Etica si Deontologie Profesionala

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Etica si Deontologie Profesionala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 56 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

Curs introductiv
Profesionalism şi etică profesională
Concepte centrale în etica profesională
Etica în politică
Etica în administraţia publică
Etica în mass-media
Bibliografie

Extras din document

Tema I

Curs introductiv

I. Etică, deontologie şi morală

1. Obiectul şi problemele eticii

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost interesaţi să reglementeze relaţiile dintre ei prin norme care să aibă ca scop protejarea fiecărui individ al comunităţii sau a anumitor segmente ale acesteia (familie, trib, gintă, popor, naţiune, etnie, organizaţie etc.). Asemenea norme trebuie să aibă cîteva caracteristici fără de care şansa lor de a se impune este puţin probabilă:

- să delimiteze, pentru toţi şi pentru fiecare în parte, obligaţii, interdicţii, permisiuni;

- să fie recunoscute de toţi sau de cel puţin o majoritate;

- să prevadă sancţiuni pentru impunerea lor în folosul comunităţii.

Chiar şi în cele mai autoritare regimuri politice, caracteristicile de mai sus ale reglementărilor s-au menţinut, în general, chiar dacă acestea au convieţuit cu norme de conduită impuse împotriva voinţei majorităţii, în folosul unei persoane sau al unei minorităţi. La baza constituirii acestor norme au stat întotdeauna valorile promovate în diferite momente istorice şi în diferite arii de convieţuire umană, constituite în baza concepţiilor dominante vehiculate în societate despre sursa, valoarea şi sensul existenţei umane. S-au constituit, astfel, o multitudine de perechi valoare-normă, destinate să reglementeze viaţa indivizilor şi a comunităţilor umane, în conformitate cu idealul uman şi cu sistemul de interese promovat la un moment dat. Din multitudinea acestor perechi, s-a desprins o categorie aparte, identificată ca aparţinînd de sfera de preocupări a eticii: sfera moralei. Natura acestei sfere este dată de problematica omului, raportată la sensul şi semnificaţia, valoarea şi scopul fiinţei umane, de valori, norme, atitudini şi manifestări raportate la categoriile de bine şi rău, toate acestea promovate, susţinute şi apărate sub sancţiunea opiniei publice şi a propriei conştiinţe.

2. Delimitări conceptuale. Unul dintre cele mai importante puncte de pornire în studiul eticii îl reprezintă înţelegerea corectă a sensului şi a semnificaţiei termenilor cu care aceasta operează. Aceasta, deoarece la nivelul simţului comun, precum şi în unele studii, analize, interpretări sau discursuri moralizatoare, în lucrări ştiinţifice sau articole de presă termenii de bază ai domeniului moral sînt adesea utilizaţi în mod inadecvat.

Un prim mod de utilizare inadecvată este stabilirea unui raport de identitate între etică şi morală, ca noţiuni, sau între etic şi moral, ca atribute ale unor persoane, acţiuni, comportamente.

Un al doilea mod inadecvat este utilizarea împreună, în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, a celor doi termeni, sub forma binomului etic şi moral sau etico-moral, sugerînd cuprinderea lor sub acelaşi gen proxim (primul termen al unei definiţii, care se referã la noţiunea în sfera cãreia intrã obiectul definit), neidentificat, însă.

Termenii etică şi morală au, la începuturile utilizării lor, anumite similitudini. Ei provin din două culturi diferite, dar, în devenirea lor istorică, aflate într-un proces de permanentă influenţă: cultura greacă şi cea latină. Astfel, termenul etică provine din filosofia greacă (gr. ethos = lăcaş, locuinţă, locuire şi gr. ethicos = morav, obicei, caracter), în timp ce termenul morală provine din limba latină (lat. mos-mores-moralis = obicei, datină, obişnuinţă).

Chiar dacă iniţial cei doi termeni au circulat cu relativ acelaşi înţeles, filosofia modernă şi contemporană le-a separat semnificaţiile, astfel că cei mai mulţi eticieni consideră etica drept disciplina filosofică ce studiază morala; aceasta din urmă, morala, are semnificaţia de obiect al eticii, fenomen real, colectiv şi individual, cuprinzînd valori, principii şi norme, aprecieri şi manifestări specifice relaţiilor interumane şi supuse exigenţei opiniei publice şi conştiinţei individuale.

Aderenţa la acest punct de vedere nu este unanimă, ea fiind mai pregnantă în rîndul filosofilor cu afinităţi spre cultura greacă, în timp ce filosofii din spaţiul romanic au preferat, o vreme, să interpreteze ştiinţa despre morală cu acelaşi termen: filosofia morală sau pur şi simplu morală, cu sensul de ştiinţă.

În filosofia contemporană, însă, interpretarea eticii ca ştiinţă despre morală a devenit predominantă, drept pentru care ne-o asumăm şi noi, în cadrul acestui curs.

3. Obiectul eticii. Încă din explicaţiile date termenilor de bază ai eticii, am convenit că obiectul eticii îl constituie morala. Fie că acceptăm acest punct de vedere, fie că îl preferăm pe cel care denumeşte ştiinţa despre morală ca filosofie morală sau morală, obiectul său de studiu rămîne acelaşi: întreaga sferă a moralei, cu determinaţiile sale teoretice, axate pe înţelegerea categoriilor etice, a binelui – reper central al moralităţii şi categorie etică fundamentală şi cu determinaţiile sale practice, legate de problematica generală a vieţii morale.

În Problemele de etică propuse elevilor de liceu, Vasile Macoviciuc defineşte etica drept ,,teoria filosofică şi/sau ştiinţifică asupra moralei, adică ansamblul constructelor conceptuale prin care se explică structura, temeiurile şi rigorile experienţelor practico-spirituale, ce constituie planul moralităţii trăite, reale”. ,,Riguros vorbind – spune autorul – morala este obiectul de studiu al eticii, chiar dacă în întrebuinţarea lor cotidiană cei doi termeni pot avea aceleaşi semnificaţii” (p. 207).

Dicţionarul de filosofie (1978) propune următoarea definiţie: ,,Disciplină filosofică care studiază problemele practice şi teoretice ale moralei”(p. 246), în timp ce în Dicţionarul de filosofie, Julia Didier preferă să denumească disciplina cu termenul morală, definind-o ca ,,ştiinţa binelui şi a regulilor acţiunii umane” şi ca ,,ştiinţă a scopurilor vieţii, a principiilor de acţiune” (p. 217, 218).

Fisiere in arhiva (1):

  • Etica si Deontologie Profesionala.doc