Intimitatea și Siguranța Persoanei

Curs
7/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 21 în total
Cuvinte : 11625
Mărime: 38.37KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

Faptul că cineva este ziarist, aceasta este

dovada unei oarecare lipse de caracter.

Lyndon Baines Johnson

S-au scris şi s-au spus multe despre etică mai mult decât despre orice alt aspect al jurnalismului. Între ceea ce numim în mod convenţional etică şi ceea ce ar trebui să fie ea în practică există o mare diferenţă.

Ce se înţelege de obicei prin etică? Pentru unii jurnalişti, etica profesiei reprezintă un cod de principii la care întreaga presă ar trebui să adere sau cel puţin să se simtă vinovată dacă nu o face. Pentru alţii, de regulă pentru cei care îşi fac meseria în circumstanţe mai puţin riguroase, principiile deontologice sunt irelevante şi se constituie în subiecte de dispută pentru profesorii de jurnalism.

Deontologia jurnalistică îi obligă pe practicienii acestei meserii să respecte dreptul indivizilor la o viaţă privată şi la imagine. Totodată se evidenţiază trei principi morale ce fixează pentru oamenii de presă o etică a vieţii private. Primul principiu prezintă decenţa şi corectitudinea ca fiind ne-negociabile. Chiar dacă legea nu amendează în mod expres minciuna, aluziile, inconştienţa şi exagerarea, decenţa umană şi corectitudinea o fac.

Este o regulă fundamentală şi deloc negociabilă a jurnalismului că orice articol trebuie să fie o încercare, neafectată de prejudecăţi, de a afla ce s-a întâmplat cu adevărat, însoţită de hotărârea de a publica adevărul, oricât de incomod ar fi acesta pentru concepţiile şi credinţele noastre. Ca urmare, jurnaliştii nu trebuie să accepte misiunea de a sprijini un anumit punct de vedere sau să scrie articole care îşi propun susţinerea unei teorii preconcepute.

Al doilea principiu moral propune „valoarea socială a reabilitării” ca un criteriu pentru a selecta informaţia privată, demnă de a fi difuzată. Metoda elimină toate apelurile la interese morale ca fiind lipsite de valoarea de ştire. Al treilea principiu declară că demnitatea persoanelor nu trebuie să fie afectată în numele privilegiului presei. Tot ceea ce serveşte cel mai bine oamenilor obişnuiţi trebuie să aibă prioritate în faţa oricărei cauze sau slogan. Drept urmare, informaţia privată cuprinsă în ştiri trebuie să treacă testul celor trei principii pentru a primi o justificare etică.

Factorii esenţiali ce determină aceste principii etice şi modul în care te decizi să le respecţi sunt banii pe care îi câştigi, concurenţa şi cultura ziarului la care lucrezi. Primul factor este evident. Concurenţa este şi ea importantă. Concurenţa acerbă dintre ziare pentru a atrage cititori îi poate tenta pe editori să facă presiuni asupra redacţiei, să mai renunţe la principii. Iar competiţia dintre jurnalişti îi încurajează în mod evident pe unii să facă lucruri pe care altminteri nu le-ar face.

Cel care a inventat „conceptul modern de informaţie” este patronul ziarului New York Herald, James Gordon Bennett (1795-1872). În viziunea lui, ziarul nu mai acoperea actualitatea din unghiul intereselor politice sau al unei elite, ci având grijă să insereze o varietate de subiecte şi abordări care ar fi putut pasiona marele public. Bennett afirma că reporterul putea şi trebuia să meargă peste tot şi să facă în aşa fel încât spaţiul considerat până atunci drept privat să poată da naştere unor ştiri pe care le transforma în domeniu de interes şi deci în spaţiul public. Făcea mult mai mulţi bani relatând despre „lucruri despre care se vorbeşte în baruri, ateliere, în casele oamenilor modeşti decât ascultând ce se spune în saloane şi biblioteci”.

S-a ajuns chiar la păstrarea unor informaţii cu scopul deliberat de a vinde „distrugerea” sau nepublicarea lor. Cu alte cuvinte, şantaj. Editorul american Robert Harrison a fost primul care a avut această idee, în anii 1950, cu o revistă intitulată Confidential. Se specializase pe scandalurile de la Hollywood şi, prin plata unor mari ume pentru ponturi şi informaţii, el şi investigatorii angajaţi de revistă obţineau detalii foarte intime cu privire la viaţa particulară a starurilor. Pentru fiecare articol se făceau investigaţii serioase, iar oamenii la Harrison nu aveau scrupule în privinţa metodelor pe care le foloseau, angajând prostituate ca să întindă capcane victimelor, înregistrând şi filmând în secret întâlnirile şi confesiunile acestora. Vânzările lui Confidential au crescut fabulos, atingând 4.000.000 de exemplare – un record american. Dar curând, tentaţiile de a vinde negativele, benzile şi alte dovezi către starurile bogate, s-au dovedit a fi prea puternice.

