Elemente de drept internațional

APARIŢIA SI DEZVOLTAREA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

A. PRIMELE REGULUI DE DREPT INTERNAŢIONAL

• primele reguli de drept internaţional au apărut în orânduirea sclavagistă, în practica relaţiilor dintre primele state din orientul antic; relaţiile erau caracterizate de confruntări violente pentru cucerirea de teritorii, bogăţii, sclavi etc; caracteristica primelor norme era inegalitatea dintre oameni şi dintre state;

• şi mai înainte de sclavagism, în epoca gentilică, au existat relaţii între şefii de triburi, cârmuite de norme nescrise care nu aveau caracter juridic( soli, înţelegeri, sprijin reciproc, lupte pentru putere) ;

• necesităţile, de ordin politic şi economic, au impus cristalizarea normelor chiar dacă numai într-o sferă restrânsă de domenii: război, pace, primirea solilor, încasarea dărilor de la statele învinse, schimburile comerciale, soarta învinşilor, ostatecii protecţia străinilor, uniuni politice sau religioase, conferinţe interstatale, neutralitatea pe timp de război; aceste norme au avut un rol progresist în istoria întregii omeniri, până astăzi;

1. EGIPTUL ANTIC

• relaţii comerciale şi politice extinse cu statele din orient; aveau o cancelarie de stat pentru treburile străine; confruntări şi războaie; dezvoltarea corespondenţei diplomatice ( Tăbliţele de la Tell-Amarna, pe320 de tăbliţe de lut ars, secolele 14- 15 î.e.n. corespondenţa cu Babilonul referitoare la război şi pace);

• Primele tratate; Tratatul sublim, între Ramses al II-lea şi Hatuşil al III-lea, regele hitiţilor; cuprinsul: introducere, textul propriu-zis şi formulele religioase, care asigurau respectarea regulilor convenite (premergătorul postulatului Pacta sunt servanda); era un tratat de alianţă, de prietenie şi ajutor reciproc împotriva unor atacuri, ; stipula înapoierea sclavilor refugiaţi, înlăturarea răscoalelor sclavilor, tratamentul sclavilor extrădaţi, care nu erau torturaţi sau exterminaţi, li se aplicau alte pedepse;

• în aceşi epocă, regii asirieni se auto-intitulau protectori ai tratatelor, au folosit scrierea cuneiformă în corespondenţa diplomatică

2. CHINA ANTICĂ

• izvoarele chineze au o vechime de peste trei mii de ani; ele conţin obligaţii faţă de terţi şi condamnă războiul pornit fără justificare; a cunoscut instituţia diplomaţiei înfăptuită de călători ( ambasadori şi de tâlmaci); numeroase idei despre războaiele drepte şi nedrepte,

• în secolul al VI-lea a fost încheiat un Tratat privind renunţarea la război şi soluţionarea diferendelor prin arbitraj; este primul tratat de neagresiune din istorie; s-a încercat stăvilirea invaziei hunilor şi mongolilor;

• tranşarea disputelor se făcea în cadrul unor conferinţe internaţionale: aşa-numitele Congrese ale monarhilor; idei despre purtarea războiului, reguli adecvate pe timpul acestora.

• necesitatea respectării convenţiilor încheiate; ideea şi concepţia despre o uniune a popoarelor;

• utilizarea solilor în relaţiile cu parţii; ceremonialul primirii solilor dezvoltat;

3. INDIA ANTICĂ

• izvoare multiple privind o intensă activitate internaţională; lucrări cu caracter juridic valoroase, concepţii înaintate:

• Rig-Vedele, texte religioase, consemnează existenţa unor misiuni diplomatice;

• Gautama Sutra( secolul VI) şi legile lui Manu (secolul V) utilizau denumirea de legile ţărilor;

• Antha shastra, lucrare a primului ministru al regelui Ciandragupta, enumera patru clase de diplomaţi, considera sacre tratatele, descria reguli privind desfăşurarea războiului şi mijloacele de impunere a păcii, relaţiile de prietenie cu vecinii, importanţa negocierilor ; instituţia ostatecilor ca garanţie a respectării convenţiilor; făcea distincţia dintre combatanţi şi necombatanţi, prevedea interdicţia uciderii prizonierilor şi a utilizării focului ca mijloc de purtare a războiului;

• evreii interziceau uciderea femeilor şi distrugerea pomilor fructiferi, iar duşmanului încercuit i se dădea posibilitatea de ase retrage.

