Libertățile de circulație în spațiul european. Specificitatea construcției europene și mondializarea. Piața unică

Construcția europeană trebuie să se integreze în ordinea comercială internațională. Art.

XXIV al G.A.T.T. permite recunoașterea uniunilor vamale și integrările economice regionale.

Însă, G.A.T.T. nu are efecte directe în ordinea juridică internă europeană deoarece dispozițiile

acestui acord se adresează numai statelor semnatare. În consecință, Curtea de Justiție a

Uniunii Europene a decis în repetate rânduri că nu se poate efectua un control de legalitate

asupra actelor europene invocându-se normele Organizației Mondiale a Comerțului. Chiar

dacă a fost criticată, Curtea de Justiție și-a menținut neschimbată jurisprudența. Integrarea

construcției europene în ordinea economică mondială este o constantă. Regulile referitoare la

libertatea de circulație a mărfurilor nu pot fi disociate de dispozițiile G.A.T.T. De asemenea,

nici cele referitoare la libertatea de circulație a capitalurilor și plăților internaționale nu pot fi

disociate de cele ale F.M.I. Aceste acorduri internaționale au precedat semnarea tratatului de

la Roma. Semnarea acordurilor de la Marrakech la 1 decembrie 1994 a accentuat simbioza

între construcția europeană și edificarea unei ordini comerciale mondiale, care include

mărfurile, serviciile, investițiile și capitalurile. Principiile fundamentale de drept european

sunt comune celor două ordini juridice: principiul nediscriminării, eliminarea progresivă a

taxelor vamale, lupta împotriva subvențiilor, interzicerea obstacolelor netarifare. Libertatea de

circulație a persoanelor, fundamentată pe construcția europeană, nu a fost consacrată ca

principiu în textele generale ale Organizației Mondiale a Comerțului.

Cu toate acestea, Curtea de Justiție a admis două excepții. Prima se referă la ipoteza în

care Uniunea Europeană alege să-și execute o obligație particulară asumată în cadrul

Organizației Mondiale a Comerțului. Aceasta înseamnă că se asigură transpunerea în dreptul

european, într-un mod specific, a prescripțiilor prevăzute în acordul Organizației Mondiale a

Comerțului. Cea de a doua excepție acceptată de Curtea de Justiție este situația în care un act

european de drept derivat trimite expres la dispozițiile cuprinse în Acordul Organizației

Mondiale a Comerțului. În acest caz se poate efectua controlul de legalitate al actelor

europene cu norme edictate de Organizația Mondială a Comerțului.

Piața unică reprezintă o singură piață internă pentru toate statele membre. Art. 14 din

Statut definește piața internă a Comunităților ca un spațiu fără frontiere interne, în care este

asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului. Uniunea

Europeană funcționează ca o piață unică, fără frontiere și restricții între statele membre, ceea

ce determină faptul că toate politicile comune se manifestă pe această piață. Cu alte cuvinte,

orice schimbare a regulilor de funcționare a politicilor modifică piața internă în totalitate,

distorsionând Uniunea, în ansamblu, indiferent că este vorba despre libera circulație,

concurență, industrie, agricultură, mediu etc. Fiind produsul tratatelor, principiilor și

procedurilor Uniunii Europene, piața unică este o piață instituționalizată. Funcționarea

acesteia implică proceduri de supraveghere și control, exercitate de Comisie și de Curtea de

Justiție. Astfel, Comisiei îi revine rolul de a constrânge orice stat membru care nu își respectă

obligațiile să se conformeze normelor europene, litigiul putând ajunge în fața Curții de Justiție

a Uniunii Europene. Piața unică lansează Uniunea Europeană pe piața mondială ca o unitate

economică singulară, cu obstacole vamale proprii, constând în Tariful Vamal Unic și Politica

Comercială Comună. Piața unică nu este limitată la comerțul cu mărfuri, ci cuprinde patru

ramuri: libertatea de circulație a mărfurilor, a persoanelor, a capitalurilor și a serviciilor. La

acestea se mai adaugă două politici principale: politica agricolă comună și politica în

domeniul concurenței. Aceste două politici sunt cele mai avansate dintre toate politicile

Uniunii. Scopul celor patru libertăți este de a înlătura barierele economice între statele

membre, iar scopul celor două politici de a crea și implementa o legislație unitară în

domeniile esențiale pentru Comunitate. Realizarea pieței unice constituie fundamentul

construcției Uniunii Europene.

Piața comună avea să fie instrumentul care să creeze o solidaritate de fapt. Conceptul

de piață unică se materializează la începutul anilor 1950, în Tratatul C.E.C.O., privind cele

două resurse - atunci strategice - cărbunele și oțelul. Conform art. 3 din Tratatul C.E., piața

unică apărea ca un spațiu integrat al statelor membre în care factorii de producție trebuiau să

circule liber, similar modului în care circulau pe piețele interne ale statelor. La sfârșitul anilor

`50 și începutul anilor `60, piața unică se lărgește incluzând piața comună prin eliminarea

barierelor vamale, instaurarea paralelă a tarifului extern comun (T.E.C.) și politica agricolă

comună (P.A.C.). Piața unică este revitalizată odată cu apariția Actului Unic European și a

Tratatului privind Uniunea Europeană. La mijlocul anilor `70, construcția europeană părea să

stagneze. În acest context, Consiliul european a aprobat, în mai 1985, o „Carte Albă”

redactată de Comisie, hotărând astfel negocierea interguvernamentală a unui nou tratat: Actul

Unic European. Dintre cele 300 de măsuri prevăzute de Cartea Albă, majoritatea au fost

adoptate sub forma directivelor și recomandărilor, fiind introduse în dreptul intern al statelor

membre. Actul Unic European a fost inovator, reușind să materializeze dezideratul unui

„spațiu fără frontiere interne”: libera circulație a mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor și a

persoanelor. Înainte de adoptarea acestuia, taxele vamale fuseseră desființate, dar frontierele

materiale încă existau, astfel că, în interiorul pieței comune, s-au cristalizat numeroase „piețe

naționale”. De asemenea, nu există nicio reducere substanțială a măsurilor cu efect echivalent

restricțiilor cantitative. Principalele schimbări aduse de Actul Unic European au fost:

liberalizarea activităților bancare; dreptul de stabilire a persoanelor fizice și juridice pe

teritoriul statelor membre; eliminarea controalelor fizice la frontiere; libera circulație a

capitalurilor; liberalizarea sectorului asigurărilor; începutul liberalizării transporturilor

aeriene; alinierea taxelor pe valoarea adăugată (T.V.A.); eliminarea preferințelor naționale în

materie de piețe publice și transporturi; echivalența diplomelor; accesul liber al cetățenilor

europeni la diferite activități profesionale. În acest context s-au realizat importante reforme

instituționale. Actul Unic European a avut ecouri pozitive, dar, odată cu implementarea

Tratatului, s-a simțit nevoia adoptării unor măsuri suplimentare. Acest lucru s-a realizat

concomitent cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht sau a Tratatului privind

Uniunea Europeană.