În mod inevitabil, i s-a intentat proces, o membră a redacţiei s-a sinucis, redactorul şef şi-a împuşcat nevasta şi apoi s-a sinucis într-un taxi, Harrison fiind nevoit să-şi vândă revista.

Se ridică întrebarea, în ce constă dreptul la viaţă privată? Conceptul la viaţă privată încearcă să traseze o linie de demarcaţie între individual şi colectiv, între individ şi societate, după părerea profesorului Thomas Emerson. Acest concept „încearcă să-i ofere individului o zonă în care acesta să fie doar individ, şi nu membru al comunităţii. În acea zonă, el este stăpânul propriilor gânduri, poate avea propriile secrete, viaţa proprie, poate dezvălui lumii exterioare numai ceea ce doreşte. Pe scurt, dreptul la viaţă privată stabileşte o arie exclusă din viaţa colectivă şi neguvernată de regulile traiului în comun.”

Există o foarte mare diferenţă între interesul public şi ceea ce publicul poate considera interesant. Nu orice curiozitate a publicului trebuie satisfăcută. Jurnaliştii trebuie să aibă motive foarte întemeiate ca să încalce intimitatea persoanelor şi trebuie, de asemenea, să fie conştienţi de consecinţele unui asemenea gen de gazetărie.

În mod normal se pun următoarele întrebări: cum să reconciliezi intruziunea în viaţa privată cu căutarea informaţiei susceptibile să trezească interesul general? Cum să defineşti şi să justifici acest interes general atunci când persoanele în cauză sunt particulari care nu citesc în mod regulat cronica sau personaje publice în cazul cărora poate e dificil să departajezi rolul jucat în acţiunea publică şi în viaţa privată?

Primele încercări de legiferarea în domeniul intimităţii şi siguranţei persoanei aparţin lui Samuel D. Warren şi Loius Brandeis, care în 1890 publică un articol pe aceată temă în Harvard Law Review. Cei doi tineri jurişti susţineau necesitatea apariţiei unui nou domeniu de drept care să favorizeze protejarea universului intim al persoanei. Timp de patru decenii subiectul a fost, dacă nu uitat, cel puţin neglijat de forurile legislative americane. În 1928, Louis D. Brandeis, devenit judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite, readuce în atenţie în argumentaţia detaliată a unei hotărâri judecătoreşti, dreptul de a fi lăsat în pace”. Fundamentul acestui drept este regăsit în spiritul Constituţiei americane, chiar dacă nu este conţinut în litera sa.

Preview document

Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 1
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 2
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 3
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 4
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 5
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 6
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 7
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 8
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 9
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 10
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 11
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 12
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 13
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 14
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 15
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 16
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 17
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 18
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 19
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 20
Intimitatea și Siguranța Persoanei - Pagina 21

Conținut arhivă zip

  • Intimitatea si Siguranta Persoanei.doc

Alții au mai descărcat și

Acțiunea Penală

ACŢIUNEA PENALĂ 1. Noţiune Prin săvârşirea unei infracţiuni ia naştere un conflict concret de drept penal substanţial între societate –...

Timpul de odihnă al salariaților

Introducere O revendicare istorică importantă a lucrătorilor încă din secolul al XlX-lea dar, de regulă, inaplicabilă chiar în prezent, credem,...

Declaratia Drepturilor Omului

CAPITOLUL I 1. Scurt istoric Protecţia internaţională a drepturilor omului este o instituţie juridică nouă a dreptului internaţional public, cu o...

Garanțiile Personale și Reale în Sistemul Dreptului Roman

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE Conceptul de garanţie s-a format pe baza unei îndelungate evoluţii în procesul de tranziţie de la societatea...

Medicină Legală

I.INTRODUCERE 1. ELEMENTE ANTROPO-CULTURALE ŞI ANTROPO-SOCIALE Teza sociologică ( elaborată de Durkheim) susţine, că sinuciderea este determinată...

Libertatea de Exprimare - Componente

Consideraţii generale privind Articolul 10 În contextul unei democraţii politice efec¬tive şi respectării drepturilor omului enunţate în...

Reintegrarea Socială a Persoanelor Eliberate din Detenție

INTRODUCERE Socializarea persoanelor eliberate din detenţie sau asistenţa post-penală vizează sensul valoric al societăţii. Scopul oricărei...

Cedo și Istoria Doctrinelor

A. Definitia drepturilor omului = este doctrina ce preconizeaza definirea Drepturilor omului, dimensiunea acestora depasind granitele statelor,...

Ai nevoie de altceva?