Cuprins
- - 1. Considerații generale privind justiția în statul de drept.
- - 2. Sistemul de principii fundamentale ale justiției, noțiunea, importanța și clasificarea lor
- 2.1. Principiul legalității
- 2.2. Principiul egalității în fața legii și autorității judecătorești
- 2.3. Principiul înfăptuirii justiției numai de către instanțele de judecată
- 2.4. Independența, imparțialitatea și inamovibilitatea judecătorilor
- 2.5. Accesul liber la justiție
- 2.6.Colegialitatea și unipersonalitatea examinării cauzelor în instanțele judecătorești
- 2.7.Prezumția de nevinovăție
- 2.8. Principiul publicității dezbaterilor judiciare
- 2.9.Limba de procedură și dreptul la interpret
- 2.10. Principiul folosirii căilor de atac în procesul înfăptuirii justiției
- 2.11. Egalitatea părților și caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare
- 2.12. Dreptul la apărare.
Extras din curs
- 1. Considerații generale privind justiția în statul de drept
Conceptul de justiție, întâlnit deseori și ca jurisdicție are multiple accepțiuni. Originea sa provine din dreptul roman: Jurisdictio în limba latină înseamnă a pronunța dreptul (ius/drept și dicere/a spune, a pronunța).
Într-o primă accepțiune termenul de jurisdicție desemnează: puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferite subiecte de drept- persoane fizice sau juridice- prin aplicarea legii . Noțiunea de justiție ca „putere” este insuficientă pentru ocalificare corectă a conceptului , ea fiind în realitate o „putere- datorie”, judecătorul având nu numai facultatea de a judeca ci și datoria de a o face.
Într-o a doua accepțiune jurisdicția desemnează totalitatea organelor prin care statul distribuie justiția. Conform art. 15 al Legii privind organizarea judecătorească, în Republica Moldova justiția se înfăptuiește prin intermediul următoarelor instanțe judecătorești: Curtea Supremă de Justiție; curțile de apel; judecătorii. Conceptul de jurisdicție este utilizat în literatura de specialitate și în jurisprudență și în alte accepțiuni. Astfel se vorbește de jurisdicție spre a desemna competența unui organ judiciar. În acest sens se afirmă că o a numită cauză sau categorii de cauze sunt de competența unei anumite judecătorii (instanțe judecătorești). Folosirea conceptului de jurisdicție în această accepțiune nu corespunde însă unei rigori științifice. Ea este o reminiscență a unei îndelungate tradiții sau alunecări de limbaj, datorate faptului ca până în secolul al XIX- lea termenii de jurisdicție și de competență erau considerați ca sinonimi, în realitate însă competența reprezintă a componentă a jurisdicției, este deci doar o parte a jurisdicției. Orice judecător este învestit cu o jurisdicție, dar competența sa este limitată la cazurile prevăzute de lege.
Avându-se în vedere menirea, rolul și atribuțiile instanței de judecată în raport cu alte organe statale, putem deduce un șir de particularități prin care justiția se deosebește de celelalte genuri de activitate statală :
- Justiția se înfăptuiește numai de instanțele judecătorești(art. 114 din Constituție)-justiția constituie monopol de stat. Aceasta implică existența unor structuri statale, apte să realizeze activitatea jurisdicțională;
- Justiția se înfăptuiește în numele legii și în strictă conformitate cu legea în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și ale asociațiilor acestora, ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor;
- Justiția se înfăptuiește într-o formă strict procedurală;
- Drept urmare a înfăptuirii justiției se aplică constrângerea de stat.
Specificul activității jurisdicționale impune o anumită particularitate și actelor sale, în raport cu actele normative și cu cele administrative individuale. Ca urmare în doctrină se consider că din punct de vedere etimologic prin act jurisdicțional se înțelege acel act prin care judecătorul ,,spune dreptul”, spre deosebire de actele în materie necontencioasă care ar avea un character administrative.
Printre particularitățile caracteristice actului jurisdicțional putem evidenția pe următoarele:
- este emis în cadrul funcției jurisdicționale și în scopul realizării acesteia, de regulă pentru soluționarea unor litigii juridice;
- este emis de organul care potrivit legii are competența de a soluționa cauza respectivă, procedează ca organ de jurisdicție;
- activitatea acestui organ are la bază principiul independenței judecătorului și supunerii lui numai legii;
- actul este emis în cadrul unei procedure specific, iar succesiune de acte și de fapte pe care această procedură le implică semnifică declanșarea, întreținerea și finalizarea unui process;
- în condițiile legii actul dobîndește o proprietate prin care el se singularizează, puterea lucrului judecat.
Analizînd cele menționate am putea spune că justiția, ca formă a activității statului de drept, are sarcina de a apăra drepturile și interesele legitime ale cetățenilor și ai educa în spiritual respectării legilor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Justitia si principiile ei democratice.docx