Istoria Uniunii Europene

INTRODUCERE

Cursul de Istoria Uniunii Europene işi propune să evidenţieze începuturile procesului de construcţie europeană, etapele acestui proces care este în curs de desfăşurare, precum şi actorii principali ce şi-au jucat rolul pe scena Uniunii Europene dând naştere unei Europe aflată într-o continuă transformare.

Uniunea Europeană, rezultat al unui proces de cooperare şi integrare care a început la nivelul anilor ’50 între şase state europene, numără în prezent, după şase valuri de aderare, 27 de membri iar in curând, poate, 30 de membri.

Distrugerile umane şi materiale imense provocate de cel de-al doilea război mondial precum şi şocul pshihologic şi moral produs de exterminarea evreilor, în special, şi bombardamentele atomice americane asupra Japoniei întreţineau un sentiment de sfârşit al civilizaţiei.

Faţă de S.U.A. şi U.R.S.S., Europa era în declin, întrucât Statele Unite se îmbogăţiseră favorizând totodată haosul material şi moral, iar comunismul câştiga în influenţă în vreme ce mişcările naţionaliste apărute în imperiile coloniale slăbeau fostele mari puteri.

În faţa acestor probleme, au început să apară tot mai des proiecte ale unei uniuni europene.

Astfel, construcţia europeană a început să se concretizeze după cel de-al doilea război mondial, cu scopul de a garanta o pace durabilă, context în care ziua de 9 mai 1950 a marcat data la care Robert Schuman, ministrul Afacerilor Externe al Franţei, a propus, pe baza unei idei a lui Jean Monnet, punerea în comun a resurselor de cărbune şi oţel ale Franţei şi Germaniei în cadrul unei organizaţii deschise şi celorlalte ţări europene.

La apel, au răspuns încă patru state, Tratatul instituant al Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.) fiind semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, de către Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda şi intrând în vigoare la 23 iulie 1952.

Astfel, ceea ce păruse pentru mult timp nerealizabil în mintea unora a devenit realitate, chiar dacă aceasta era una la care s-a lucrat şi încă se mai lucrează, ca orice sistem în care omul şi valorile sale sunt într-o continuă schimbare.

Pe parcursul cursului se încearcă punerea in evidentă a contribuţei Franţei precum si rolul acesteia în crearea Uniunii Europene, suportul generalului de Gaulle în această acţiune, felul în care a militat mai ales prin politica sa externă pentru suveranitatea naţională şi solidaritatea cu Germania în speranţa Unirii Europei în domeniul politic şi cel al apărării, ca şi în cel economic.

Aşa cum afirma Jacques Delors despre faptul ca Istoria construcţiei europene nu poate fi asemanată cu un fluviu lung si liniştit » tot aşa putem spune ca in fiecare etapa a acestui interesant proces ce inventeaza Europa in fiecare zi , europenii şi-au pus intrebări permanent iar reticenţele, obiecţiile si respingerile au fost şi continuaă să fie destul de numeroase .

Deşi deciziile comunitare provoacă numeroase reacţii de neînţelegere şi ostilitate, cele mai multe dintre acestea ajung să fie aplicate, ceea ce vaforizeaza schimbările, contactele şi cooperarea între ţari şi popoare .

Fără a ignora stagnarile şi nici blocajele, Cursul de Istorie a Uniunii Europene işi propune şă evidenţieze progresele şi să urmărească această mişcare progresivă pentru unitatea Europei care porneşte de la nucleul iniţial al celor şase state semnatare ale tratatelor de la Paris şi Roma şi a dus la o uniune cu cinsprezece, doisprezece şi care acum tinde spre treizeci de membri.

CAPITOLUL I

INCEPUTURILE PROCESULUI DE CONSTRUCTIE EUROPEANA

1.1 Fondatorii Europei « Celor Sase »

1.2 Inceputurile constructiei europene (1948-1953)

1.3 Tratatul de la Roma-act ce consfinteste C.E.E. SI EURATOM

1. Fondatorii Europei „Celor Şase”

Ideea realizării unei federaţii la nivel european a antrenat imaginaţia multor istorici, filosofi, lideri politici sau chiar oameni de stat din perioada contemporană.

Chiar dacă la început totul părea de nerealizat, cu timpul ceea ce s-a considerat mai apoi un fundament pentru Uniunea Europeană s-a datorat celor care la un moment dat au beneficiat de o stare de fapt care le permitea să acţioneze pe continentul european (cel mai adesea prin forţa realităţilor) în vederea unificării acestuia.

În acest sens, cei care au făcut primul pas către crearea unei Europe unite şi sprijinirea acestui proces al unificării europene pe tot parcursul vieţii lor au fost liderii unor partide politice populare afiliate doctrinei creştin – democrate din Europa Occidentală, şi anume: francezii Jean Monnet şi Robert Schuman, germanul Konrad Adenauer şi italianul Alcide de Gasperi.

Ulterior, toţi aceştia au fost denumiţi ,,oameni ai frontierelor”, care, inspirându-se din doctrina creştinismului social, au avut ca principal obiectiv crearea unei Europe federale, prevenirea relansării, în atmosfera de după cel de-al doilea război mondial, a unor noi naţionalisme sau a militarismului, precum şi consolidarea postbelică a Franţei şi Germaniei.

Jean Monnet s-a născut la 9 noiembrie 1888, la Cognac, într-o familie de comercianţi.Tătăl său călătorea mult, nu a fost un părinte sever şi nu a fost niciodată interesat de politică. Mama, o pioasă, dar o tolerantă catolică, era mult mai autoritară decât tatăl, Jean Monnet având astfel o copilrie disciplinată.