Infracțiuni Săvârșite de Funcționarii Publici

CURS

Infracţiuni săvârşite de funcţionarii publici sau

Speţe. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi reforma legii penale române

1. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Refuzul nejustificat al organului de poliţie de a restitui permisul de conducere aşa cum s-a dispus prin hotărârea instanţei

Prin sentinţa penală 130/1996 a Tribunalului Militar Teritorial s-a dispus achitarea inculpatului maior de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 Cod Penal, soluţie menţinută de Curtea militară de Apel.

Instanţa a reţinut că inculpatul îndeplinea funcţia de şef de serviciu la poliţia rutieră din cadrul IPJ Buzău şi că în sarcina sa nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 Cod Penal constând în refuzul restituirii permisului de conducere către partea vătămată deşi cunoştea existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive în acest sens deoarece între atribuţiile sale de serviciu nu era şi restituirea permiselor de conducere anulate.

Deşi inculpatul a luat la cunoştinţă de acestei sentinţe prin care se anulase procesul-verbal de contravenţie în baza căruia se dispusese reţinerea permisului de circulaţie nu s-a conformat întrucât aşa cum s-a motivat avea îndoieli cu privire la corectitudinea hotărârii rămase definitive prin respingerea recursului.

Prin această opunere inculpatul a lipsit partea vătămată de posibilitatea folosirii autoturismului propriu în perioada 20.04-29.05.1995 ceea ce în mod evident i-a creat un prejudiciu şi ca atare fapta constituie infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 Cod Penal .

2. Luare de mită. Primire de foloase necuvenite. Elemente.

De esenţa infracţiunii de luare de mită (art. 254 Cod Penal) este faptul că oricare dintre modalităţile prin care se comite infracţiunea să aibă loc mai înainte ca subiectul activ, funcţionarul, să-şi fi îndeplinit sau nu atribuţiile de serviciu, dacă aceasta are loc după îndeplinirea ori neîndeplinirea lor fapta se încadrează în dispoziţiile art. 256 Cod Penal care încriminează primirea de foloase necuvenite.

Pentru ca fapta să se încadreze în art. 256 Cod Penal se impune deci , ca folosul să fi fost primit după executarea sau neexecutarea unui act privitor la atributele de serviciu ale funcţionarului, cu condiţia ca folosul să nu fi fost pretins anterior, iar obţinerea lui să nu fie rezultatul unei înţelegeri prealabile îndeplinirii actului.

În cazul în care funcţionarul a acceptat ori a pretins bani sau alt folos material anterior îndeplinirii atribuţiilor de serviciu iar folosul l-a primit efectiv după îndeplinirea acestora fapta constituie infracţiune de luare de mită, iar nu primire de foloase necuvenite.

Pentru întrunirea elementelor constitutive de infracţiune de luare de mită, cerinţa esenţială este în sensul că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fi fost anterioară actului determinat, privitor la îndatoririle de serviciu.

Cugetări- Pascal

„Faptul că omul este o fiinţă supusă erorii, rătăcirii, nefericirii, vanităţii şi nebuniei nu este o întâmplare, acest fapt decurgând cu necesitate din natura omenească. Omul este înainte de orice , o fiinţă finită: ca atare , el este o problemă pentru cunoaştere, pentru că nu se poate cunoaşte finitul fără a se cunoaşte totul, iar finitul devine un pur neant în prezenţa infinitului, de unde rezultă direct tragedia condiţiei omeneşti, aceea de a fi un nimic , o minusculă existenţă, contingentă, pe fondul imensităţii spaţiilor eterne.

Prezentul ne răneşte pentru că este momentul în care trebuie să fim noi înşine: să ne confruntăm cu angoasa finitudinii. Iată de ce omul preferă să trăiască în viitor, adică în domeniul imaginaţiei şi dorinţei, al aparenţei. Prin nelinişte omul este împins spre nefiinţa pe care , zadarnic, încearcă să o evite“.

I. Aşa cum se arată în Recomandările cu caracter general ale Consiliului Europei, orice măsură de luptă contra criminalităţii trebuie să se conformeze principiilor fundamentale ale statelor democratice şi anume să acorde prioritate dreptului şi să se garanteze respectarea dreptului şi să garanteze respectarea drepturilor omului.

Dacă respectarea drepturilor omului trebuie să constituie obiectul central al oricărei reforme penale , aceasta înseamnă că prima grijă a statelor membre ale Consiliului Europei în procesul de reformă este aceea de a situa legislaţia lor penală la nivelul cerinţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile Convenţiei devenind la rândul lor standarde europene pentru legislaţiile naţionale.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la Roma la 4 nov. 1950, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953 (ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 30/1994) constituie cel mai important document elaborat de Consiliul Europei (organizaţie care a luat fiinţă în anul 1949 şi a cărei componentă s-a lărgit după 1980, cuprinzând în prezent 44 de state europene) în vederea apărării şi dezvoltării drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale.

În cuprinsul său, Convenţia consacră o serie de principii generoase, de largă inspiraţie umanistă, de natură să creeze un cadru juridic adecvat dezvoltării personalităţii umane şi a ocrotirii acesteia, împotriva oricăror abuzuri ale autorităţii.

Aceste principii au influenţat şi influenţează hotărâtor legislaţia ţărilor europene, statele membre ale Consiliului Europei (România a fost admisă cu drepturi depline în Consiliul Europei la 4 oct. 1993) depunând eforturi să-şi modifice corespunzător legislaţia civilă, administrativă, legislaţia privitoare la familie, la procesul muncii ca şi legislaţia penală, în raport cu aceste principii, profund umaniste şi pe deplin corespunzătoare stadiului actual al dezvoltării relaţiilor sociale.

Începând cu Constituţia care a consacrat multe din principiile Convenţiei Europene, toate actele normative importante inspiră din soluţiile prevăzute în Convenţia Europeană.