Etică Psihologică

Activitate de seminar:

Un referat sau eseu pe o tema de etica sau un termen de etica. Lucrarea va fi restrînsa, va fi prezentata în 6 minute într-o sesiune de comunicari care va fi organizata la sfîrsitul semestrului sau la sfîrsitul anului.

GENERALITATI INTRODUCTIVE

Etimologic, termenul etica provine din grecescul ethos, care înseamna datina, obicei, dar si obisnuinta. Termenul moral provine din latinescul mos, moris, care înseamna obicei, datina, dar si obisnuinta. Pentru aspectele de ordin teoretic folosim termenul etica, iar pentru aspectele de ordin practic ale eticii folosim termenul morala.

Orice disciplina teoretica trebuie sa aiba: un obiect de studiu clar si strict delimitat, categorii proprii, o problematica specifica si metode proprii de cercetare. Etica nu are un singur obiect de studiu, ci doua: ideea de bine si ideea de moralitate.

Din perspectiva ideii de bine, avem o etica filosofica. Exemplu:

- Etica lui Platon, care era interesat de binele în sine, binele absolut; acest bine se afla dincolo de psihologia noastra marunta, individuala, se afla în lumea inteligibilului pur.

- Etica crestina si cea iudaica, a Vechiului si Noului Testament. Conform acesteia, binele este legea lui Dumnezeu, este binele vesnic, absolut care-l propovaduieste pe pamînt Iisus. Fiul Domnului propovaduieste acest adevar folosind doua valori morale: iubirea aproapelui si mila fata de aproape.

- Etica lui Kant si etica lui Hegel. Kant vorbeste despre binele suveran, care este identic cu imperativul categoric. Realizam binele suveran si suntem morali în actiunile noastre daca ascultam imperativul categoric:

1. Trebuie sa actionezi întotdeauna în asa fel încît maxima vointei tale sa poata sluji drept legislator universal. (Sa reusesti sa te decentrezi, sa te pui în locul celorlalti si actiunile tale sa convina si celorlalti.)

2. Trebuie sa tratezi umanitatea, atît în persoana ta cît si a oricarei alte persoane, întotdeauna si în acelasi timp ca scop, si niciodata numai ca mijloc.

3. Trebuie sa actionezi astfel încît maxima actiunii tale sa poata deveni lege universala a naturii.

La Hegel, binele absolut se realizeaza în evolutia umana. Istoria, în evolutia ei, este tot mai rationala iar binele apare ca un produs al suferintelor umane, al tragediilor umane, al conflictelor umane. Hegel afirma: Fiecare om crede ca el stie ce este binele si mai crede ca el face istoria. Ceea ce rezulta însa este cu totul altceva decît vrea fiecare. Unii vor suferi, altii se vor bucura, unii vor muri în numele acestui bine. Binele apare nu neaparat pentru cei care lupta pentru libertate sau pentru fericire, ci pentru altii si apare în viitor. Asadar, binele în realizarea lui este în crestere, trebuie cautat în viitor. De acest bine beneficiaza nu neaparat cei care-l merita, ci, în viitor, generatiile care vin.

- Etica lui Nicolai Harmann (secolul XX). În lucrarea sa, Etica, aparuta în 1926, Hartmann arata ca binele este obiectul universal al eticii, este categoria centrala a eticii. Dupa Hartmann, toate celelalte valori morale, precum cinstea, demnitatea, fericirea, mila, iubirea nu sunt altceva decît modificari sau fatete ale binelui.

Cel de-al doilea obiect al eticii îl constituie viata morala, experienta morala (colectiva sau individuala). Parintele sociologiei si psihologiei moralei este Aristotel, care, în lucrarea sa Etica Nicomahica, arata ca noi nu trebuie sa pornim de la principiul binelui si sa ajungem la fapte morale, ci dimpotriva, trebuie sa plecam de la fapte ca sa ajungem la principiu: binele suprem si fericirea.

Aristotel pleaca de la scopuri particulare. (Scopul medicului este de a-l însanatosi pe pacient, scopul strategului este de a cîstiga batalia, scopul corabierului este de a ajunge cu bine la mal.) Scopul suprem, ultim este theleos-ul: binele suprem, fericirea. În timp ce toate scopurile particulare sunt pentru altceva, binele suprem, fericirea se realizeaza pentru ea însasi. Fericirea ca bine suprem este o valoare autarhica (o valoare care îsi este suficienta siesi).

Etica lui Aristotel cuprinde, în cartea a V-a, si o teorie a virtutii. În aceasta carte, el arata ca viata fericita este viata dusa în conformitate cu virtutea si ca virtutea nu este nici un afect, nici o facultate precum gîndirea sau vointa, ci este un habitus, o deprindere, este un habitus laudabil de comportament.

În continuare, el arata ca virtutea este o medie între extreme. Curajul, ca orice virtute, are doua extreme; nu este ceva doar psihologic, ci este o virtute care se afla între doua vicii: unul este insuficienta, celalalt este excesul. Insuficienta curajului are la extrema fuga de orice raspundere, de orice actiune pe care sa ti-o asumi. Excesul curajului are la extrema temeritatea, actiunea în care te arunci fara sa gîndesti. Generozitatea nu este doar stare psihica, ci este si o virtute, o valoare morala cu doi poli: unul în insuficienta  zgîrcenia, celalalt în exces  risipa (cel care ofera, da mai mult decît trebuie si în final nu mai are ce sa dea si nu mai are nici el cît îi trebuie). Omul generos, virtuos este cel care pastreaza masura.

Nu orice act sau afect implica medietatea (adica media între extreme); unele lucruri sunt rele în ele însele. În cartea a V-a, capitolul VI, Aristotel enumera aceste lucruri: bucuria pentru nenorocirea altuia, lipsa de rusine (impudoarea), invidia, adulterul, furtul, crima, injustitia, lasitatea, desfrîul.

Dupa Konrad Lorenz, exista opt pacate ale lumii civilizate:

" suprapopularea;

" pustiirea spatiului vital;

" întrecerea cu sine însusi;

" moartea termica a simturilor (satisfacerea simturilor fara traire);

" decaderea genetica;

" sfarîmarea traditiei;

" receptivitatea la îndoctrinare;

" armele nucleare.