Instrumente de garantare a proprietății

Tema I – Buna-credintã si elementele sale

1. Onestitatea - fundament moral al bunei credinte. 2. Elementele bunei-credinte. 3.

Teoriile cu privire la buna-credintã. 4. Reaua-credintã. Forme de manifestare: dolul, frauda,

abuzul de drept.

1. Definitia datã de Cicero: sinceritate în cuvinte (veritas) si fidelitate în angajamente

(fidelitas).

2. Onestitatea – fundament moral al bunei-credinte.

Valorile morale ale onestitãtii: loialitatea (probitatea), prudenta, ordinea si temperanta.

3. Elementele bunei-credinte:

a) Intentia dreaptã – absenta dolului, fraudei si violentei; fidelitate în angajamente;

absenta îndoielii.

b) Diligenta – prevederea rezultatului circumscris în prevederile legii.

c) Liceitatea

d) Abtinerea de la vãtãmare sau de la pãgubirea altuia.

4. Teoriile cu privire la buna-credintã

a) Teoria regimului derogatoriu de la „dreptul strict”.

b) Teoria tripartitã:

- buna-credintã este apropiatã de echitate;

- fundamentarea pe ideea generalã de loialitate în relatiile contractuale;

- convingerea eronatã în care se aflã o persoanã datoritã unui defect al dreptului

subiectiv ori unei reguli obiective de drept.

c) Teoria bipartitã:

- buna-credintã obiectivã

- buna-credintã subiectivã

Variantã a teoriei: activã/pasivã.

d) Teoria unitãtii conceptului de bunã-credintã

e) Teoria bunei-credinte ca notiune cu efecte în domeniul responsabilitãtii si al nulitãtii

actelor juridice.

f) Teoria literaturii juridice germane. Întrebuinteazã doi termeni:

- Treu un Glauben – loialitate si încredere necesarã în actele juridice

- guter Glaube – credintã eronatã si scuzabilã ce este echivalatã unui drept.

3

g) Teoria bunei-credinte ca normã cu caracter general în dreptul român.

Controversa asupra textului de lege:

- art. 1 din D. 31/1954 (regulile de convietuire);

- art. 1899 alin. (2) C. civ.

5. Reaua-credintã. Forme de manifestare: dolul, frauda, abuzul de drept.

4

Tema a II-a – Modurile de dobândire a dreptului de proprietate bazate pe bunacredintã

1. Dobândirea fructelor de cãtre posesorul de bunã-credintã.

Posesorul de bunã-credintã dobândeste în proprietate fructele bunului pe care îl

posedã. Prin fructe întelegem produsele periodice ale unui bun, prin a cãror obtinere si

percepere nu se altereazã sau consumã substanta bunului respectiv. Fructele pot fi: naturale,

industriale si civile. În conformitate cu art. 483 Cod civil, fructele, indiferent de categoria din

care fac parte, se cuvin proprietarului bunului frugifer. Dreptul proprietarului de a culege

fructele în proprietate constituie un element al atributului de folosintã care intrã în alcãtuirea

continutului juridic al dreptului de proprietate.