Legislația privatizării

DR. PRIV.

Curs 1

Curs introductiv

Potrivit art. 134, alin. 1 din Constituţia Rom., economia României e o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Mărfurile se schimbă între persoane fizice şi juridice pe piaţă astfel încât vânzătorii şi cumpărătorii interacţionează prin mecanismul cererii şi ofertei.

Conceptul de piaţă are două dimensiuni:

– cea marfară, întrucât există o piaţă pentru fiecare produs: piaţa aurului, a cafelei, a oţelului;

– cea geografică, întrucât piaţa e spaţiul geografic în care vânzătorii şi cumpărătorii intră în relaţie.

Cererea este relaţia dintre cantitatea solicitată dintr-un anumit bun şi toţi factorii care influenţează această cantitate, şi anume: preţul bunului, preţul celorlalte bunuri, gusturile şi preferinţele consuimatorilor, venitul fiecărui individ, anticipaţiile consumatorilor cu privire la evoluţia pieţei şi a venitului propriu, înclinaţia sau atitudinea faţă de risc întrucât există produse care comportă un anumit grad de risc (ex: folosirea aparatelor de zbor, a unor produse electronice noi, etc.)

În literatura economică se face distincţie între cererea completă, analizată şi cererea individuală, care reprezintă relaţia dintre cantitatea solicitată de un anumit consumator şi preţul produsului respectiv.

Oferta e relaţia dintre cantitatea aprovizionată şi toţi factorii care o influenţează: preţul produsului, preţul factorilor de producţie (materii prime, materiale, carburanţi, etc), tehnologia folosită, concurenţa, anticipaţiile producătorului privind piaţa, etitudinea faţă de risc a producătorului.

O piaţă e în echilibru atunci când cantitatea oferită şi cea cerută la un anumit preţ sunt egale. Atunci când cererea e mai mare decât oferta, avem cerere în exces, iar când oferta e mai mare decât cererea, avem ofertă în exces.

În perioada 1945 – 1989, economia României a fost una centralizată, planificată, astfel încât statul controla atât producţia de mărfuri cât şi schimbul acestora. După Revoluţia s-a încercat trecerea la economia de piaţă, bazată pe cerere şi ofertă. Această schimbare a necesitat nu numai modificarea mentalităţii, ci şi o modificare adecvată a legislaţiei în vederea asigurării unui cadru legislativ modern, corespunzător noilor realităţi din economia românească.

Dispoziţiile Codului comercial (1887) neaplicate în perioada comunistă au fost redescoperite şi modificate pentru a răspunde noilor cerinţe. Au fost adoptate legi noi prin care se reglementează relaţiile juridice ivite:

– L. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale

– Decretul lege 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative

– Legea 31/1990 privind societăţile comerciale

– Legea 26/1990 privind registrul comerţului

– Legea 11/1990 privind combaterea concurenţei neloiale

– Legea 21/1990, legea concurenţei

– Legea 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

– Legea 58/1998, legea bancară

Normele juridice cuprinse în aceste legi sunt studiate de mai multe ramuri de drept: dreptul comercial, dreptul civil, dreptul bancar, dreptul financiar, dreptul concurenţei, dreptul proprietăţii intelectuale, etc.

Curs 2

COMERCIANŢII

Definiţia dreptului comercial

Întrucât multe norme juridice care reglementează funcţionarea pieţei sunt cuprinse în dreptul comercial, se impune definirea acestei noţiuni.

Este acea ramură de drept care cuprinde ansamblul normelor juridice aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor şi faptelor considerate de lege fapte de comerţ, precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant.

Actul juridic e manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, iar faptul juridic e manifestarea de voinţă făcută fără intenţia de a produce efecte juridice, dar care se produc în temeiul legii.

Scurt istoric al dreptului comercial

Istoria dreptului comercial e legată de istoria comerţului. În literatura de specialitate se vorbeşte de 3 perioade privind evoluţia dreptului comercial.

Perioada antică: forma primitivă a schimbului de mărfuri a fost trocul. Pe măsura dezvoltării formelor statale se cristalizează şi relaţiile de piaţă. Locul unde aveau loc schimburile comerciale erau târgurile. Primele reguli cu privire la activitatea comercială au avut un caracter nescris şi au fost instituite de greci.