E-Guvernare, Practice and Law

1. GUVERNUL ŞI SOCIETATEA

E-guvernarea este un concept interdisciplinar, care apare ca o necesitate inevitabilă fiind o consecinţă a evoluţiei în trei domenii ştiinţifice diferite. La un anumit nivel de dezvoltare a ştiinţelor sociale, tehnologia informaţională şi de management urmăresc interesele comune servind oamenilor într-un mediu cultural, digital.

Astfel, guvernarea este un rezultat inevitabil al managementului public nou (NMP) într-o lume a calculatoarelor (mediul digital), unde transformarea bunăstării statului în anii '80 atinge un nou vârf. Criza petrolului din perioada 1973-1974, creşterea inflaţiei, şomajului, precum şi declinul eficienţei economice, nu pot fi susţinute de către o administraţie (unitate administrativă) creată după necesităţile Primului Război Mondial.

În ceea ce priveşte aceste aspecte, vom prezenta în paragraful 1.1 şi 1.2 mediile istorice şi

ştiinţifice ale e-guvernării,

Paragraful 1.3 prezintă oportunităţile şi provocările e-administraţiei, arătând puterea sa de

transformare şi impactul acesteia asupra societăţii.

Paragraful 1.4 prezintă conceptul de societate informaţională, împreună cu unele modele văzute din perspectiva istoriei. Scopul acestui paragraf este de a arăta că e-guvernarea nu este o opţiune, ci un rezultat inevitabil dat de componentele (sociale, tehnologice, politice, corporative, şi juridice) ale societăţii informaţionale.

Paragraful 1.5 prezintă politicile şi strategiile UE, şi anume cele ale Statelor Membre, care susţin şi sprijină dezvoltarea e-administraţiei şi care formulează direcţiile de cercetare necesare în vederea implementărilor viitoare.

1.1 Abordarea istorică a e-Guvernării

Între funcţiile de stat şi de administraţia aplicată, există o puternică interdependenţă. Studiile arată că unele funcţii de stat sunt caracterizate de anumite tipuri de administrare.

Astfel, literatura de specialitate distinge trei tipuri de state:

- Statul minimal,

- Bunăstarea statului,

- Statul - Furnizor de servicii.

Prin sec. al X-lea unul dintre fondatorii democraţiei sociale, Ferdinand Lassalle (1825-

1864), a introdus pentru prima dată noţiunea de „stat minimal”. El a folosit acest concept constituit pe baza principiilor liberale, unde protecţia proprietăţii, libertatea şi pacea sunt funcţiile pe care doctrina liberală le atribuie statului.

„În perioada industrializării în secolul 19 statul minimal a evoluat treptat într-un stat care a prezentat semne a ceea ce numim în prezent un stat al bunăstării. În Marea Britanie, Legea fabricilor a limitat numărul de ore lucrate şi a creat un cadru pentru inspecţia fabricilor. Prin urmare, aceste legi pot fi considerate a fi începutul statului bunăstării. Cu toate acestea, originile reale ale furnizării bunăstării colective se afla în Germania, chiar înainte de Primul Război Mondial. Otto von Bismarck a introdus sistemele de asigurări care împărtăşesc riscurile de boală şi de accidente. Chiar dacă statele contemporane se bazează pe ideile lui Bismarck, cu orele suplimentare, fiecare stat şi-a dezvoltat propriul tip de stat al bunăstării”. In literatura de specialitate statul bunăstării este cunoscut şi sub numele de stat keynesian. Cele mai multe state

ale bunăstării s-au transformat din state minimale, în instituţii preocupate de producţie şi

redistribuirea bunăstării sociale.

Una dintre definiţiile statului bunăstării socială este dată de Asa Briggs în 1961: „Un stat social este un stat în care puterea este organizată în mod deliberat într-un efort de a modifica jocul forţelor pieţei în cel puţin trei direcţii – 1. prin garantarea satisfacerii unui venit minim persoanelor şi familiilor 2. ajutând persoanele şi familiile să facă faţă unor evenimente sociale neprevăzute care duc la crize individuale şi de familie, şi 3. prin asigurarea tuturor cetăţenilor a celor mai bune standarde disponibile în privinţa serviciilor sociale”.

Există noi provocări, dificultăţi cum ar fi:

- Ajutoarele îşi pierd privilegiul (sunt primite de cei care nu le merită)

- Corupţia

- Pierderea eficienţei

- Calitatea scăzută a serviciilor, munca doar pentru bani

Dezvoltarea durabilă, egalitatea de şanse sunt noile provocări care trebuie abordate,

rezolvate imediat. Inclusiv administraţia devine o necesitate.

Noţiunea de guvernare inclusivă formulată de Bhikhu Parekh (Premiul Global Thinker,

2006) este considerată a fi un concept-cheie în ştiinţa de e-guvernare.

Este definit un nou tip de stat "statul furnizor de servicii". Astfel, statul, pe baza unor principii ale conducerii, încearcă să treacă într-o poziţie de subordonare pentru a intra în relaţii de cooperare cu cei cărora le furnizează servicii.

Astfel, activitatea administrativă este orientată spre oferta de servicii. Un astfel de stat este un stat ideal. Lumea se schimbă rapid, dar administraţia se schimbă lent. Starea „ideală" este cea cu reacţie rapidă, care implică şi are nevoie de o reţea de organizaţii, un fenomen care implică în mod automat e-guvernarea.

„Toate guvernele lumii recunosc oportunitatea de a îmbunătăţi calitatea şi eficienţa sectorului public. Privatizarea, testarea pieţei şi finanţarea privată sunt utilizate în aproape fiecare ţară în curs de dezvoltare "(Dorrell, 1993).

„Comitetul de organizare al OCDE, din ce în ce mai influent public, a ieşit cu o serie de publicaţii care păreau să sugereze că majoritatea lumii dezvoltate este implicată într-un curs de dezvoltare, de management al performanţei prin introducerea concurenţei în sectorul public, oferind calitate şi posibilitatea de alegere cetăţenilor, precum şi consolidarea strategică a rolului operaţional al centrului” (OCDE, 1995).

Literatura de specialitate distinge 3 etape importante de evoluţie: guvernare on-line

(apariţie), guvernare interactivă (dezvoltare), guvernare integrată (conexiune).

Factorii cheie care influenţează la nivel mondial sunt consideraţi: globalizarea, nemulţumirea publică pe fondul creşterii aşteptărilor, restrângerea bugetului şi tehnologia.

Rezultatele integrării sunt considerate, pe baza literaturii: guvernul holistic, guvernul axat pe client, (şcoli bune, calitatea îngrijirii sănătăţii, mai multe locuri de muncă, condiţii de siguranţă), creşterea capitalului social, instituţii de învăţământ, politică, programe, rezultate, indicatori, bugete. Procesele de guvernare pentru administraţia integrată sunt: crearea de reţele, cooperarea, coordonarea, colaborarea, parteneriatul. Exemple de bariere: lipsa de competenţe, problemele de sisteme structurale, culturale.