Istoricul dreptului la apărare

Procesul penal reprezinta activitatea reglementata de lege ,desfasurata de organele competente,cu participarea partilor si a altor persoane,în scopul constatarii la timp si în mod complet a faptelor care constituie infractiuni ,astfel ca orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala .

Savârsirea unei infractiuni creaza în dreptul penal procesual penal un raport juridic conflictual , în care subiectul activ,reprezentat de stat are obligatia legala de a trage la raspundere penala pesoanele care nu s-au conformat comandamentului legal,impus prin norma juridica.

Analizând definitia procesului penal coroborata cu dispozitiile Codului de Procedura Penala referitoare la regulile de baza ale procesului penal , rezulta ca organele judiciare au îndatorirea legala de a descoperi toate faptele care constituie infractiuni,de a stabili raspunderea autorilor acestora pe baza de probe-în virtutea rolului activ , de a judeca persoanele trimise în judecata, cu obligatia de a garanta subiectilor un corolar de drepturi fundamentale.

Ca urmare a ratificarii de catre România a Declaratiei Universale a drepturilor omului si cetateanului( ONU- 10 decembrie 1948), a Pactului privind drepturile civile si politice,a Conventiei pentru prevenirea torturii,a tratamentului inuman si degradant, precum si a altor instrumente internationale semnificative în domeniul drepturilor omului , au fost introduse de catre legiuitorul român în Constitutia României din 1991,revizuita în 2003, cât si în Codul de Procedura Penala ,drepturi fundamentale ce se cer a fi imperios respectate în activitatea judiciara, încalcarea unora dintre ele fiind sanctionata cu nulitatea absoluta a tuturor actelor de procedura realizate dupa acel moment.

Astfel,o persoana care se afla în conflict cu legea penala trebuie sa beneficieze de garantarea libertatii persoanei–art 5 C.Pr.Pen, respectarea demnitatii umane- art 5¹C.Pr.Pen , prezumptia de nevinovatie- art 5² C.pr.pen , garantarea dreptului la aparare- art 5³C.pr.pen , iar pentru respectarea acestora au fost introduse numeroase alte drepturi accesorii,drepturi recunoscute în orice faza a procesului penal.

Am aratat ca procesul penal este activitatea desfasurata de organele competente , în virtutea rolului activ al acestora , însa procesul nu se rezuma doar la acest aspect.În cadrul procesului este dinamizata o alta actiune,aceea a învinuitului/inculpatului sau a altor participanti la proces pentru a sustine pretentiile lor.Desi, învinuitul/inculpatul beneficiaza de prezumptia de nevinovatie pâna la ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare,el are dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor aduse împotriva sa, printr-o actiune proprie –apararea în cadrul formal al procesului. Cu atât mai puternic cuvânt îi este permis inculpatului sa dinamizeze prin pozitia sa activa un control judiciar asupra legalitatii si temeiniciei hotarârii pronuntate de o instanta de judecata.Justitia este aplecata spre cetateni,acordându-le acestora toate modalitatile practice prin care acestia pot demonstra nevinovatia sau gradul lor de vinovatie,beneficiind pentru acest lucru sprijin din partea aparatului juridic.