Istoria Statului si Dreptului Roman

Imagine preview
(9/10 din 8 voturi)

Acest curs prezinta Istoria Statului si Dreptului Roman.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 94 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Cuprins

TITLUL I. RADACINILE DACO-ROMANE ALE STATULUI SI DREPTULUI ROMÂNESC
Capitolul I. Organizarea sociala a geto-dacilor în epoca prestatala (gentilica) 6
Capitolul II. Statul si dreptul geto-dac
Sectiunea I. Statul geto-dac 10
Sectiunea a II-a. Dreptul geto-dac 12
Capitolul III. Statul si dreptul în Dacia provincie romana
Sectiunea I. Evolutia conflictelor dintre daci si romani 15
Sectiunea a II-a. Constituirea si structura provinciei Dacia 15
Sectiunea a III-a. Organele centrale ale provinciei 16
Sectiunea a IV-a. Sistemul financiar 17
Sectiunea a V-a. Organizarea locala a provinciei 18
Sectiunea a VI-a. Dreptul în Dacia provincie romana 20
Sectiunea a VII-a. Tripticele din Transilvania 23
TITLUL II. STATUL SI DREPTUL ROMÂNESC ÎN EVUL MEDIU
Capitolul I. Organizarea obstei satesti. Normele de conduita ale obstei satesti în perioada cuprinsa între secolele IV si VIII e. n.
Sectiunea I. Organizarea obstei satesti 29
Sectiunea a II-a. Normele de conduita în cadrul obstei satesti 33
Capitolul II. Aparitia primelor formatiuni statale de tip feudal (formarea tarilor) 37
Capitolul III. Legea tarii si institutiile sale
Sectiunea I. Formarea, sfera de cuprindere si definirea Legii Tarii 40
Sectiunea a II-a. Dispozitiile Legii tarii cu privire la domnie, Sfatul domnesc si dregatorii 42
Sectiunea a III-a. Dispozitiile Legii tarii cu privire la organizarea bisericii. 46
Sectiunea IV. Dispozitiile Legii tarii cu privire la organizarea fiscala 47
Sectiunea a V-a. Dispozitiile Legii Tarii cu privire la organizarea armatei 49
Sectiunea a VI-a. Organizarea administrativ-teritoriala a tarilor române în conformitate cu dispozitiile Legii tarii 49
Sectiunea a VII-a. Dispozitiile Legii tarii cu privire la dreptul de proprietate 53
Sectiunea a VIII-a. Dispozitiile Legii tarii cu privire la statutul juridic al persoanelor 60
Sectiunea a IX-a. Dispozitiile Legii tarii cu privire la rudenie, familie si succesiuni 65
Sectiunea a X-a. Dispozitiile Legii tari cu privire la raspunderea colectiva 70
Sectiunea a XI-a. Dispozitiile Legii tarii cu privire la obligatiile izvorâte din contracte 73
Sectiunea a XII-a. Dispozitiile Legii tarii în domeniul dreptului penal 78
Sectiunea a XIII-a. Dispozitiile Legii tarii cu privire la procedura de judecata si probe 81
Capitolul IV. Aparitia si continutul pravilelor bisericesti
Sectiunea I. Aparitia pravilelor bisericesti 84
Sectiunea a II-a. Pravilele scrise în limba slavona 85
Sectiunea a III-a. Pravilele scrise în limba româna 85
Sectiunea a IV-a. Continutul pravilelor bisericesti 86
Capitolul V. Aparitia si continutul pravilelor laice – Cartea româneasca de

Extras din document

TITLUL I

RADACINILE DACO-ROMANE ALE STATULUI SI DREPTULUI ROMÂNESC

Capitolul I. Organizarea sociala a geto-dacilor

în epoca prestatala (gentilica)

Stramosii nostri, geto-dacii, dupa cum afirma parintele istoriei, Herodot, apartineau etniei tracilor, iar tracii erau etnia cea mai numeroasa dupa cea indiana si daca nu s-ar fi lasat antrenati în lupte interne ar fi fost de neînfrânt.

