Efectele Actului Juridic Civil

§ 1. Noţiune şi principii

Noţiune

Reamintim că actul juridic civil este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice.

Efectele actului juridic civil constau în naşterea, modificarea sau stingerea, după caz, a unor drepturi şi obligaţii civile corelative.

Codul civil conţine o reglementare cu caracter general a efectelor convenţiilor (art. 969-985), dar şi dispoziţii speciale referitoare la efectele diferitelor acte juridice, cum ar fi cele consacrate contractelor de vânzare-cumpărare (art. 1294-1404); loca¬ţiune (art. 1410-1490); mandat (art. 1532-1559); comodat (art. 1560-1575) etc.

În ce priveşte Noul Cod Civil, acesta consacră la nivel general efectele convenţiilor prin dispoziţiile art. 1270-1294.

Principii

Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte.

Acestea sunt în număr de trei:

- principiul forţei obligatorii a actelor juridice civile (pacta sunt servanda);

- principiul irevocabilităţii actului juridic civil;

- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil (res inter alios acta aliis

neque nocere, neque prodesse potest).

Fiecare dintre aceste principii cunoaşte unele excepţii.

§2. Principiul forţei obligatorii

Noţiune

Principiul forţei obligatorii este regula de drept conform căreia actul juridic civil încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale se impune autorului sau auto¬rilor săi cu aceeaşi putere ca şi legea. Altfel spus, dispoziţiile actului juridic civil sunt obligatorii, iar nu facultative.

Acest principiu este o consecinţă a teoriei autonomiei de voinţă, care animă Codul nostru civil şi îşi are temeiul în prevederile art. 969 Cod civil conform cărora "Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", respectiv în art. 1270 Noul Cod Civ., unde se dispune: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege. Contractul trebuie executat cu bună-credinţă.”

O expresie a forţei obligatorii a actului juridic o reprezintă şi posibilitatea ca acesta să fie modificat numai prin acordul părţilor.

Forţa obligatorie a actului juridic civil depăşeşte însă cadrul strict al raporturilor dintre părţi şi se impune atât legiuitorului, căruia nu-i este permis decât în cazuri excepţionale să intervină asupra conţinutului acestuia, cât şi judecătorului care, chemat fiind să soluţioneze un litigiu între părţi, este obligat să-i respecte clauzele şi să impună respectarea lor prin hotărârea pe care o va da.

Excepţii

Excepţiile de la principiul forţei obligatorii reprezintă acele cazuri în care efectele actului juridic se produc în alt mod decât cel convenit de părţi în cuprinsul clauzelor sale. Aceste modificări involuntare ale efectelor actului juridic civil pot viza atât restrângerea forţei obligatorii, cât şi extinderea acesteia.

a. Restrângerea forţei obligatorii

Restrângerea forţei obligatorii a actului juridic civil are loc în cazurile expres prevăzute de lege şi se materializează prin înce¬tarea acestuia înainte de termen, datorită dispariţiei unui element al său. În literatura juridică s-a arătat că se includ în această categorie:

- moartea, interdicţia, insolvabilitatea sau falimentul mandantului ori a mandata¬rului atrag încetarea contractului de mandat [art. 1552 pct. 3 C.civ.; art. 2030, alin. 1, lit. c Noul C. civ.];

- pieirea totală sau considerabilă a lucrului conduce la încetarea contractului de locaţiune [art. 1439 alin. (1) C.civ.; art. 1818 alin. 1 Noul C. civ.];

-împrumutul de folosinţă încetează la moartea comodatarului, dacă încheierea contractului s-a făcut în considerarea persoanei acestuia [art. 1563 alin. (2) C.civ.,]

- moartea sau punerea sub interdicţie a debitorului duce la încetarea oricărui contract intuitu personae

- încetarea contractului de concesiune datorită dispariţiei, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau ca urmare a renunţării concesionarului la contract, datorată imposibilităţii obiective de a exploata bunul concesionat (art. 57 din Ordo¬nanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006).

Tot astfel, posibilitatea recunoscută de lege judecătorului de a interveni în unele contracte legal încheiate diminuează forţa lor obligatorie.

Cu titlu de exemplu, avem în vedere situaţii precum:

- interpretarea contractului de către judecător poate conduce uneori la rezultate neprevăzute în realitate de ambele părţi, mai ales atunci când judecătorul recurge la noţiunile de echitate, bună-credinţă, bune moravuri;

- judecătorul este abilitat, îndeosebi în materia protecţiei consuma¬torilor să înlăture din contracte clauzele abuzive (Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori)