Filosofia Dreptului

1.Filozofia ca forma de cunoastere

Filozofie (în greacă,filos=iubitor de,sofia =înţelepciune) are astăzi un înţeles uşor diferit de cel etimologic, desemnând acea preocupare intelectuală izvorâtă din nevoia de depăşire a cunoaşterii fragmentare, proprie ştiinţelor, ori strict utilitare, proprie cunoaşterii comune, aspirând către o imagine a existenţei ca totalitate, privită din perspectiva valorilor fundamentale pentru existenţa umană: adevărul, binele, frumosul.

Refuzând formulele rigide ţinteşte către analiza critică a formelor de cunoaştere, de interpretare ori de explicaţie, tehnica de „despicare a firului în patru”,libertatea intelectuală mai mare prin care se caracterizează cercetarea filozofică, comparativ cu cea ştiinţifică, libertate pe care o depăşeşte doar creaţia artistică, al cărei mesaj este mai vag, mai ambiguu, mai liber, decât cel pe care îl propune filozofia chiar. In acele timpuri nu existau conditii pt aparitia stiintelor.

Nemulţumiţi de naivitatea interpretărilor populare,proprii cunoaşterii comune şi mitologiei,oferite în epocile străvechi fenomenelor naturii şi întrebărilor privitoare la originea lumii şi a omului,reprezentanţii castei intelectualilor au propus ipoteze interpretative raţionale,pt a explica aspectele uimitoare ale lumii. Una din radacinile preocuparilor filozofice a constituit-o interesul oamenilor pt cunoasterea lumii in care traim.Exista mai multe forme de cunoastere:

C.Comuna (elaborata pe baza experientei,specifica oamenilor obijnuiti)se bazeaza pe: observatie , pe actiune si se transmit prin viu grai de la o pers la alta,de la parinti la copii.Acest tip de cunoastere care precede cunostinta a stat la baza cunoasterii traditionale.Agricultura,metalurgia straveche, olaritul,tesutul,zootehnica s-au bazat pe cunoastere comuna.

C.Filozofica(a-II-a in ordine istorica)a fost generata de oameni culti,oameni care au invatat de la maiestrii spirituali si au dus mai departe invatatura acestora.A aparut din dorinta acestor intelepti de a oferi explicatii convingatoare la problemele pe care le ridicau,orientarile religioase,dar si intelepciunea populara a intelesului comun.

Cercetarea filozofică se caracterizează printr-o mare diversitate, ea îmbrăţişând, probleme cu trimiteri multiple în toate domeniile vieţii, de la cercetarea ştiinţifică, la lumea afacerilor, la problematica comunicării, la tehnicile de educaţie, la fundamentele moralităţii şi ale vieţii politice, la problema raportului suflet – corp, libertate – necesitate, determinare – indeterminare etc

Primele explicaţii şi interpretări au vizat totalitatea şi nu detaliul existenţei, explorabilă cu ajutorul raţiunii şi nu al simţurilor. Cunoştinţe specifice filozofiei erau pentru Hegel cele privitoare la libertate, la spirit şi la Dumnezeu, cunoştinţe de care nu se mai ocupă nici o altă ştiinţă.” Pentru unii gânditori, domeniul specific de cercetare filozofică este limbajul, pentru alţii – lumea valorilor .

2.Raporturile dintre filozofie şi ştiinţele particulare

Raporturile istorice- I. Mergând pe celebra sintagmă latină,,filozofia este mama ştiinţelorˮ (mater scientiarum) surprinde un adevar istoric si acela ca inaite de aparitia unei stiinte,problemele specifice ei sunt cercetate la nivel filozofic.

Prima ştiinţă care s-a autonomizat şi s-a detaşat de filozofie a fost matematica.Primii matematicienii au fost şi mari filozofi(Thales din Milet,Pitagora).Euclid, celebrul matematician care a oferit prima expunere axiomatică a geometriei, şi de la care geometria tradiţională îşi trage numele: geometrie euclidiană.Astronomia care prin Aristarh din Samos şi Ptolemeu, autorul teoriei care-i poartă numele despre sistemul planetar,dezvoltă un limbaj propriu ştiinţelor, altul decât cel întâlnit în lucrările filozofilor.Fizica-Arhimede începe să se afirme în lumea ştiinţelor, prin limbaj, metodă, interes faţă de lumea faptelor. Medicina-cel mai mare medic al antichităţii, Hipocrat.

Descartes numea încă ştiinţele particulare cu termenul generic de „filozofie naturală”.,iar Aristotel ii numea fizicieni,naturalisti.

II.De la Aristotel şi până la Hegel, filozofia a fost considerată drept o superştiinţă sau o „regină a ştiinţelor” un ghid călăuzitor pentru celelalte ştiinţe. Superioritatea filozofiei în raport cu ştiinţele particulare-filozofia reprez. o cunoastere a universului,stiintele studiaza cazuri particulare. Nobletea ei rezulta din lipsa acesteia de utilitate practica.

Socul-Concepţia:filozofia este dirijorul ştiinţelor particulare primeşte o primă contestaţie din partea reputatului filozof criticist german,Immanuel Kant demonstrează în Critica raţiunii pure aprecierea severă la adresa filozofiei:metafizica nu poate fi ştiinţă.Verdictul se bazează pe celebra teorie a antinomiilor raţiunii pure, bazat pe observatia la imposibilitatea verificarii teoriilor filozofice.

Lucian Blaga este însă de părere că verdictul kantian este prea drastic, deşi este de acord că filozofia nu este o ştiinţă, ci o formă autonomă de manifestare a vieţii spirituale.

In secolul al XIX-lea stimulat oarecum de Kant,un filozof francez Conte a pus bazele unui nou curent in filozofie:pozitivismul care pleda pt recunoasterea importantei deosebite a stiintelor particulare; considerand filozofia ca fiind lipsita de utilitate(in special cea a metafizicii).Sec. XX a redescoperit disponibilitatea pentru metafizică.Cea mai severă critică neopozitivistă la adresa filozofiei-Rudolf Carnap, reprezentant al empirismului logic care propune o teorie asupra înţelesului (semnificaţiei) enunţurilor, conform căreia o propoziţie are sens numai dacă poate fi verificată (dacă se poate dovedi că este adevărată ori falsă).

III.Filozofia ruda saraca a stiintelor-stiinta devine o institutie puternica in lumea moderna,iar filozofia este o preocupare tolerata pt timpul liber. Pozitivistii au recomandat filozofiei sa devina stiinta,sa-si devieze un anumit domeniu, sa-l aprofundeze, aşa cum au procedat ştiinţele particulare sau să se ocupe de analiza logică a limbajului, aşa cum procedau reprezentanţii empirismului logic.

O abordare a diferenţelor dintre filozofie şi ştiinţă, realizată din perspectiva filozofiei- lucrarea lui Valentin Mureşan, - „Ce este filozofia?” Clasificând sensurile expresiilor lingvistice în trei categorii (a. Descriptiv specific limbajului ştiinţific; b. Expresiv propriu literaturii, şi c. sensul prescriptiv, specific codurilor de legi)constată că spre deosebire de ştiinţe care utilizează numai expresii lingvistice descriptive, în filozofie „cele trei ipostaze ale sensului se pot regăsi în intesităţi diferite, în aceleaşi cuvinte.