Elemente de Drept Penal

Curs 1

Dreptul penal este o ramură a dreptului public.

Dreptul public - drept constituţional

- drept penal

- drept administrativ

Dreptul privat - dreptul civil

- dreptul societăţilor comerciale

Deptul penal se împarte în 3:

1. drept penal general

2. drept penal special

3. drept procesual penal

Dreptul penal este alcătuit dintr-un sistem de norme juridice care reglementează nişte relaţii de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârşesc.

Obiectul dreptului penal

- îl reprezintă relaţiile de apărare socială

- aceste relaţii se stabilesc între membrii societăţii pentru respectarea de către aceştia a unor valori: persoana, drepturile şi libertăţile persoanei, viaţa, integritatea corporală, etc.

Relaţiile de apărare socială în perioada prestatală

- împotriva unei fapte penale, partea vătămată se răzbuna. Răzbunarea putea fi limitată sau nelimitată (distrugerea fizică)

- s-a simţit nevoia ca statul să-i apere de ceilalţi. El introduce legi, care trebuie respectate.

Izvoarele dreptului penal

Izvorul este acea formă juridică pe care o îmbracă o normă pentru a deveni normă obligatorie. Izvorul dreptului penal este legea.

- Principalul izvor este Constituţia.

- Apoi urmează Codul Penal. În el sunt cuprinse atât norme generale cât şi norme speciale.

- Legile penale complinitoare – completează dispoziţiile Codului Penal, dar nu conţin infracţiuni (Legea de executare a pedepselor).

- Legi speciale nepenale, cu dispoziţii penale (Legea privind combaterea evaziunii fiscale)

- Tratatele şi acordurile internaţionale, daca sunt ratificate.

Raporturile juridice penale

Relaţia socială presupune: subiecte, un obiect şi un conţinut.

Subiecte:

1. statul – dreptul penal este inclus în dreptul public; există 2 tipuri de raporturi:

a) raporturi juridice de conformare – presupun respectarea lor de societate prin intermediul statului

b) raporturi juridice de conflict – statul este cel care impune unei persoane fizice respectarea unei norme, iar în cazul nerespectării, aplicarea pedepsei (poliţia, magistraţii)

2. persoana fizică ce a încălcat legea.

Conţinutul: presupune drepturi şi obligaţii pentru cele două subiecte.

Obiectul: conduita pe care trebuie să o urmeze subiectele.

Stingerea raportului juridic:

- când actul normativ iese din vigoare

- când se săvârşeşte fapta interzisă (de lege) → intervine raportul juridic de conflict

- amnistia sau prescripţia.

Temă:

- infracţiunea

- răspunderea penală

- sancţiunile de drept penal

Infracţiunea (instituţia infracţiunii)

- este o faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.

- are 3 trăsături (condiţii obligatorii):

a) este o faptă ce prezintă pericol social

fapta – orice faptă a unei persoane;

pericol social – ne permite să deosebim o contravenţie de o infracţiune

b) vinovăţia – este foarte importantă; există prezumţia de nevinovăţie.

c) prevederea faptei în legea penală – orice faptă trebuie să fie inclusă într-un act normativ pentru a fi sancţionată.

Vinovăţia

- este acel aspect subiectiv al infracţiunii care cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului faţă de faptă şi urmările faptei (persoana este conştientă de fapte şi de urmări).

- are 3 forme:

o intenţia

o culpa

o preterintenţia (intenţia prelungită)

Intenţia

- este o atitudine psihică a făptuitorului care rezultă din prevederea rezultatului faptei sale şi urmărirea acelui rezultat, ori numai acceptarea rezultatului

- poate fi directă – prevede rezultatul şi îl urmăreşte sau indirectă – persoana prevede rezultatul, nu-l urmăreşte, dar îl acceptă.

Culpa

- este o atitudine psihică a făptuitorului care prevede rezultatul faptului, nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se produce ori nu prevede rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă

- există:

- culpă cu prevedere (cu uşurinţă) – prevede rezultatul, nu îl urmăreşte, nu îl acceptă, considerând că nu se produce

- culpă simplă (fără prevedere, din neglijenţă, din greşeală) – nu prevede rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă