Extras din curs

CAPITOLUL I

1. Consideraţii generale. De-a lungul timpului au existat mijloace de plată şi de credit proprii vieţii afacerilor, care au avut rolul de a satisface exigenţele acesteia, inclusiv asigurarea celerităţii operaţiunilor comerciale.

Dezvoltarea actuală a comerţului nu ar fi fost posibilă fără existenţa creditului, instrumentele cele mai frecvent întâlnite sunt titlurile comerciale de valoare cu natura lor dublă, de plată şi de credit1.

Instrumentele de plată şi de credit aparţin unei categorii vaste, aceea a instrumentelor de plată scripturale.

Un instrument de plată este mecanismul prin care se asigură executarea unei obligaţii de plată a unei sume de bani. Un instrument de credit este mecanismul care amână în timp plata datoriei, asigurând mobilizarea creditului şi dând posibilitatea posesorului de a obţine un titlu care să-i asigure realizarea creanţei la scadenţă2

Terminologie. Pe fondul lipsei unei legislaţii în domeniu, care să definească unitar

titlurile comerciale de valoare, întâlnim în literatura juridică o serie de denumiri: titluri de credit, efecte de comerţ, instrumente financiare negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare etc.

Denumirea generică de titluri de credit este considerată a fi prea largă, deoarece, pe de o parte, unele dintre aceste titluri nu implică o creditare, iar pe de altă parte, obiectul documentelor reprezentative de mărfuri îl formează nu o creanţă, ci un

drept real asupra unor bunuri aflate în depozit sau în curs de transport. Din aceste

motive se consideră mai corectă folosirea, ca noţiune de gen, a denumirii de titluri comerciale de valoare3.

De asemenea se mai utilizează şi noţiunea de efecte de comerţ, deoarece acestea apar şi se utilizează mai cu seamă în domeniul comerţului4. În această categorie incluzându-se numai titlurile de credit propriu-zise, respectiv cele care dau dreptul posesorilor legitimi la o prestaţie din partea debitorului (spre exemplu cambia, biletul la ordin).

Denumirea de efecte de comerţ n-a fost acceptată de literatura noastră juridică pe motivul că asemenea înscrisuri nu se utilizează întotdeauna numai în sfera comerţului5 şi că, în raport cu funcţia acestor titluri, se reţine lipsa de semantică a termenului „efecte6” sau denumirea de instrumente negociabile evidenţiază doar un caracter al titlurilor de credit.

Efectele comerciale au în mod obligatoriu drept cauză un act de comerţ, fiind create fie pentru a reprezenta o livrare de marfă, fie o promisiune viitoare de plată a unei sume de bani sau de prestare de servicii. Efectele comerciale se deosebesc de efectele financiare. Efectele financiare sunt titluri create prin practica bancară, în scopul de a regla o operaţiune pur bancară de credit, şi nu o operaţiune comercială, aceste instrumente neavând drept cauză un act de comerţ7.

Titlurile de credit pot servi la stingerea unei obligaţii băneşti, îndeplinind un rol

asemănător biletelor de bancă, dar având avantajul să evite o deplasare în numerar. Astfel, în timp ce titlurile de credit pot fi emise de orice persoană, reprezentând creanţe determinate, biletele de bancă pot fi emise numai de instituţia care deţine

monopolul în acest domeniu, fără a reprezenta o creanţă a acesteia. Biletele de

bancă având un curs legal nu pot fi refuzate drept plată, în schimb creditorii nu pot fi obligaţi să accepte, ca instrumente de plată, titluri de credit.

Trăsături caracteristice8

Din punct de vedere economic, creditul este o operaţiune care se caracterizează printr-o prestaţie actuală a unei persoane, care se încrede în contraprestaţia viitoare a celuilalt cocontractant. O caracteristică a creditului este aceea ca acesta poate circula dintr-un patrimoniu în altul, de pe o piaţă pe alta sau chiar dintr-o ţară în alta.

Creditul îndeplineşte o funcţie care înlesneşte tranzacţiile încheiate între comercianţi sau necomercianţi, acesta fiind un avantaj pe care îl oferă titlurile de credit9.