Etnologia Juridică

Capitolul I

CONSIDERATII GENERALE

1. Definitie

Etnologia juridica urmareste sa redea izvoarele si formele specificului etnic al civilizatiei traditionale si culturii populare românesti. Ca stiinta autonoma a capatat contur stiintific abia la sfârsitul primei jumatati a sec. al XX-lea.

Ceea ce caracterizeaza etnologia juridica este faptul ca ea trateaza drepturile primitive, în sensul de arhaice. O regula sau institutie juridica este declarata arhaica în momentul în care ea traduce un stadiu de cultura pe care societatea noastra pare sa o fi depasit de foerte mult timp.

În concluzie, etnologia juridica poate fi definita ca acea ramura a etnologiei generale care trateaza aspectele juridice ale civilizatiei si culturii arhaice si populare, ca parti constitutive ale conceptiei despre existenta si lume si ale modurilor de organizare normativa a vietii; în alte cuvinte, etnologia juridica studiaza dreptul cutumiar al societatilor arhaice.

Drepturile primitive se definesc prin mentalitate prelogica, mistica, magica, spre deosebire de drepturile moderne care se caracterizeaza prin rationalitate. Însa, fenomenele de drept arhaic nu pot fi considerate ca fiind prea simple sau prea rigide; ele sunt adesea de o subtilitate deconcertata, iar pentru cei care le scruteaza atent apar ca ambigue, susceptibile de o interpretare atât utilitara cât si mistica.

2. Delimitarea etnologiei juridice de alte discipline cu care se interfereaza

Cu studiul aspectelor juridice ale civilizatiei si culturii primitive se ocupa partial si alte discipline: geografia juridica, antropologia juridica si sociologia juridica; ele se mai numesc si „discipline interferentiale seriale”.

A. Geografia juridica a fost conceputa ca o stiinta de contact între studiul formelor de relief si cel al regulilor de drept; cu timpul a devenit o stiinta a raporturilor reciproce între ecologie si legislatiei; o stiinta de filozofare concreta asupra legaturilor dintre modalitatile geografice si gândirea juridica populara.

Unul din scopurile geografiei juridice îl constituie transpunerea obieiurilor si traditiilor juridice ale unui popor, ale unui grup de popoare înrudite, pentru a încadra în spatiu un sistem juridic popular sau familii de sisteme juridice populare.

René David, unul dintre întemeietorii geografiei juridice (în Geographie juridique – 1966) distinge dupa metoda cartografica trei mari familii de drepturi:

a) – framilii de drepturi cutumiare – ale unor popoare ramase într-un stadiu putin avansat de civilizatie si cultura;

b) – familii de drepturi cu caracter mistico-religios;

c) – familii de drepturi populare moderne ( familia romano-germanica, familia common-law si drepturile socialiste).

Acest autor sustine ca aria fiecarei familii de drept se modifica în timp si spatiu prin adaptabilitate la mediul geografic, si ca difera de la o latitudine si longitudine la alta; de asemenea, ea sufera modificari determinate de gradul de interventie materiala a omului în peisajul si structura solului.

B. Antropologia juridica ca ramura speciala a antropologiei generale încearca sa redea structura, functiunea si calitatea persoanei general-umane ca factor creator de ordine social-culturala; mai simplu spus, ea cerceteaza în planul vietii omului istoricitatea, limitarile lui bio-socio-culturale în stabilirea unei ordini umane pe pamânt.

Începuturi ale antropologiei juridice le gasim în a doua jumatate a sec. al XIX-lea, o data cu întemeierea scolii antropologice italiene, al carei reprezentant este Caesare Lombroso – vestitul crimilonog.