de drept constituţional, care însumează normele ce reglementează statutul juridic al cetăţeanului cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestuia, şi, pe de altă parte, ca despre o instituţie de drept internaţional, ca sursă de reguli juridice stabilite de comun acord de către state pentru protecţia fiinţei umane, dar şi ca principiu fundamental al dreptului internaţional public. (Purdă N, 25)
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drepturile Omului.doc