Functia Publica

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Functia Publica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 65 de pagini .

Profesor: C. Ionescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Sinteza prelegerii: “Conceptul de administraţie

publică în statele Uniunii Europene”

1. Introducere

- Experienţa statelor care acum sunt membre ale Uniunii Europene demonstrează că procesul de consolidare a democraţiei presupune o suită de reforme care cuprinde întreaga viaţă socială, de la aspectele politice, până la cele ale administraţiei publice. Aceste reforme cu o natură extrem de diversă sunt necesare atât la nivel central cât şi local.

- Reforma politică a unei societăţi fără o reformă a administraţiei publice, ambele în legătură cu o reformă structurală a economiei nu va duce, însă, la nici un rezultat.

- În orice societate reformele care vizează progresul general presupun, totodată, schimbări la nivelul mentalităţilor individuale, dar şi la nivel colectiv.

- Valorile democraţiei sunt puse în practică, în ultimă instanţă de profesionişti, de cei care ocupă funcţii publice şi se află într-un permanent contact cu cetăţenii.

- Pentru România, problema reformării sistemului său politic s-a pus, practic, la sfârşitul anului 1989. Constituţia adoptată în 1991 şi întregul sistem juridic care decurge din aceasta au creat premizele instituţionale pentru formarea unei societăţi democratice şi a statului de drept. În mod complementar, au fost promovate reforme în domeniul administraţiei publice centrale şi locale care şi-au demonstrat şi urmează să-şi dovedească în continuare eficacitatea. Dacă în planul suprastructurii politice, voinţa politică a factorilor de putere s-a materializat în formarea unor autorităţi publice purtătoare ale suveranităţii naţionale, în cel al administraţiei publice se constată încă o dinamică mai redusă a politicilor de introducere a unor metode de gestiune administrativă, o deschidere mai mică a administraţiei publice faţă de nevoile cetăţeanului şi ale comunităţii locale.

- Este necesară o mai clară deschidere a administraţiei publice către cetăţean, dar şi a cetăţeanului către autorităţile administrative.

- Procesul de aderare a României la Uniunea Europenă este cert prin voinţa politică, a structurilor de putere, a partidelor, cât şi prin speranţa populaţiei, totuşi confuz motivată, că apartenenţa instituţională a ţării la structurile Uniunii va duce automat la bunăstare. Acest proces este încă îndepărtat dar o asemenea “depărtare” are şi un avantaj: creează o marje de timp de pregătire generală şi particulară a autorităţilor publice, a administraţiei publice, a funcţionarilor publici, a cetăţeanului în vederea realizării standardelor europene de comportament politic, de civism, a unui model de administraţie publică eficientă, democratică, în care autoritatea statului să se afle în raport cât mai armonios cu libertatea şi drepturile constituţionale ale cetăţenilor.

- Până la momentul aderării ţării la Uniunea Europeană se impune, între altele, reforma administraţiei publice. În acest proces, nu se porneşte de la A.B.C-ul administraţiei, deşi sunt necesare reforme costisitoare şi ample. În primul rând, se impune reformarea conceptelor în contextul unei multiculturalităţi, al interferenţelor între culturi şi, mentalităţi, al unor niveluri diferite de dezvoltare economică şi tradiţii economice, dar şi în contextul apărării de către fiecare stat membru al Uniunii, cât şi al statelor candidate a intereselor lor naţionale, în unele situaţii, extrem de specifice.

- În ciuda unor atari diferenţe, se produce o uniformizare în înţelegerea administraţiei publice, graţie formării unor concepte unitare, cum ar fi “administraţia publică”, “funcţia publică” , “serviciu public”, “funcţionar public”.

- Tendinţa în acest domeniu este realizarea unei compatibilităţi între diferitele stadii de dezvoltare a administraţiei publice din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene şi cele existente în statele candidate.

- Statele membre ale Uniunii se divid în state federale sau cvasifederale, state unitare descentralizate şi state unitare. Aceasta face ca între guvernul central şi comunităţi să existe în cele mai multe cazuri două sau trei niveluri administrative. În unele state (federale şi cvasifederale) există un nivel local de guvernare cu prerogative legislative. În statele unitare se practică un regim amplu de descentralizare care conferă o autonomie lungă comunităţilor locale.

2. Definiţia administraţiei publice

- Prin “administraţie publică” înţelegem organismele care sunt în mod direct subordonate puterii politice şi care sunt în serviciul executivului în cadrul procesului politic. Rolul administraţiei publice nu se limitează la punerea în practică a deciziilor politice, întrucât aceasta este antrenată, totodată, în pregătirea actului de decizie politică.

- Tradiţional, administraţia a fost înţeleasă ca acţiune a puterii executive prin procedee de putere politică. Accentul este pus, în această concepţie, pe rolul puterii executive de a pune în aplicare legile votate de parlament, de a executa legea. În condiţiile în care Guvernul şi autorităţile descentralizate sunt implicate în primul rând în executarea legilor, administraţia publică mai este definită ca fiind ansamblul activităţilor Guvernului şi autorităţilor descentralizate care se exercită sub un regim de putere publică. În sens material-funcţional noţiunea de administraţie publică evocă acte juridice şi operaţiuni materiale prin care se execută legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizarea sau, după caz, prestarea directă de servicii publice (A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Ed.All Beck, Bucureşti, 2001, p.70).

- Tratatele europene nu se suprapun prerogativelor suverane ale statelor membre ale Uniunii de a-şi stabili competenţele comunitare pentru organizarea administraţiei publice* şi a funcţiei publice. Astfel, Uniunea Europeană nu are competenţele necesare pentru a reglementa funcţia publică şi nici pentru a reforma administraţiile publice sau pentru a reorganiza structurile administrative şi organizaţionale din statele membre.

- Administraţiile publice se prezintă în general sub forma ministerelor – componente ale structurii unui guvern – plasate sub autoritatea unui ministru. În unele state ale Uniunii Europene ministerele au o structură vastă şi integrată. În alte state, ministerele sunt entităţi cu dimensiuni relativ reduse, specializate în formularea politicilor la nivel guvernamental. Pe lângă asemenea ministere funcţionează agenţii pentru punerea în practică a acestor politici (Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie).

- Există tendinţa de a subdimensiona structura ministerelor şi de a le orienta rolul spre formularea politicilor generale în domeniul lor de activitate şi de a se crea o reţea funcţională de agenţii, care sunt mai eficiente în punerea în practică a politicilor, întrucât au dobândit un nivel înalt de experienţă, precum şi un nivel suficient de autonomie financiară şi de personal. Această nouă tendinţă corespunde unui nou concept al managementului public care se bazează pe implicarea în acest proces a întreprinderilor private şi, pe de altă parte, pe teoria “alegerii publice” în sectorul public.

Fisiere in arhiva (1):

  • Functia Publica.doc