Excepțiile Procesuale

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 3591
Mărime: 14.18KB (arhivat)
Publicat de: Amalia C.
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Aspecte noţionale

Încă din dreptul roman, „excepţia” – ca instituţie juridică – a reprezentat o „obiecţie” a pârâtului, menită „să deraieze” mersul procesului de la traseul indicat de reclamant.

Cu timpul, juriştii au observat că, înainte de a introduce „materia primă” a litigiului, este înţelept să verificăm „instrumentul” şi eficienţa acestuia. Astfel, s-a născut categoria pe care o denumim astăzi generic: „excepţii procesuale”.

Prin invocarea acestor excepţii se trage un „semnal de alarmă”, în sensul că instrumentul procesual nu este bine ales sau că mecanismul său nu funcţionează corect, că există anumite obstacole care pot privi părţile sau instanţa, etc.

Sub aspect conceptual, s-a făcut asocierea „excepţiei” cu „apărarea” sau cu „opoziţia” faţă de acţiune, pretenţie. Putem afirma că doctrina a stabilit – cu o anumită certitudine – existenţa distincţiei dintre apărări şi excepţii, care poate fi sintetizată astfel: excepţia este o specie a genului „apărărilor” procesuale, care pot avea forme distincte.

Opoziţia faţă de pretenţie poate fi procesuală sau de fond.

Prin opoziţia procesuală, pârâtul nu invocă apărări propriu-zise; el speră ca procesul să ia sfârşit pentru existenţa unui viciu sau impediment procesual.

Opoziţia de fond poate avea ca obiect negarea dreptului pretins ori a faptelor (apărare în sens strict) sau poate consta în afirmarea unor fapte noi (impeditive, modificative, extinctive); în acest ultim caz, pârâtul invoca excepţii de drept material.

Reglementarea în România

1. Noţiuni generale

Vom observa că noţiunea de „excepţie” este asociată atât unor instituţii de drept substanţial, cât şi unora de drept procesual civil.

Astfel, art.1047 Cod civil arată: „Codebitorul solidar, în contra căruia creditorul a intentat acţiune, poate opune toate excepţiile care îi sunt persoanele, precum şi acelea care sunt comune tuturor debitorilor. Debitorul acţionat nu poate opune acele excepţii care sunt curat personale ale vreunui din ceilalţi codebitori.”. De asemenea, art. 1653, 1681 se referă la „excepţiile persoanele ale debitorului” în raporturile de fidejusiune.

Codul de procedură civilă, în Titlul III referitor la procedura înaintea primei instanţe, dedică o secţiune „Excepţiilor de procedură şi excepţiei puterii de lucru judecat”. În această secţiune sunt tratate în mod expres: necompetenţa (art.158-160), lipsa capacităţii de exerciţiu şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant (art.161), litispendenţa (art.163), conexitatea (art.164), disjungerea (art.165), puterea lucrului judecat (art.166). Menţionăm, de asemenea, că art.252 se referă explicit la invocarea perimării pe cale de excepţie.

În rest, art.115, 118, 136, 137, 152, 294, etc. din Codul de procedură civilă fac referire la excepţii pentru a indica, la modul general, actele procedurale în care pot fi propuse şi regimul juridic al acestora, fără a denumi o anumită excepţie.

Aşadar, noţiunea de „excepţie” poate fi circumscrisă, atât în dreptul material, cât şi în cel procesual civil, conceptului de „apărare”, prin care subiectul unui raport juridic de drept material sau pârâtul într-un proces tinde să contracareze pretenţiile părţii adverse, să întârzie sau să împiedice judecata.

Actualmente, autorii români fac o distincţie clară, cu o importanţă practică deosebită, între excepţiile de drept material şi excepţiile procesuale.

Vom reda în continuare diferenţierea ce se face între excepţiile de drept material şi cele de drept procesual; această distincţie prezintă o importanţă practică deosebită şi se realizează sub mai multe aspecte pe care le vom arăta în cele ce urmează. În cadrul acestei expuneri vom reliefa, totodată, categoriile excepţiilor procesuale şi regimul juridic al acestora, conform reglementarilor legale şi interpretărilor doctrinare ale unor reputaţi specialişti români.