Aria de extindere a acestei etnii ajungea, în nord, pâna la mlastinile Pripetului (în Polonia de astazi), în sud, pâna la Marea Egee, în vest, pâna la Dunarea panonica (în Ungaria de astazi), iar în est pâna la fluviul Bug.

Din ramurile ce au apartinut acestei etnii, geto-dacii s-au remarcat prin importante realizari pe plan politic, economic, cultural. Prezenta constanta a geto-dacilor în spatiul carpato-danubiano-pontic este atestata înca din prima jumatate a mileniului I î. e. n. Autorii greci îi desemnau pe stramosii nostri prin termenul de geti, iar romanii le spuneau daci. Unii autori afirma ca dacii traiau în zona intracarpatica, iar getii în zona extracarpatica. Dar Strabo afirma ca getii si dacii vorbesc aceeasi limba si sunt acelasi popor. Acestea sunt ratiunile pentru care istoriografia moderna îi denumeste pe stramosii nostri geto-daci.

Izvoarele latine si grecesti ne-au transmis informatii pretioase privind modul de viata a geto-dacilor, cu privire la sistemul de conducere sociala, precum si cu privire la nivelul de dezvoltare economica atins. Spre exemplu, Herodot, în Istoriile sale ne descrie amanuntit expeditia întreprinsa de catre regele Darius I al persilor, în încercarea de a-i supune pe sciti. Armata persana înainta prin partea vestica a Pontului Euxin (Dobrogea de astazi) pentru a trece Dunarea. În calea lor toate triburile trace s-au supus, cu exceptia getilor, care, desi au opus o rezistenta îndaratnica, fura supusi de îndata, cu toate ca sunt cei mai viteji si drepti dintre traci.

Arrian si Strabo ne înfatiseaza campania lui Alexandru cel Mare în nordul Dunarii din anul 335 î. e. n. Aceste relatari sunt demne de încredere, întrucât se întemeiaza pe însemnarile facute la fata locului de catre unul dintre generalii lui Alexandru, Ptolemeu al lui Lagos, care a fondat în Egipt dinastia Lagizilor. Din aceste însemnari rezulta ca falanga macedoneana a înaintat cu dificultate prin nesfârsite lanuri de grâu, a avut de înfruntat o armata – circa 4000 de calareti si 10000 de pedestrasi – , a ocupat un oras întarit în care se afla o populatie foarte numeroasa si în care au fost descoperite podoabe de mare pret, care au fost ulterior transportate în sudul Dunarii de doi generali ai lui Alexandru cel Mare.

Diodor din Sicilia, Pausanias si Polyainos ne prezinta conflictul dintre Lisimah si Dromihete, regele getilor. Din relatrari rezulta ca acest conflict s-a declansat în jurul anului 300 î. e. n. Acest conflict a durat pâna în jurul anului 292 î. e. n. si s-a finalizat cu înfrângerea macedonenilor, ocazie cu care Lisimah a fost luat prizonier. Atunci, ostenii lui Dromihete au cerut ca Lisimah sa fie ucis, întrucât, spuneau ei, ostenii care îsi primejduiesc viata în lupta au dreptul sa decida în toate privintele. Dar Dromihete a avut un alt punct de vedere, sustinând ca este mai bine ca Lisimah sa fie eliberat, opinie ce a fost însusita de catre ostenii regelui Dromihete.

