Judecata în procesul penal

JUDECATA IN PROCESUL PENAL

În toate cauzele penale, faza de judecată este faza procesuală necesară şi obligatorie, fază ce trebuie parcursă în vederea realizării scopului procesului penal – tragere la răspundere penală a infractorilor. Actele procesuale şi procedurale ce formează conţinutul fazei de judecată sunt îndeplinite de către instanţele judecătoreşti, iar pe de altă parte, numai în faţa instanţei de judecată – ca unic organ judiciar cu atribuţii jurisdicţionare – procurorul şi părţile pot efectua acte specifice funcţie de învinuire, respectiv apărare, în condiţii de publicitate, oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, în raport de care instanţa de judecată ia o hotărâre prin care rezolvă acţiunea penală şi civilă născută din infracţiune. Aşa cum se prevede în legea fundamentală, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, ceea ce ne duce la concluzia că celelalte autorităţi publice judiciare cu atribuţii în cauzele penale – procurorul ca reprezentant al Ministerului Public şi organelor de cercetare penală – nu pot îndeplini acte procesuale şi procedurale prin care să fie aplicate sancţiune de drept penal celor ce au comis infracţiuni şi faţă de care s-a desfăşurat urmărirea penală. După efectuarea urmăririi penale, când procurorul a dispus trimiterea în judecată, urmează faza de judecată prin care este soluţionat fondul cauzei, printr-o hotărâre judecătorească – hotărâre judecătorească ce este singurul act de jurisdicţie în cauzele penale – prin care faţă de cel judecat poate fi adoptată o soluţie de condamnare; această hotărâre de condamnare este actul procesual fără de care nu mai operează şi nu mai pot fi invocate cerinţele prezumţiei de nevinovăţie; în sfârşit, hotărârea de condamnare rămasă definitivă se pune în executare, atât în ce priveşte latura penală cât şi în ce priveşte latura civilă. Dar, instanţa de judecată, în rezolvarea fondului cauzei, poate adopta şi soluţia de achitare (când acţiunea penală este lipsită de temei) ori de încetare a procesului penal (când acţiunea penală este lipsită de obiect). Oricare dintre hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţa de judecată, după ce au rămas definitive, fie că sunt de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, se bucură de autoritate de lucru judecat, ca o cucerire a procesului penal modern, în sensul că, pe viitor, nu mai este posibilă o nouă judecată pentru aceeaşi faptă şi persoană, chiar dacă faptei i s –ar da o altă încadrare juridică.

