Etică Juridică

Cursul de Etică este o necesitate contemporană ce rezultă atât din observarea

realităţilor sociale, cât şi din documentele oficiale emise de instituţii naţionale şi

internaţionale despre România. Rapoartele UE din ultimii ani asupra sistemului

juridic din Romania reliefează nu doar eronări sistemice, ci proiecţii ale unei etici

personale şi profesionale orientată (fundamanentată), în condiţiile economiei de

piaţă, mai mult pe valorile economice, decât pe valorile etico-morale. O diagnoză

mai profundă conduce la concluzia că acesta, sistemul juridic, este o proiecţie a

unei societăţii în mare nevoie de reformă morală. Cadrul cel mai propice pentru

cultivarea valorilor morale, pe lângă instituţiile tradiţionale existente, familia şi

Biserica, îl constituie sistemul de educaţie. Societatea pentru Justitie în urma

realizării proiectului intitulat Sistemul juridic din Romania - raport independent

constată următoarele:

Disciplinele predate şi materialele didactice folosite în majoritatea facultăţilor de drept nu au fost

adaptate noilor schimbări socio-economice şi politice prin care societatea românească a trecut în ultimul

deceniu şi nici cerinţelor impuse de acestea. Materii importante precum protecţia europeană a drepturilor

omului, drept comunitar material, logică şi psihologia juridică, etică juridică, informatica juridică şi

utilizarea internetului şi a bazelor de date în cercetare, etc. lipsesc din planul de învăţământ al majorităţii

facultăţilor de drept din România.1

Cu toate că din momentul realizării acestui raport situaţia s-a schimbat în

multe instituţii universitare cu privire la multe din disciplinele amintite mai sus, în

ceea ce priveşte disciplina Etică, realitatea pare neschimbată. Se poate remarca un

regres în prezenţa acesteia în planurile de învăţământ.

Etica este o ştiinţă normativă, de o necesitate generală, dar mai ales având

un caracter obligatoriu în Facultăţile de Drept, fiind studiată nu numai pentru a afla

ce este virtutea, ci mai ales pentru a deveni virtuoşi. Astfel, cursul de Etică îşi

propune nu doar promovarea unei etici profesionale adecvate, etica specială, ci

modelarea unei etici personale sănătoase.

CURS 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

I. Etimologie şi Definţii

 Etică şi Morală

Notiunea de etică provine de la cuvîntul grecesc ethos (obicei, morav,

caracter). Pornind de la cuvîntul ethos în sensul lui de caracter, Aristotel, marele

filozof al Greciei antice, a creat adjectivul etic pentru a elucida o clasă specifică de

calităţi umane, numite de el virtuţi etice. Aceste virtuţi reprezintă nişte facultăţi,

caracteristici ale caracterului şi temperamentului omului, care mai sunt numite şi

calităţi spirituale.

Urmărind scopul de a traduce exact noţiunea de etică din limba greacă în

limba latină, Cicero marele filozof al Romei antice, a creat noţiunea de moralis

(morav, obicei, caracter). Cicero scria despre filozofia morală înţelegînd prin ea

aceeaşi sferă a cunoaşterii pe care Aristotel o numea etică.

Hegel este primul care face distincţie între aceşti termeni şi anume filozoful

tratează morala ca fiind felul în care sunt percepute acţiunile de către individ,

manifestată prin trăirea vinovăţiei, iar moralitatea felul în care se manifestă în

realitate faptele omului.

Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţă a

comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor care

guvernează problemele practice, iar morala este socotită: totalitatea

mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim într-un mod omenesc;

ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau

colectivi.

Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de

conduită împărtăşite de către o comunitate anumită, reguli care sunt

fundamentate pe distincţia între bine şi rău. Morala este ansamblul

principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică), bazate

pe distincţia între bine şi rău.