4. GRECIA ANTICĂ

• ample relaţii între statele-cetăţi şi cu imperiile vremii; a luat naştere un drept convenţional variat; războaie, tratate, schimburi politice, diplomatice, comerciale; se utilizau vestitorii şi mai târziu solii; solilor li se remiteau diploma; persoana solului era inviolabilă;

• încheiate multe tratate religioase militare, denumite symachii, şi tratate comerciale, de pace, de neagresiune, de ajutor reciproc, precum şi acorduri privind drepturile străinilor; ele erau întărite prin jurământ religios şi gravate pe stâlpi din piatră;

• consemnăm primul document diplomatic european: Tratatul dintre elini şi hereeni, sec.VI î.e.n., altul dintre Macedonia şi Colchidia, sec. IV î.e.n., tratatul de pace dintre Atena şi Sparta, din 421 care a pus capăt războiului, urmat de un tratat de ajutor reciproc;

• in practica externă, grecii utilizau arbitrajul, prevăzut în clauzele tratatelor, ca şi mediaţiunea, ca mijloace de soluţionare a disputelor dintre cetăţi;

• au existat tratate de alianţă, prevederi pentru menţinerea păcii şi prevederi tinzând la instituirea unui sistem de securitate colectivă: ideea unei asociaţii a statelor-cetăţi, de tip federal, cu organe de conducere comune şi tribunale arbitrale pentru soluţionarea litigiilor;

• instituţia proxeniei, a ospitalităţii; Proxenul era dregătorul care apăra interesele străinilor şi statelor străine, asemănător consulilor sau diplomaţilor de astăzi; o instituţie ce conţinea regimul juridic al străinului: isopolitia;

• războaiele erau precedate de o declaraţie şi de formule solemne, preoţii, templele şi persoanele refugiate în ele erau ocrotite, solii erau inviolabili; în schimb, prizonierii erau ucişi sau duşi în sclavie, iar bunurile duşmanului deveneau trofee;

• reţinem jurişti şi filozofi de marcă: Herodot, Tucidide, Platon, Aristotel: idei despre războaie legitime şi nelegitime, obiceiurile războiului, pace;

5. ROMA ANTICĂ

• romanii au adus contribuţii însemnate la dezvoltarea D.I.P. şi a relaţiilor cu alte popoare; ei au dezvoltat cel mai întins şi mai puternic stat şi imperiu sclavagist din istorie;

• problematica relaţiilor externe cădea în sarcina Senatului şi a Colegiului sacerdotal ( Colegiul fetialilor), condus de pater patratus, , care avea rolul esenţial în tranşarea diferendelor, declanşarea războiului, încheierea păcii şi a tratatelor de alianţă, după un anumit ritual; erau aplicate norme incluse într-un cod religios, denumit ius feţiale, care reglementau atribuţiile în materia tratatelor, extrădării, declarării războiului;

• cu cei consideraţi egali, romanii încheiau tratate de prietenie sau neutralitate ori de alianţă; pentru cei inferiori, erau consacrate forme de dependenţă,de vasalitate, de protectorat ei nu încheiau tratate de pace, războaiele se încheiau prin armistiţii pe o perioadă scurtă de timp şi prin distrugerea duşmanilor, urmată de capitularea sa necondiţionată, respectiv supunerea acestuia puterii romane;

• se considera că tratatele trebuie respectate cu bună credinţă( pacta sunt servanda), iar în relaţiile diplomatice foloseau ambasadori, oratori şi vestitori

• obiceiurile războiului se caracterizau printr-o mare cruzime; celebra sintagmă Vae victis justifica distrugerea oraşelor, transformarea prinşilor în sclavi, jefuirea bogăţiilor invinşilor;

• protecţia străinilor: de ea se ocupa un funcţionar special( praetor peregrinus);

• extinderea relaiilor cu străinii au condus la formarea lui ius gentium care cuprinde atât reguli de drept internaţional, cât si norme privind raporturile de drept privat dintre romani şi străini;

• reţinem o serie de concepţii si idei valoroase: Cicero vorbea despre ius gentium care guvernează întreaga lume şi despre bellum justum; Gaius şi Ulpian considerau că ius gentium s-a născut odată cu umanitatea; Paulus vorbea despre un drept al tuturor popoarelor; Vergiliu cânta pacea universală; Seneca despre statul universal; Marc Aureliu se considera cetăţean al universului.