Istoria statului și a dreptului românesc

CAPITOLUL I

Statul ºi dreptul geto-dac (sec. I î. Hr. – sec. I d. Hr.)

1.1.Formarea societãþii umane în spaþiul carpato-danubiano-pontic; aspecte

social juridice

Spaþiul de formare ºi evoluþie a societãþii româneºti, cuprins geografic între

Carpaþi, Dunãre ºi Marea Neagrã, cu ample rãspândiri în vecinãtãþi, a cunoscut

pulsaþia vieþii de timpuriu. Vechimea urmelor de viaþã umanã plaseazã aceastã zonã

geograficã a Europei printre cele puþine în lume unde condiþiile au fost mereu

favorabile dezvoltãrii omului. La Bugiuleºti (Vâlcea), pe vãile râurilor Dârjovului,

Dâmbovnicului, Argeºului, au fost scoase la luminã obiecte purtând intervenþia omului

care se apropie de un milion de ani.

Ca ºi în alte locuri de pe glob, comunitãþile umane au progresat cantitativ ºi

calitativ spre forme din ce în ce mai complexe. Punctul de plecare în formarea

structurilor sociale a fost conºtientizarea relaþiei de înrudire în raport cu mama. Pe

acest temei a apãrut ginta, caracterizatã prin exogamie (cãsãtorie în afara ginþii

proprii), solidaritate (inclusiv “rãzbunarea sângelui”), transmiterea matriliniarã a

moºtenirii locului sau obiectelor, respectarea credinþelor ºi miturilor. Ginta purta un

nume (adesea de origine totemicã în raport cu un animal, un strãmoº, un element

protector) avea o limbã sau un dialect. Între ginþi s-au stabilit relaþii de apropiere sau

de ostilitate, conform intereselor sau tradiþiilor moºtenite.

Etapa urmãtoare în evoluþia socialã a constat în apariþia tribului, care însuma

un numãr de ginþi înrudite, având acelaºi teritoriu, aceeaºi limbã, aceleaºi interese ºi

credinþe. Temeiul acestei noi realitãþi a fost de ordin demografic fiindcã numai sporul

de populaþie a putut determina o agregare a ginþilor sub o autoritate nouã, care nega în

mare parte autoritatea de pânã acum a pãrþilor componente. Treptat ginþile au fuzionat

în noua formã, transferându-ºi trãsãturile asupra tribului. Astfel exogamia funcþioneazã

acum la acest nivel, limbajul este unul comun, cultul religios este reglementat unitar

pentru toþi membrii tribului.

Cu aproximativ 6000 de ani î. Hr. comunitãþile umane la care ne referim au

încheiat lungul parcurs al paleoliticului (perioada primarã a istoriei) ºi au pãtruns întro

perioadã nouã, neoliticul. Datã fiind dimensiunea saltului realizat într-un rãstimp

istoric foarte scurt, neoliticul a fost numit ºi “revoluþia neoliticã”. Esenþialã a fost

descoperirea cultivãrii plantelor ºi domesticirii unor animale, fapt care a însemnat

trecerea omului de la stadiul de culegãtor de hranã, la acela de producãtor de hranã ºi

obiecte. Din acest moment omul îºi creazã un mediu propriu, produse proprii, fapt care

în condiþiile sporului demografic a însemnat o adevãratã explozie a relaþiilor sociale.

Este acum timpul închegãrii definitive a familiei monogame, având drept cap

bãrbatul. Se structureazã adunarea tribului din bãrbaþii purtãtori de arme; se

consolideazã autoritatea ºefului de trib ºi a sfatului sãu; în trib puterea se transmite tot

mai des ereditar; se impune tot mai mult proprietatea personalã în raport cu

proprietatea colectivã (posesia se transformã în proprietate); apare o pãturã de oameni

avuþi, odatã cu marele spor de productivitate ºi producþie adus de practicarea noilor

ocupaþii. În diferite necropole au fost descoperite tezaure, arme din metal preþios (care

deci nu aveau utilitate practicã, ci simbolicã), atestând cristalizarea unei noi puteri,

aceea de tip politic.

În faza târzie a neoliticului s-a impus o altã descoperire de însemnãtate

covârºitoare: începe prelucrarea metalelor aflate în stare nativã (aramã, aur, argint,

cositor, plumb), sunt realizate primele aliaje (bronzul), sunt create condiþiile tehnice

ale prelucrãrii fierului.

