Introducere în Drept

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE STAT

Originea statului

NOŢIUNEA

Noţiunea de „stat” vine din latinescul „status”, care în sensul modern desemnează - entitate abstractă, constituie cadrul şi totodată suportul puterii politice. Această noţiune a fost intrebuinţată pentru prima dată de Niccol- Machiavelli în opera „Il principe” (1516), „Tutti gli Stati”, fiind primele cuvinte din „Principele”. Machiaveli împreuna cu Bodin, Hobbes şi Spinoza au pus bazele unei teorii laice asupra statului.

1). Conceptul de cauză. Prin origine se înţelege punctul de plecare pentru formarea unui lucru, începutul, provenienţa, obârşia unei realităţi, cauza ei.

2). Aplicarea precizării la problema originii statului. Sensul dintâi al dreptului constituţional este acela de drept care constituie statul şi de îndreptăţire a statului de a se construi.

Trebuie făcută aşadar - distincţie clară între originea statului şi mecanismul de apariţie al acestuia. Originea statului este un principiu ce ţine de natura umană, din moment ce statul a apărut numai la om, adică de spiritualitatea umană şi nu de manifestarea concretă, istorică a oamenilor.

3). Originea statului este - problemă filosofică. În cursul pe care îl ţinea în1870 la Universitatea din Iaşi, profesorul Simion Bărnuţiu, exponent de - deosebită forţă şi subtilitate al doctrinei juridice româneşti din secolul al XIX – lea, arăta că: “întrebarea despre originea statului (origocivitas) nu este istorică, ci filosofică.

Îndreptăţirea acestei afirmaţii este evidentă şi pentru noi, deoarece important nu este când a apărut statul, ci de ce a apărut el; mai mult: poate avea el îndreptăţirea fiinţării- Este el un accident sau - necesitate?

De aceea nu trebuie să mire abordarea metafizică pe care - vom rezerva problemei apariţiei statului, legarea acesteia de apariţia şi natura gândirii logico-conceptuale. Statul este un fenomen primar, putând fi uneori situate ca “ordine” a producerii, înaintea individului, aşa cum făcea Aristotel, ori este evident că această anterioritate nu este istorică.

IPOTEZE ASUPRA ORIGINII STATULUI

Am putea împărţi teoriile cu privire la originea statului pe trei grupe:

- Ipoteza claselor sociale

- Ipoteza ideii statului

- Ipoteza contractualistă.

4). Ipoteza claselor sociale. A fost dezvoltată de Engles în lucrarea sa din 1884, “Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului”. Engles percepe societatea într-- insolubilă contradicţie cu ea însăşi, ca pe - realitate scindată de contradicţii ireconciliabile, pe care este incapabilă să le surmonteze singură. Această societate are

1.

nevoie de un cadru impus din afara sa, care să creeze şi sa menţină - ordine, capabilă să păstreze conflictele inerente sieşi în limite rezonabile. Acest cadru este Statul.

Există - societatate politică iniţială, care este societatea gentilică,bazată pe legătura de sânge, familială şi tribală care nu este statală, dar care stă la originea statului, ca formă politică întemeiată pe - solidaritate de tip nou, constituită pe baza limbii şi teritoriului. Nu negăm existenţa unei societăţi gentilice ca stand la originea statului, dar trebuie să remarcăm că Engles porneşte de la - viziune restrictivă cu privire la noţiunea de stat; el presupune ca statul este cu necesitate bazată pe un grup a cărei coeziune este teritorială.

Statul este acum un arbitru între diferitele forţe sociale, economice culturale, etc. Puterea sa este - putere de mediere, nu una de constrângere; rolul lui esenţial este promovarea, nu opresiunea.

5). Ipoteza ideii statului. Această ipoteză porneşte de la - idee higeliană, care face din stat ultimul stadium al raţionalităţii umane. “Statul este mai întâi puterea instituţionalizată”, adică “statul nu este nici teritoriu, nici populaţie, nici corp de reguli obligatorii ( ), el transcede toate aceste date. Existenţa sa este de ordin al spiritului. Statul este, în sensul plin al termenului, - idee. Neavând altă realitate decât cea conceptuală, el nu există decât pentru că este gândit”.

Puterea statală este una depersonalizată; idea de stat este cea care comandă titularilor puterii cum să exercite această putere.

6). Ipoteza contractualistă. Această ipoteză îşi găseşte începutul în opera unor teologi din Evul Mediu. Totuşi ea este sistemalizată de trei filosofi între secolele al

XVII – lea şi al XVIII – lea: Thomas Hobbes (Leviathan, 1651), John Locke (Eseu asupra guvernământului civil,1690), şi Jean Jaques Rousseau (Contractul social, 1762).

Teoria contractului social porneşte de la idea că oamenii s-au găsit iniţial într-- stare presocială, numită de Rousseau stare de natură. Trecerea de la această stare, ce presupunea libertatea necondiţionată a fiecăruia, la starea socială se face printr-un accord voluntar al indivizilor, printr-un contract social. Prin acest contract, indivizii renunţă la - parte din libertatea lor, în favoarea corpului social, în schimbul siguranţei oferite de acesta. Acest punct fundamental devine baza statului, care capătă astfel un fundament juridic.