Mentionam si relatarile lui Justinus cu privire la conflictul dintre getii regelui Oroles si bastarni, care s-a derulat în secolul III î. e. n. Într-o batalie, getii au fost învinsi de catre bastarni. Cu aceasta ocazie, Oroles i-a pedepsit pe ostenii sai obligându-i sa fie servitorii femeilor lor pâna când i-au învins pe bastarni într-o noua lupta. De asemenea, este mentionata si inscriptia de la Histria, care mentioneaza ca în secolul III î. e. n. regii geti Zalmodegikos si Rhemaxos exercitau o autoritate de necontestat asupra cetatilor grecesti din Pont. În fine, Pompeius Trogus ne vorbeste despre incrementa dacorum per Rubobostem regem (întarirea puterii dacilor undeva în Transilvania sub puterea regelui Rubobostes). Aceste relatari ne fac sa constatam ca în epoca prestatala – înainte de secolul I î. e. n. – geto-dacii erau un popor statornic, care promova pe scara larga culturile agricole (ex – lanurile nesfârsite de grâu), înaltau constructii civile si publice de mari proportii, dispuneau de armate puternice bine echipate; de asemenea, productia de marfuri si economia de schimb au cunoscut o dezvoltare nemaiîntâlnita la alte popoare trace de atunci. Conducerea politica era exercitata prin forme fara caracter statal, în sistemul democratiei militare, sistem caracterizat prin faptul ca toate hotarârile cu privire la destinul comunitatii erau adoptate de poporul înarmat. Totusi, sunt unele indicii din care rezulta ca atunci, în special dupa secolul al IV-lea î. e. n., apar primii germeni ai organizarii statelor, caci se observa autoritatea pe care o exercitau regii geti asupra poporului, cum ar fi cazul lui Dromihete.

În aceasta perioada, viata sociala a fost reglementata prin norme fara caracter juridic (obiceiuri nejuridice), pentru ca aceste norme nu erau impuse printr-un aparat de constrâgere, ci erau respectate de buna-voie. Izvoarele istorice ne-au transmis informatii cu privire la obiceiurile practicate în viata de familie, stapânirea bunurilor, încheierea conventiilor, solutionarea litigiilor. Multe dintre aceste obiceiuri vor fi ulterior regasite într-o noua forma în Evul Mediu românesc, fenomen de natura a confirma continuitatea românilor.

În virtutea acestor obiceiuri fara caracter juridic ale geto-dacilor, asa cum ne arata Herodot, la moartea sefului de familie fiii de familie aveau dreptul sa ceara iesirea din indiviziune. De aici rezulta ca în epoca prestatala aparuse stapânirea individuala asupra bunurilor, ca o prima etapa în procesul formarii proprietatii private.

Exista si informatii cu privire la faptul ca la geto-daci furtul era considerat infractiunea cea mai grava.

Alte izvoare vorbesc despre conventiile dintre parti, îmbracate în forma juramintelor religioase. Herodot este cel care ne relateaza modul de încheiere a conventiilor, în virtutea unui ritual extrem de complicat. Astfel partile turnau vin într-un vas de lut, se crestau cu un cutit si picurau din sângele lor în acel vin, muiau apoi armele lor în acel vin (o barda, o sulita, sagetile), rosteau juraminte religioase, dupa care beau vinul din vasul de lut.

Sugestive sunt si informatiile primite tot de la Herodot, cu privire la obiceiul juramintelor pe vetrele regale (juramântul pe zeitatile palatului regal), ritual regasit în Evul Mediu cu functie procesuala de aceasta data. În ipoteza în care regele se îmbolnavea, erau chemati trei ghicitori dintre cei mai de vaza. Ei hotarau cine a jurat strâmb pe vetrele palatului regal, lucru care a condus la îmbolnavirea regelui. Cel descoperit era adus în fata regelui. Daca recunostea fapta imputata, acesta era decapitat. Daca nu confirma acuzatiile, era adus un numar dublu de ghicitori. Daca acestia confirmau decizia primilor, vinovatul era decapitat, averea acestuia era confiscata si atribuita primilor trei ghicitori. Daca cei sase ghicitori infirmau parerea primilor trei, erau adusi doisprezece ghicitori. Daca doua rânduri de ghicitori, consecutiv, confirmau nevinovatia “inculpatului”, primii trei ghicitori urmau a fi decapitati.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria Statului si Dreptului Roman.doc

Alte informatii

Universitatea Titu Maiorescu Bucuresti