Aşa cum am vorbit despre obiectul fazei de urmărire penală, tot la fel şi în ce priveşte faza de judecată se poate spune că are un anume obiectiv, urmăreşte o anumită finalitate. În primul rând, în cursul judecăţii se verifică – pe baza probelor administrate, în condiţiile unei şedinţe de judecată publice, în mod nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate – învinuirea ce se aduce inculpatului, atât în latura penală cât şi în latura civilă. Pentru aceasta sunt îndeplinite acte de cercetare judecătorească dar au loc şi dezbateri judiciare în cadrul cărora acuzarea şi apărarea, pun concluzii în faţa instanţei de judecată în condiţiile a ceea ce se numeşte egalitatea de arme. În al doilea rând, pe baza probelor administrate şi a concluziilor formulate de procuror şi părţile din proces, instanţa de judecată rezolvă fondul cauzei prin adoptarea unei soluţii de condamnare, sau de achitare, ori de încetare a procesului penal şi prin care este rezolvată, totodată, şi acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, fie că este admisă, fie că este respinsă. În al treilea rând, o hotărâre judecătorească – fie că este pronunţată în primă instanţă sau într –o cale ordinară de atac – poate cuprinde o eroare judiciară de fapt sau de drept. De aceea, faza de judecată este organizată pe grade de jurisdicţie, ceea ce dă posibilitatea ca o hotărâre judecătorească pronunţată la o instanţă judecătorească de un grad inferior să fie verificată sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, ca urmare a promovării unei căi ordinare de atac, în cadrul unei activităţi de judecată specifică unei căi de atac, la o instanţă judecătorească de aceeaşi categorie şi de grad imediat ierarhic superior. De asemenea, este posibil ca în urma parcurgerii căilor ordinare de atac, hotărârea judecătorească rămasă definitivă să conţină fie o eroare de fapt, fie o eroare de drept, ceea ce a impus reglementarea căilor extraordinare de atac în vederea înlăturării unor astfel de erori. Dintre formele de judecată la care am făcut referire mai sus, numai judecata în primă instanţă este forma de judecată pe care trebuie să o parcurgă o cauză penală, este obligatorie în orice cauză penală, iar hotărârea judecătorească poate fi pusă în executare, după ce a rămas definitivă, fără a mai fi necesară şi judecata în căile de atac, fie şi numai cele ordinare. Judecata în căile de atac nu este obligatorie, apare ca facultativă şi are loc numai ca urmare a promovării unei căi de atac sau a mai multor astfel de căi de atac, dintre cele prevăzute de legea de procedură penală. Dacă se promovează o cale de atac, de către unul sau mai mulţi dintre titularii prevăzuţi de lege, instanţa ce soluţionează acea cale de atac, realizează un control judecătoresc asupra hotărârii atacate. Reţinem că tot la o instanţă judecătorească se realizează controlul judecătoresc asupra temeiniciei şi legalităţii unei hotărâri judecătoreşti ca urmare a promovării unei căi de atac. Legea de procedură penală cuprinde norme privitoare la toate formele de judecată – în primă instanţă şi în căile de atac ordinare -, aceste forme de judecată constituind grade de jurisdicţie pe care le parcurge o cauză penală. Se porneşte de la un prim grad de jurisdicţie – judecata în primă instanţă –, grad obligatoriu a fi parcurs în fiecare cauză penală. Poate fi şi singurul grad de jurisdicţie dacă nu a fost promovată o cale de atac ordinară împotriva sentinţei primei instanţe. Parcurgerea unor grade de jurisdicţie superioare este reglementată prin lege, iar numărul gradelor de jurisdicţie este dat de numărul căilor de atac ordinare prevăzute de lege şi care pot fi folosite, după caz, împotriva hotărârilor judecătoreşti nedefinitive. De principiu, legea de procedură penală română – asemenea altor legislaţii – admite două căi ordinare de atac, apelul şi recursul, ajungându-se la trei grade de jurisdicţie: judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs; tot legea prevede – în ce priveşte unele hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă la unele instanţe judecătoreşti – doar două grade de jurisdicţie: judecata în primă instanţă şi judecata în recurs, apelul nefiind admis împotriva respectivelor sentinţe.

Faza de judecată, în oricare dintre formele sale, se desfăşoară potrivit unor principii specifice acestei faze a procesului penal, numite şi reguli de bază ale judecăţii în cauzele penale. Aceste reguli generale specifice fazei de judecată, sunt prevăzute în mod expres de legea de procedură penală şi anume:

- judecata se desfăşoară în şedinţa de judecată, ceea ce înseamnă că actele de judecată se îndeplinesc într-un anume cadru organizatoric, în sensul că la sediul instanţei judecătoreşti este un spaţiu destinat pentru o astfel de activitate şi care să permită participarea completului de judecată, a grefierului, a procurorului şi a părţilor, a apărătorilor părţilor şi reprezentanţilor acestora, cât şi a persoanelor chemate în interesul cauzei: martori, experţi, interpreţi. De asemenea, să fie posibil accesul în sala de şedinţe şi altor persoane ce nu au calităţi procesuale în cauză, pentru a se realiza publicităţii cerinţele şedinţei de judecată. Existând aceste condiţii, şedinţa de judecată este declarată deschisă în momentul pătrunderii în sala de judecată a membrilor completului de judecată, a grefierului şi a persoanelor mai sus enumerate. Acesta este cadrul organizatoric – din punct de vedere procedural – în care se desfăşoară şedinţa de judecată, iar pentru aceasta preşedintele instanţei de judecată urmăreşte dacă sunt asigurate toate condiţiile, de ordin organizatoric şi procedural, pentru a începe şedinţa de judecată.