Extras din curs
1. Sensurile si etimologia termenului
1.1 Sensul filozofic si juridic al termenului “drept”
Dreptul este un fenomen deosebit de complex si dinamic, un fenomen social aflat în permanenta evolutie, ce poarta amprenta epocilor istorice pe care le traverseaza, dar si a particularitatilor spirituale ale popoarelor carora le apartine.
Datorita complexitatii si importantei sale, dreptul a constituit înca de la aparitia sa obiect de cercetare si de reflectie pentru gândirea umana.
De-a lungul evolutiei sale istorice, dreptul a preocupat pe marii gânditori, generând diverse idei, curente si scoli.
Datorita rolului sau în ordonarea si orientarea comportamentului uman, dreptul a fost studiat initial dintr-un unghi filozofic înca din antichitate de catre Platon, Aristotel, Cicero, Augustin etc. Mai târziu, în perioada reformei din epoca medievala si a revolutiilor burgheze, diversi filozofi si moralisti, cum ar fi Thomas d’Aquino, Hugo Grotius, J. Locke, Montesquieu, J.J. Rousseau si altii, au fundamentat o serie de idei pentru explicarea acestui fenomen. Marii gânditori – moralisti, filozofi, sociologi – au plecat în definirea dreptului de la ideea de just, echitabil, dreptul fiind conceput în sensul de dreptate, justete, echitate.
În sens filozofic, prin drept se întelege îndatorirea de a trai onest (“honeste vivere”), de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine (“ suum cuique tribuere”), de a nu dauna altei persoane ( “alterum nos laedere”).
Sensul filozofic al dreptului mai include pe lânga aceste principii elementare pe acela de stabilire a unui echilibru între interesele conflictuale, în scopul asigurarii unei ordini în societate. Astfel, în limbajul filozofic, termenul drept desemna mai mult o valoare fundamentala a societatii, un ansamblu de reguli de conduita cu rol de stabilire a ceea ce este just sau injust, un mijloc de realizare a dreptatii si echitatii.
Concomitent cu studierea dreptului de catre filozofi, a avut loc si analiza sa de catre jurisconsultii romani: Gaius, Ulpian, Papinian etc1. Celsius, de exemplu, definea dreptul ca fiind arta binelui si a echitatii (“Jus est ars boni et aequi”). Aceasta definitie ramasa celebra, reflecta realitatea acelui timp, când dreptul se afla sub tutela moralei, scopul sau fiind realizarea binelui ce se identifica cu valorile morale.
În sens juridic2, termenul drept nu presupune din partea subiectilor carora li se adreseaza o adeziune interna, de constiinta, ci supunerea acestora la normele juridice ce reglementeaza relatiile sociale, ca relatii interumane.
În sens juridic, termenul drept desemneaza totalitatea regulilor de conduita emise de puterea publica, reguli a caror respectare este obligatorie pentru toti destinatarii lor.
1.2.Etimologia termenului “drept”
Cuvântul “drept” (ca de altfel si corespondentele sale în alte limbi – droit, diritto, derecho, right, recht), deriva din latinescul “directus” care în sens denotativ înseamna drept, rectiliniu, în linie dreapta. Corespondentul termenului “directus” în plan juridic era cuvântul “jus”, care însemna drept, dreptate, legi.
In limba româna, ca de altfel si în celelalte limbi, termenul drept are doua acceptiuni3:
- dreptul obiectiv, care cuprinde normele juridice din societate;
- dreptul subiectiv, ca drept ce apartine unei persoane în temeiul unei norme juridice.
În limba engleza, de exemplu se folosesc tot doua denumiri pentru a desemna acest termen, respectiv “law” pentru dreptul obiectiv si “right” pentru dreptul subiectiv.
La romani cuvântul “drept” avea doua acceptiuni: “norma agendi” pentru dreptul obiectiv si “facultas agendi” pentru dreptul subiectiv.
Preview document
Conținut arhivă zip
- cap 1.doc
- cap10.doc
- cap11.doc
- cap2.doc
- cap3.doc
- cap4.doc
- cap5.doc
- cap6.doc
- cap7.doc
- cap8.doc
- cap9.doc
- CUPRINS.doc