Introducere în Dreptul Comparat

INTRODUCERE ÎN DREPTUL COMPARAT

Capitolul I

Fenomene care explică apariŃia dreptului comparat

Dreptul nu este o creaŃie spontană si abstractă. Ca produs socio-istoric el suportă

influenŃa directă sau indirectă a factorilor sau elementelor care se înfruntă pentru a-i

determina substanŃa si a-i modela forma.1 Dreptul comparat nu face nici el excepŃie de la

aceasta regulă.

De-a lungul timpului dreptul a fost pus in situaŃia de a acoperi o gama cât mai

largă de raporturi juridice. Reglementările nu erau suficiente pentru a satisface nevoile

juridice ale societăŃii în permanentă dezvoltare si schimbare. Chiar si obiceiul era depăsit

în faŃa unor elemente complet noi, sau străine. Acesta este motivul pentru care din cele

mai vechi timpuri cunoasterea altor sisteme de drept decât cele ale statului de referinŃă a

fost esenŃială. Acest lucru s-a realizat prin intermediul dreptului comparat.

La baza apariŃiei si dezvoltării dreptului comparat stau două mari fenomene2:

- lărgirea orizontului nostru istoric si stiinŃific,

- transformarea radicală din ce in ce mai accelerată a lumii în care trăim.

SecŃiunea I

Lărgirea orizontului istoric si stiinŃific

Orizontul istoric s-a extins treptat, căpătând dimensiuni impresionante, în special

în ultimele decenii. Daca la începutul secolului al XIX-lea se limita la istoria popoarelor

grec si roman, la ora actuală, în contextul noilor concepte precum globalizare, diversitate,

multilingvism, s-a extins, cuprinzând acum referinŃe la cele mai îndepărtate popoare.

La lărgirea orizontului nostru istoric au contribuit discipline precum: etnologia,

sociologia, protoistoria, preistoria, lingvistica, etc. Răsturnând orizontul istoric stabilit,

aceste discipline au pus în miscare un proces de adaptare care va sfârsi prin a îngloba

toată planeta în dimensiunea spaŃialo-temporală si tot trecutul istoric si preistoric al

umanităŃii în dimensiunea temporalo-verticală a orizontului nostru istoric. În centrul

acestui fenomen se află subrezirea progresivă a pretenŃiei la universalitate a politicii si

culturii europene, a egocentrismului civilizaŃiei europene. În secolul XX cultura, istoria si

stiinŃa se definesc prin pluralitate, interdisciplinaritate si interferenŃe culturale.

Lărgirea orizontului stiinŃific a fost o condiŃie sine qua non a lărgirii orizontului

istoric. IniŃial cresterea a fost cantitativă, pentru a se transforma treptat într-o crestere

calitativă, progres calitativ. Astfel, progresul protoistoriei, preistoriei, etnologiei,

sociologiei si lingvisticii au dus în mod necesar la o modificare radicală si substanŃială,

deci calitativă, a conceptelor noastre fundamentale privind istoria, sociologia, cultura,

civilizaŃia si lumea. Toate stiinŃele au fost îmbogăŃite si înnoite până la completa lor

transformare.

1 L.J. Constantinesco, Tratat de drept comparat, vol. I, Introducere în dreptul comparat, Bucuresti, Editura

All, 1997, p. 3

2 Idem 1, pag. 6

2

StiinŃa juridică a fost si ea influenŃată în mod esenŃial si necesar de toate aceste

schimbări. Cu toate acestea, în sfera stiinŃei juridice progresul a fost mult mai lent.

Dreptul roman dispunea de întâietate atât în raport cu celelalte sisteme de drept ale vremii

cât si cu cele din toate vremurile. Nici măcar dreptul grecesc nu a reusit să se asocieze

dreptului pozitiv si stiinŃei juridice romane, chiar dacă din punct de vedere cultural,

romanii au fost dominaŃi de greci. Dreptul roman era un dat fix, astfel încât pentru o

perioadă foarte lungă de timp nici măcar nu au existat încercări de modificare sau

asociere cu alte sisteme de drept.

În Germania, spre exemplu, dreptul roman s-a aplicat aproape nemodificat până în

secolul al XIX-lea, prin intermediul Pandectelor.

Cea mai relevantă acŃiune în sensul adaptării stiinŃei juridice la necesităŃile vremii

si de analiză comparată a diferitelor sisteme de drept a avut loc cu ocazia Congresului de

la Paris, din 1900, în cadrul căruia ordinile juridice au fost clasificate în 5 grupe

principale. Acestea sunt obiectul de studiu al stiinŃei juridice comparate, al cărui rol este

acela de a sintetiza panorama juridică a lumii.3

StiinŃele juridice naŃionale, denumite în mod plastic în doctrină getto4-uri

naŃionale au frânat dezvoltarea dreptului comparat. Într-adevăr dreptul pozitiv (totalitatea

normelor juridice statuate – posita, dreptul, asa cum este el în prezent, sau cum a fost în

trecut nu asa cum ar trebui sau s-ar dori să fie5) este pretutindeni un drept naŃional, iar

stiinŃa juridică a devenit naŃională ajungându-se în mod paradoxal la naŃionalizarea

dreptului internaŃional privat. Majoritatea juristilor, înainte de secolul XIX, se limitau la

cunoasterea dreptului naŃional, uneori chiar numai a unei părŃi din acesta, fără a fi

interesaŃi de ce se întâmplă în dreptul altor state. Slabele încercări de aplicare a metodei

comparative au rezultat într-o multitudine de studii fragmentate, fără nici o unitate, care

au trebuit ulterior coroborate pentru a se obŃine o viziune unitară.