Istoria Gândirii Juridice Europene

CURS I: GRECII

Motivul pentru care grecii detin un loc aparte în istoria civilizatiei este faptul că ei au fost

primul popor la care gândirea reflexivă a devenit un mod de a fi al omului educat. Fiind doar un

simplu antrenament pentru unii si o profesie sau vocatie pentru altii, ea nu s-a limitat doar la

observarea lumii fizice si a universului, domeniu în care egiptenii si babilonienii le-o luaseră cu

mult înainte, ci s-a extins la observarea omului însusi, a naturii sale, a locului său în univers, a

caracterului societătii umane si a celui mai bun mod de a o guverna. De asemenea, desi civilizatia

mesopotamiană se poate lăuda cu vechi si faimoase coduri de legi- Codul regelui Hamurabi

(1800îHr.) si legile lui Eshnuna-, doar grecii si-au pus problema raportului dintre lege si justitie

într-un mod obiectiv, fiind cuprinsă în literatura ce a devenit de atunci parte a unei continui

traditii europene. De aceea, acesta este motivul pentru care istoria gândirii juridice europene

trebuie să înceapă cu grecii.

Lumea cunoscută pe atunci, privită prin ochii grecilor din sec.V-IVîHr., se contura

sălbatică si lipsită de civilizatie. Romanii, o altă mare civilizatie a Antichitătii, erau în vremea lui

Pericle doar locuitorii încă destul de primitivi ai unei mici asezări, numită Roma si vorbitori ai

unui dialect italic, latina. Contactul acestora cu civilizatia greacă are loc relativ devreme, în mod

indirect, prin intermediul etruscilor, cât si direct, prin contactul cu numeroasele colonii grecesti

din sudul peninsulei, ce datau din sec. VIII îHr..Grecii, în schimb nu par a fi deloc interesati de

existenta acestui mic popor bătăios. Nici treptata cucerire a peninsulei italice, nici războaiele cu

Cartagina, nu par a disturba meditatia greacă. Singurul eveniment demn de remarcat, pare a fi

fost cucerirea Romei de către gali în 387 îHr..Restul Europei, le apare grecilor ca un pustiu

sălbatic locuit de ceea ce ei numeau barbaroi, din rândul cărora făceau parte atât scitii de la

Marea Neagră, cât si diversele triburi celtice, care locuiau cea mai mare parte a centrului si

vestului Europei.

În ceea ce priveste propria lor organizare politică, trebuie remarcat faptul că acest popor

vorbitor al diverselor dialecte elene, identificat prin afinităti culturale comune, se prezenta în

sec.VII-IV, ca fiind organizat într-o serie de mici cetăti (polis), ce acopereau teritoriul Greciei

continentale, insulele Mării Egee, coasta Asiei mediteraneene, precum si coastele Siciliei si

sudului Italiei. Aceste cetăti erau adevărate entităti politice independente. Chiar dacă diversele

conjuncturi politice au determinat subjugarea unora dintre cele mai mici, altora mai mari, acest

lucru nu a implicat niciodată disparitia unei persoane politice; cele devenite dependente, si-au

mentinut întotdeauna, în plan teoretic, autonomia, fiind capabile să-si facă propriile legi si să-si

decidă propria politică. În consecintă, având în vedere această fărâmitare politică, în momentul în

care vorbim despre literatură sau drept grec, trebuie să întelegem cu totul altceva decât întelegem

prin literatură sau drept roman. Astfel, pe când literatura si poezia romană au fost scrise într-un

singur dialect, cel latin, poezia si literatura greacă au fost exprimate într-o serie de dialecte foarte

variate; la fel, când discutăm despre drept roman, avem în vedere legea ce a fost elaborată

înăuntrul unui, mai mult sau mai putin, stat unitar, spre deosebire de dreptul grec, prin care

întelegem o varietate de coduri sau legi ce-si au sursa într-un mare număr de entităti politic

independente, locuite de populatii de limbă si cultură greacă. Desi putem găsi câteva asemănări

între diversele institutii juridice, nu putem vorbi, în epoca clasică, despre un sistem de drept grec

unitar, deoarece nu putem vorbi despre un stat grec unitar.

În orice abordare a civilizatiei grecesti, incluzând si dreptul, există o tendintă de a le

identifica pe aceasta cu cele create de Atena. Acest lucru se justifică în mare parte, datorită

faptului că această cetate era la vremea respectivă cea mai bogată în populatie, în influentă si

putere politică, în bunăstare, în artă si literatură. Chiar dacă după războiul peloponezian începe o

perioadă de decădere pe multiple planuri, acestei perioade îi datorăm cele mai mari nume ale

retoricii: Demostene, Lysias, Isocrates, Isaeus, precum si cele mai mari nume ale filosofiei

ateniene: Platon si Aristrotel. Sec. V îHr. este si perioada de maximă maturitate pentru tragedia

greacă: Aristophan, Sofocles, Euripide; comedie: Aristophan; istorie: Tucidide; sculptură: Fidias.

Desi despre Atena avem numeroase mărturii în literatura sec. V-IV, nu ne putem aventura în a

considera că dreptul atenian se regăseste întocmai în celelalte cetăti grecesti despre care avem

mai putine informatii. Datorită marelui număr de sisteme politice, ce variază de la monarhie la

tiranie, si de la oligarhie la democratie, trebuie să acceptăm ideea că sistemul lor de drept reflectă

această varietate de regimuri politice si forme de guvernământ.