Introducere în Teoria Dreptului Constituțional

Titlul I

Introducere în teoria dreptului constitutional

Capitolul 2.

Notiuni fundamentale despre drept

Aparitia si evolutia dreptului sunt indisolubil legate de dezvoltarea societatii. Conceptiile despre aceasta sunht foarte diverse, însa pot fi încadreate în 5 directii principale:

1. Conceptiile cosmogenetice – considera ca dreptul este o continuare în societate a legilor universului (cosmosului). Asemenea idei au fost lansate înca din antichitate, îndeosebi prin taoism, în China antica si ideea de logos (lege, ordine, cuvânt) în Grecia antica.

2. Conceptiile socio-genetice – dreptul, ca si puterea publica, are o geneza sociala si este destinat sa reglementeze relatiile dintre oameni

3. Teoria dreptului natural (iusnaturalista) – considera ca dreptul se naste permanent în societate, dar ca reflex al legilor universale si al înclinatiei naturale a omului pentru viata sociala.

4. Teoria contractului social (atribuita sui Jean Jacques Rousseau) + dreptul a fost creat printr-un contract originar, care a pus capat starii de „natura” anterioare, astfel ca oamenii si-au reglementat drepturile si îndatoririle pentru a putea sa întemeieze societatea si statul care sa-i guverneze.

5. Conceptia „realista” fundamentata de Rudolf von Jhering – „dreptul este forma prin care statul organizeaza, prin constrângere, asigurarea conditiilor de viata ale societatii”.

Dreptul este ansamblul regulilor de conduita umana, edictate si sanctionate de catre stat si destinate a face sa domneasca autoritatea si libertatea în relatiile sociale.

Dreptul a aparut din necesitatea organizarii vietii sociale a oamenilor. Organizarea se face prin edictarea (crearea) unor reguli de conduita de catre puterea publica sau prin sanctionarea (confirmarea , consfintirea) unor reguli preexistente, impuse de cultura sau traditie.

Pentru individ, ergulile pot fi:

- Autonome – pe care si le creeaza fiecare, având un continut etic, iar încalcarea lor este sanctionata, eventual, de persoana însasi.

- Heteronome – cele stabilite de societate pentru indivizii sai si a caror încalcare se pedepseste prin mijloace organizate de societate.

Spre deosebire de alte norme heteronome – etice, religioase, politice – normele juridice sunt protejate de stat prin forta publica care trage la raspundere si aplica sanctiunile (pedepsele) în cazul nerespectarii lor.

În mod traditional, se face distinctia între dreptul obiectiv/pozitiv si dreptul subiectiv.

Dreptul obiectiv/pozitiv = ansamblul normelor juridice în societate

Dreptul subiectiv = o prerogativa sau o facultate, recunoscuta de normele juridice subiectelor de drept pentru a putea participa la viata juridica.

Norme juridice, institutii juridice, ramuri de drept

Activitatea umana este o activitate normata, pe de o parte de norme juridice, pe de alta de norme morale, religioase etc.

Normele juridice sunt propozitii imperative cu caracter general privind conduita subiectelor de drept, adoptate sau sanctionate de puterea publica si a caror respectare este asigurata de catre autoritatile statului. Principalele trasaturi ale normei juridice:

- Imperativitatea sau obligativitatea

- Generalitatea

- Apartenenta la puterea publica, care le adopta

- Executarea loc cu sprijinul autoritatilor publice

Normele juridice pot fi de mai multe feluri:

- Onerative – care obliga sa se faca ceva

- Prohibitive – care interzic a face ceva

- Permisive – care persmit sau autorizeaza sa se faca ceva