- Obiectul şi scopul celor două mijloace de apărare

Excepţia de drept material este ceea ce practica şi doctrina numesc o apărare pe fond sau apărare propriu-zisă. În dreptul material, prin ”excepţii” se înţeleg toate posibilităţile de apărare prin care se tăgăduieşte dreptul părţii adverse, se neagă existenţa raportului juridic. Astfel, într-un raport juridic, debitorul se poate apăra împotriva pretenţiilor creditorului invocând excepţia plăţii, compensaţiei, beneficiul de discuţiune şi cel de diviziune, excepţia de neexecutare în contractele sinalagmatice, excepţia de nulitate a contractului, excepţia uzucapiunii, etc.

Preview document

Excepțiile Procesuale - Pagina 1
Excepțiile Procesuale - Pagina 2
Excepțiile Procesuale - Pagina 3
Excepțiile Procesuale - Pagina 4
Excepțiile Procesuale - Pagina 5
Excepțiile Procesuale - Pagina 6
Excepțiile Procesuale - Pagina 7
Excepțiile Procesuale - Pagina 8
Excepțiile Procesuale - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Exceptiile Procesuale.doc

Alții au mai descărcat și

Apelul în noul cod de procedură civilă

Lucrarea de faţă îşi propune un studiu aprofundat asupra uneia dintre cele mai importante instituţii de drept procesual civil şi anume apelul. În...

Contencios Administrativ

Curs I Aspecte referitoare la controlul activităţii autorităţilor administraţiei publice. Formele de control exercitate asupra administraţiei...

Managementul Urban și Competitivitatea Orașelor

0. Introducere Pentru a răspunde problemelor urbane curente, generate de competiţia urbană şi de creşterea continuă a cererii pentru servicii şi...

Procedură Civilă

Legile de drept material civil recunosc persoanelor fizice si juridice drepturi subiective civile carora le corespund obligatii corelative. Pornind...

Nulitatea actului juridic al căsătoriei

Nulitatea actului juridic al casatoriei I. Definitie si notiune Nulitatea actului juridic al casatoriei este actiunea civila care intervine ca...

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI ŞI CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertaăţilor...

Contencios Administrativ

- noţiunea de contencios administrativ a fost definită de doctrină şi de legislaţie, legea actuală a contenciosului administrativ (554/2004)...

Te-ar putea interesa și

Excepții de Procedură

Cuvânt înainte România zilelor noastre are statutul unei tãri candidate la integrarea în Uniunea Europeanã. Pentru a reâspecta termenulâ de 1...

Excepțiile procesuale

I.Notiuni generale. 1.1.Exceptiile de drept material si exceptiile procesuale Notiunea de exceptie este asociata in legislatia noastra atat unor...

Mijloacele de acțiune ale pârâtului în procesul civil

In procesul civil se intersecteaza doua actiuni civile, si anume una a reclamantu-lui si una a paratului. In acest sens, paratul se poate manifesta...

Procedură Civilă

Legile de drept material civil recunosc persoanelor fizice si juridice drepturi subiective civile carora le corespund obligatii corelative. Pornind...

Elemente de procedură civilă

1) Conditiile de exercitiu ale actiunii civile A. afirmarea unui drept subiectiv civil/ unei pretentii; B. interesul; 2) Conditiile de...

Judecata în Fața Primei Instanțe

Procesul civil parcurge, în general 2 faze: 1. Judecata 2. Executarea silită 1. JUDECATA cunoaşte mai multe momente: - judecata în prima...

Drept Procesual Civil

Dreptul de a sesiza instanta Sediul materiei: art. 192 NCPC Reprezinta actul de procedura prin care reclamantul va formula o pretentie prin care...

Drept Procesual Civil

Cursul de Drept procesual civil are ca obiectiv pregătirea studenţilor pentru aplicarea şi realizarea dreptului. Această disciplină constituie...

Ai nevoie de altceva?