Drepturile și libertățile fundamentale în AP

TEMA 1

APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA ISTORICĂ A DREPTURILOR OMULUI

1. Evoluția istorică a Drepturilor Omului

Drepturile omului - ca fenomen social - iși are originea in antichitate. - ca fenomen juridic -iși are originea in doctrina dreptului natural.

- Giorgio del Vecchio afirma “ideea că ființă umană posedă prin natura sa anumite drepturi, valabile chiar dacă acestora nu le corespund sau le corespund doar imperfect, dispozițiile legilor pozitive, s-a ivit in mintea omenească încă din timpuri străvechi și a fost redată in cuvinte strălucite, grație filosofiei stoice, a jurisprudenței romane ca și in epocile următoare, inspirandu-se uneori din dogmele religiei creștine, iar alteori doar din lumina rațiunii”.

- Criteriile concludente pentru determinarea rolului omului în societate și, în consecință, a determinarii nivelului de dezvoltare al acesteia sunt:

- existența;

- măsura în care sunt garantate și respectate drepturile omului;

- promovarea drepturilor omului, care reprezintă o prioritate a societății democratice și a devenit, o importantă parte componentă a politicii României pe plan intern și extern.

- Ca urmare a extinderii relațiilor economice, politice și culturale ale Greciei antice, în preajma anului 410 î.e.n., gânditori ai acestei țări au încercat să explice relația dintre statul cetate laic, religie și individ. (Acest lucru se întâmplă după ce în anul 700 î.c. Hesiod în lucrarea sa “Munci și zile” vorbea despre o relativă legalitate naturală a oamenilor, iar Platon în “Republica” dezvoltă aceleași idei și concepții).

- S-a născut astfel o teză revoluționară -sofistă- pentru epoca respectivă, după care omul este stăpânul destinului său și nu se află la discreția zeilor, cum se gândea înainte.

- Cu toate acestea, gânditorii perioadei în discuție nu au reușit să înțeleagă existența normelor sau valorilor universale.

- Generalizarea gândirii din Grecia antică s-a materializat de fapt în lucrarea lui Aristotel “Politica” și “Etica”.

- Astfel, în “Politica”, acesta justificând sclavia, considera că “numai prin lege devine cineva sclav sau liber, prin natura oamenii nu se deosebesc întru nimic”ideile sale mergeau mai departe, susținând că “ natura ar năzui să creeze deosebite corpurile celor liberi de ale sclavilor, primii fiind predestinați acțiunii politice, iar cei din urmă muncii”

- Cunoscutul filozof Protagoras din Abdera, ridicând omul pe un adevărat piedestal, emitea fără rețineri ideea că “omul este măsura tuturor timpurilor” elementul său de referință pentru toate fenomenele, fiind indiscutabil omul.

- Putem aprecia că gânditorii din Grecia antică au fost într-un anumit mod, pionierii teoriei dreptului natural de mai târziu.

- În Roma antică filozofii și-au propus și ei să dea răspunsuri la astfel de întrebări, dar acestea, într-o oarecare măsură, reflectă același conținut de idei și concepții. Astfel, apologia, “dreptului uman” o regăsim în lucrările “Despre obligații”, “Despre Republică” și Despre regi” a lui Cicero (106 - 43 î.c.) și în lucrarea “Despre natura lucrurilor” a lui Titus Lucrețius (99-55 î.c.)

- Jurisconsultul roman Ulpian sintetizând în plan juridic marile idei umaniste, aprecia în esență că principiile dreptului trebuiau să fie următoarele:

1. să duci o viață onestă,

2. să nu vatămi ceea ce aparține altuia și

3. să atribui fiecăruia ce este al său.

Dincolo de aceste aspecte morale, deloc neglijabile, trebuie subliniat faptul că antichitatea a elaborat nu numai o viziune cuprinzătoare despre om, incluzând recunoașterea demnității sale și valoarea normelor juridice de conduită, dar și conceptul de “homo politicus” înțelegând prin aceasta vocația nelimitată de care trebuiau să se bucure toți oamenii pentru a participa în condiții de egalitate deplină la conducerea treburilor cetății.

- Filozofii antici din Egipt, Babilon, India și China au dat și ei, la rândul lor, diferite explicații cu privire la ființa umană, la locul și rolul ei în societate, fapt ce demonstrează că problematica legată de om era prezentă în sistemele de drept respective, făcându-se referire, în special, la puterile regilor, ale împăraților, etc.

- În pofida acestor idei generoase , societatea antică cunoștea totuși sclavia și o considera ca fiind un fapt pe deplin firesc.

2.Religiile și drepturile omului.

- Religiile au avut un rol esențial în promovarea concepțiilor umaniste.

- Biserica creștină a stabilit chiar o ierarhie a diverselor forțe de drept în materie.

- Filozofii creștini au dezvoltat această teorie preluând de la “Decalog“(cele 10 porunci) și au enunțat pe această bază anumite drepturi individuale, fundamentale.

- După Sf.Toma d’Aquino, individul este în centrul unei ordini sociale și juridice, însă legea divină are preeminență absolută asupra dreptului laic, așa cum este el definit de rege sau prinț.

- Ca urmare a apărut un dublu conflict:

1. dintre puterea religioasă și stat,

2. între individ și stat.

Islamul care se baza pe două idei forță, respectiv pe emanația divină, sacră izvorâtă din lipsa islamică și în Coran (sursa esențială a dreptului musulman) promovau drepturile omului prin intermediul unor oameni ai religiilor (Vijal Alah).

- Budismul bazat pe o altă concepție, nu se dovedește o religie distinctă ci fructul unei mediații. Bharna lui Buddha, pornea de la recunoașterea unei inter/relații între necesitățile omului și ale animalului. Această inter/relație se situează în centrul budismului. Scopul ei este: să înfrâneze dezvoltarea excesivă a eu-lui uman și să stabilească o ordine socială aplicabilă fără distincții de culoare, rasă sau ideologii politice.

- De fapt, toate religiile au ridicat toleranța la rang de principiu, ideile umaniste fiind consacrate de altfel în lucrările unor specialiști de prestigiu ai teologiei, în hotărârile unor întruniri eclesiastice.

- Din păcate însă, în practica unor religii, lupta împotriva credințelor ostile s-a transformat în intoleranță, ducând în final la sacrificarea nu numai a necredincioșilor, dar și a persoanelor acuzate de anumite erezii, de încălcări ale normelor de conduită umană propovăduită de biserică.

- Pe ansamblu însă influența religiilor la afirmarea conceptului de drepturi ale omului, reprezintă un fapt notabil, cu multiple implicații în socialul, economicul și chiar politicul vremii, dar și în evoluția viitoare a materiei.

3.Scrieri de referință în domeniul drepturilor omului.