Epoca metalelor a ridicat productivitatea muncii ºi producþia la cote deosebite

în raport cu întreaga istorie de pânã atunci. Urmãrile sociale ºi politice au fost

considerabile, mai ales în planul proprietãþii ºi organizãrii sociale. S-a afirmat acum

uniunea de triburi, condusã de un ºef, având investirea permanentã ºi ereditarã,

reprezentând întreaga comunitate, dar mai ales aristocraþia. Primele izvoare scrise,

greceºti folosesc termenul de “basileus” (rege) pentru a desemna pe conducãtori,

asimilându-i cu regii polisurilor greceºti. Din aceleaºi izvoare aflãm ºi numele dat

populaþiilor din sud-estul Europei în secolul V î. Hr : ilirii în sud, tracii în centrul ºi

nordul Peninsulei Balcanice.

Uniunea de triburi a reprezentat o treaptã spre organizarea de tip statal.

Conducãtorul uniunii avea fãrã îndoialã prerogative de tip prestatal, dar deºi numit

rege, el nu era totuºi ca atare. În poemul “Triptolemos” Sofocle scria cã existau mai

multe uniuni de triburi, unele numite ale geþilor, altele ale dacilor. Mai multe izvoare

afirmã explicit cã geþii constituiau un singur popor. Iniþial s-a folosit, de cãtre scriitori

din afara acestui spaþiu, denumirea de geþi, apoi aceea de daci (romanii, în sec. II î.

Hr.). Geograful grec Strabon scria cã “dacii au aceeaºi limbã ca ºi geþii”, iar apoi Dio

Cassius precizeazã: “Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniþi mai sus, cum îºi spun ei

înºiºi ºi cum le zic ºi romanii, mãcar cã ºtiu prea bine cã unii dintre heleni îi numesc

geþi, fie pe drept fie pe nedrept.” Geþi sau daci, ei erau divizaþi în multe uniuni, care

pãstrau încã multe trãsãturi ale organizãrii tribale.

Descoperirile arhelogice din diferite zone ale spaþiului carpato-danubian-pontic

atestã formarea timpurie a claselor ºi categoriilor sociale specifice acestui stadiu.

Faptul este deosebit de important, pentru cã statul nu se constituie decât în prezenþa

unor condiþii anume. Nicãieri în lume nu s-a creat un stat în lipsa unei aristocraþii

deplin constituite, cu indiscutabil rol economic, politic, social, cultural ºi moral. Dacii

i-au numit pe aristocraþi tarabostes (romanii i-au numit pileati). Clasa oamenilor de

rând, fãrã îndoialã liberi din punct de vedere juridic, dar aserviþi economic în diferite

feluri ºi în diferite grade, s-a numit comati (romanii i-au numit capilatti). Existau ºi

sclavi, ca pretutindeni în lumea anticã, având un rol economic minor. Diferenþierea

socialã este doveditã de construcþia unor cetãþi pe înãlþimi la Cetãþeni (Argeº),

Polovragi (Gorj), Cãpâlna (Alba), Bâtca Doamnei (Neamþ), Costeºti (Hunedoara).

Consolidarea aristocraþiei ºi creºterea în ansamblu a puterii economice a

societãþii geto-dace (altã condiþie esenþialã a formãrii statului) are drept impuls

amplificarea proprietãþii private în dauna proprietãþii de obºte. Nici nu era posibilã

alftel dezvoltarea meºteºugurilor sau comerþului, aºa cum aratã mulþimea de arme,

unelte, ceramicã, obiecte de podoabã, descoperite în multe staþiuni arheologice.

1. 2. Formarea ºi evoluþia istoricã a statului geto-dac pânã la cucerirea romanã.

Pe plan politic evenimentele produse în zona Mãrii Mediterane ºi sud-vestul

Mãrii Negre dupã implantarea coloniilor greceºti (între care Histria, Tomis, Calatis) au

influenþat semnificativ evoluþia dacilor spre organizarea statalã. În anul 514 î. Hr., geþii

din Dobrogea ºi-au apãrat teritoriul împotriva invaziei persane conduse de Darius,

prilej cu care Herodot îi menþioneazã ca fiind “cei mai viteji ºi mai drepþi dintre traci”.

La 339 î. Hr. în contextul unei incursiuni a sciþilor conduºi de Atheas este pomenit un

“rex Histrianorum”. Patru ani mai târziu geþii de la Dunãre au fãcut faþã invaziei

armate conduse de însuºi Alexandru Macedon. La anul 300 î. Hr., forþele conduse de

regele get Dromihete l-au capturat pe regele Traciei, Lysimach. Din scrierea lui

Diodor Siculus aflãm amãnunte despre diplomaþia regelui get, a cãrui autoritate asupra

supuºilor sãi nu era încã discreþionarã. Un decret din Histria de pe la 200 î. Hr.,

menþioneazã o succesiune de regi care par a forma o dinastie: Zalmodegicos –

Rhemaxos – Phradamon. Un alt rege, Oroles, este menþionat între 180-150 î. Hr