Extras din document
DEFINITIA DREPTULUI FISCAL
„Dreptul fiscal este o ramura de drept in aparenta public, in realitate mixt public-privat, care reglementează raporturile juridice care se nasc în procesul administrării impozitelor și taxelor de la persoanele fizice sau juridice care obțin venituri sau dețin bunuri impozabile ori taxabile ori realizează cheltuieli care intră în sfera de aplicare a impozitelor.”
„Ansamblul normelor juridice care privesc veniturile fiscale impuse si colectate”
CARACTERISTICILE VENITURILOR FISCALE
- Beneficiarul venitului fiscal este cel care spune ca cetatenii platesc o suma la o anumita data in mod impus unilateral si legal. Discutam, astfel, despre caracterul legitim al utilizarii fortei.
- Neplata de buna voie permite declansarea unei proceduri de executare cu utilizarea fortei, ba chiar si a unei sanctiuni atasate acestei executari silite. Nu doar il obligi sa plateasca, ci il si sanctionezi pentru ideea sa nu-si plateasca obligatia cu care a fost insarcinat.
- Legitimitatea lor e dubla, privind:
o dreptul de a cere banii
o dreptul de a executa silit suma datorata.
ISTORICUL VENITURILOR FISCALE
Dintotdeauna oamenii au cerut terenuri de lucrat, insa s-a dovedit ca era mult mai eficient ca rege sa le impui o suma de plata periodica, impartita in timp, decat sa ii „jefuiesti” o singura data pentru toata suma datorata pentru teren. Impozitul e mult mai eficient economic decat „jaful” uno ictu.
Pe de alta parte, impozitele nu se intind doar asupra terenurilor, ci si asupra cetatenilor.
Impozitele apar mult inaintea caracterului lor legal. Caracterul legal origineaza din Magna Cartha Libertatum, care impune ca „impozitarea nu se poate face fara reprezentare”.
Revolutia Franceza tot de la bani a plecat. Regele nu avea bani sa plateasca datoriile, imprumutandu-se tot mai mult de la cetateni. Revoltati, cetatenii au impus ca daca regele mai vrea bani de la ei, mai intai sa plateasca datoriile pe care le are.
Suveranul nu poate impune obligatii de plata fara ca acestea sa fi fost in prealabil aprobate (ca atare si ca mod de cheltuire) si acceptate de reprezentantii populatiei.
Incepand cu secolul 19 apare in constitutiile moderne ideea contributiei cetateanului la bugete publice prin acele sume stabilite prin legi, acestea determinand toate detaliile acestei impuneri. In aceasta perioada apare pentru prima data, in cea mai concreta forma, legalitatea. Asadar, veniturile fiscale intotdeauna se stabilesc prin lege.
Initial, impozitele erau foarte putine, la sfarsitul sec 19 existand doar impozitele pe proprietate.
Abia in secolul 20 apare ideea de impozit pe venit.
Istoric, sistemul fiscal modern a fost creat prin multiplicarea numarului impozitelor. Cu timpul s-a ajuns ca numarul impozitelor sa devina mare, fiecare avand reguli din ce in ce mai complicate de aplicare. A devenit o adevarata tendinta aceea ca de fiecare data cand statul are nevoie de bani, sa fie impovarati cetatenii in plus.
Daca ne aplecam privirea asupra Declaratiei Franceze a Drepturilor Omului, intalnim un alt principiu modern, anume acela al echitatii impunerilor. Legiuitorul, atunci cand stabileste un impozit prin lege, va percepe de la fiecare persoana o suma calculata prin raportare la posibilitatea fiecaruia de plata. Impozitul nu trebuie sa fie egal cantitativ pentru toti, insa trebuie sa fie egal pentru toti in sensul certitudinii unei plati obligatorii, oricat ar fi ea.
In prezent, aceasta idee se concretizeaza in alegerea intre doua sisteme de impozitare:
- Impozitarea in cota fixa Ex: Daca o persoana are o suta de lei impozabili, plateste 10% din ce are. Daca o alta persoana are o mie de lei, plateste 10% din ce are.
- Impozitarea in cota progresiva Pe masura ce venitul impozabil creste, si cota de impunere creste. Ex: Cei care au venituri intre 10000 si 20000 platesc 10%, cei care au peste 20000 platesc 20%.
Totusi, impozitele trebuie gandite inainte sa fie impuse, intrucat pot sa apara situatii in care contribuabilii, chiar daca sunt impuse de lege, gasesc anumite impozite injuste si excesiv de impovaratore si incep sa nu le mai plateasca. Din acest motiv, sumele cerute trebuie sa fie rezonabile. Pe de alta parte, desi sistemul sanctionator se poate descurca cu cazuri izolate de nesupunure si nerespectare a obligatiilor de plata, daca neplata devine un fenomen de masa, ca efect al nemultumirilor, s-ar afla in faza unei imposibilitati administrative de identificare si sanctionare.
Din acest motiv, in oricare Constituie gasim principiul legalitatii si impozitarea stabilita proportional cu capacitatea pesoanei de a le plati (echitatea impunerii).
Plecand de la aceste principii istorice, se poate observa ca exista anumite elemente esentiale, denumite principii ale sistemului de impozitare, care trebuie sa insoteasca orice proces de impozitare. Atunci cand legiuitorul nu le respecta, sistemul esueaza. Desi statul reuseste sa adopte legi prin care stabileste obligatii de plata, ele o sa fie achitate doar in mic numar sau deloc.
PRINCIPIILE SISTEMELOR FISCALE DE IMPUNERE
- Predictibilitatea impunerii
Ea presupune ca sistemul fiscal nu trebuie sa se schimbe prea des, iar impozitele, prin reglementarea lor, trebuie sa fie suficient de stabile incat sa permita contribuabililor sa isi faca planuri in functie de impozitele pe care le vor datora.
Daca nu se respecta predictibilitatea, incepe evaziunea fiscala.
Codul Fiscal prevede ca orice modificare trebuie adoptata cu cel putin 6 luni inainte de intrarea in vigoare.
Totodoata, atunci cand se aduc impozite noi, se maresc cote, se abroga facilitati, aceastea trebuie sa intre in vigoare de la data de 1 ianuarie a anului viitor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Introducere in materia dreptului fiscal.pdf