Filosofia Dreptului

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest curs prezinta Filosofia Dreptului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 21 de pagini .

Profesor: Radu Mogos

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Extras din document

Curentele pozitiviste

Curentele pozitiviste pot fi prezentate dintr-un dublu punct de vedere. Pe de o parte sunt cele mai restrictive în ceea ce priveste filosofia dreptului; fidele conceptiilor lui Auguste Compte, ele considera a fi inutila orice activitate a spiritului ce încearca sa depaseasca observatia simpla a fenomenelor si a relatiilor dintre ele. Pe de alta parte, ele reprezinta atitudinea majoritatii juristilor în epoca contemporana.

Aceasta atitudine, care se prefigura deja la Thomas Hobbes (1588 - 1679), s-a format în cursul sec. XIX.

Pâna la revolutia franceza, juristii în general, initial în elementul unei filosofii în acord intim cu credinta crestina, nu prea puneau la îndoiala faptul ca dreptul pozitiv îsi gaseste fundamentul într-un drept material care putea fi degajat prin intermediul ratiunii. Desi notiunea de drept natural era înteleasa în sensuri foarte diferite, totusi degaja sentimentul ca fundamentul dreptului era cunoscut suficient juristilor.

Climatul filosofic al secolului XIX si-a pus amprenta asupra gândirii juridice în sensul pozitivismului. Dupa adoptarea Codului lui Napoleon rolul juristului se marginea la explicarea textelor normative, considerate a fi în epoca suma întelepciunii si al caror respect religios era o conditie indispensabila a securitatii la care aspira societatea franceza dupa Revolutie. Aceasta scoala, numita exegetica, nu respingea dreptul natural, considerând dimpotriva, ca el este exprimat perfect de codurile în vigoare, ci doar excludea critica legii pozitive.

Pozitivismul s-a impus prin actiunea convergenta a mai multor factori:

Cel mai manifest este pozitivismul filosofic: progresul stiintific arata ca numai observarea fenomenelor ce au loc în timp si spatiu e valabila, orice alta metoda si mai ales cea a metafizicienilor este sterila.

Aplicata dreptului, aceasta viziune condamna orice cautare a unui drept natural, cei ce s-au angajat pe calea speculatiilor metafizice au ajuns sa sustina teze contradictorii.

Dimpotriva, legislatiile pozitive sunt fenomene ce au loc în timp si spatiu; ele pot fi observate si studiate.

Influenta criticismului Kantian e evidenta. Nu putem cunoaste lucrurile în ele însele, nu atingem decât fenomenele. A deduce regulile de drept prin natura omului si a lucrurilor ar presupune ca noi cunoastem aceasta natura si locul omului în univers. Dar acest lucru este imposibil. Astfel, ideile lui Kant au justificat critic pozitivismul filosofic.

În timp ce Franta era dominata de exegeza, Germania se dedica Scolii istorice. Aceasta era o reactie la codificarile particulare începute în Prusia si Austria dupa exemplul francez. Potrivit Scolii istorice, dreptul nu e opera ratiunii, asa cum a crezut în mod facil Scoala dreptului natural si al gintilor în secolele XVII, XVIII, ci e produsul spontan si mai degraba inconstient, al spiritului popular (Volksgeists). Sub influenta climatului pozitivist studiile istorice întreprinse în secolul XIX demonstreaza variatiunile si divergentele sistemelor juridice în timp si spatiu. Codificarea e contraindicata deoarece ea paralizeaza evolutia dreptului, cu atât mai mult nu se pune problema de a gasi pe cale deductiva un drept natural valabil pentru toate timpurile si în toate locurile. Singurul obiect posibil al stiintei dreptului este studiul sistemelor asa cum se prezinta ele în evolutia lor.

Scoala sociologica îsi aduce concursul acestei orientari la sfârsitul secolului XIX. Faptul social îsi are explicatia în societate si trebuie studiat ca un lucru prin metoda observatiei. Dreptul este în primul rând un fapt social, ca si celelalte, el trebuie studiat prin observarea vietii sociale; ori aceasta observatie, mai ales cea etnologica arata ca societatile sunt profund diferentiate. Trebuie sa studiem sistemele juridice pozitive si nu sa construim a priori un drept cu valoare universala.

La sfârsitul secolului XIX, îmbatrânirea codurilor în Franta, în fata consecintelor economice si sociale ale revolutiei industriale a pus sub semnul întrebarii virtutile Scolii exegetice. Noutatea problemelor ce începusera sa apara în domeniul responsabilitatii civile, al relatiilor de cutuma, al transporturilor si asigurarilor, raritatea si insuficienta textelor legale îi obligau pe juristi sa reduca în chestiune metoda lor, marginita de mult timp, la analiza gramaticala a legilor.

Chiar si în tarile ce apartin sistemului Common Law, lipsite de o codificare generala, rapiditatea cu care evolua societatea depasea posibilitatile de adaptare ale dreptului jurisprudential, frânate de forta obligatorie a precedentului.

Cea mai influenta lucrare în epoca, apartine juristului francez Fr. Geny: Metoda de interpretare si izvoare în dreptul privat pozitiv (1899), ce constata si explica sfârsitul epocii exegetice.

A 2-a lucrare Stiinta si tehnica în dreptul privat pozitiv (1913-1924) a fost înteleasa ca o invitatie adresata juristilor de a largi sursele formale ale dreptului adaugând jurisprudenta legii. Pozitivismul era înca adânc înradacinat în spiritul vremii si n-a putut fi depasit. Desi pozitivismul juridic se margineste la studiul sistemelor existente, aceasta atitudine nu-l dispenseaza de nevoia unei filosofii care sa-l justifice si sa-l întemeieze. Prima orientare care apare pe aceasta cale este voluntarismul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Filosofia Dreptului.doc

Alte informatii

Curs Anul II Facultatea de Drept Petre Andrei Iasi