Locul Săvârșirii Infracțiunii

SUMMARY

The rules of establishing the place of a transnational crime stipulated in the art.12 §(2) of the Criminal Code of Moldova have been adopted in the light of Republic of Moldova respecting its obligations of cooperation with other states in combating transnational criminality.

These rules allow making the conclusions that in the case of a transnational crime, all the criminal activities committed in Republic of Moldova and in other states, in its integrity will constitute one unique crime, in conformity with (he criminal law of Moldova and of every state where it has manifested in space. That is why we consider that Republic of Moldova, in the case of a transnational crime, can apply its criminal law only given the condition that its participating persons, in the moment of its discovery, have not home criminal responsibility for the activities committed for its completion.

Locul săvârşirii infracţiunii are un important rol în reglementările juridico-penale din Codul penal al Republicii Moldova. El constituie, în primul rând, un criteriu de stabilire a principiilor de aplicare a legii penale în spaţiu (art.11 C.pen). Dacă locul săvârşirii infracţiunii este teritoriul Republicii Moldova, se aplică principiul teritorialităţii (art.11 alin.(1) C.pen.). Dar, în cazul în care locul infracţiunii este teritoriul unui stat străin, iar făptuitorul ei este un cetăţean al Republicii Moldova, conform principiului personalităţii, se aplică legea penală a Republicii Moldova (art.11 alin.(2) C.pen.). Legea penală a Republicii Moldova se aplică în baza principiilor realităţii şi universalităţii dacă cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării împotriva intereselor. Republicii Moldova, împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului Republicii Moldova, împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republicii Moldova este parte, dacă aceştia n-au fost condamnaţi în statul străin (art.11 alin.(3) C.pen.).

Un rol important îl are locul săvârşirii infracţiunii şi în reglementarea juridico-penală a extrădării (art.13 C.pen.).

Locul săvârşirii infracţiunii are şi rolul de semn obligatoriu sau facultativ pentru unele componente de infracţiune. De exemplu, pentru existenţa infracţiunii de huliganism, fapta trebuie să fie săvârşită într-un loc public (art.287 şi art.131 C.pen.). Săvârşirea faptei pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, al instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor sau a tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestor instituţii constituie un semn facultativ care agravează pericolul social al infracţiunilor prevăzute de art.217 alin.(1) şi alin.(2) C.pen.

În dreptul procesual penal locul săvârşirii infracţiunii are importanţă pentru stabilirea locului efectuării urmăririi penale şi a competenţei teritoriale în materie penală a instanţelor judecătoreşti. Urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost săvârşită infracţiunea sau, la decizia procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul sau majoritatea martorilor (art.257 C.proc. pen.). Cauza penală se judecă de instanţa în a cărei rază teritorială a fost săvârşită infracţiunea. Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de instanţa în a cărei rază teritorială s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea (art.40 C.proc.pen.).

De aceea, organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească în fiecare caz concret locul săvârşirii infracţiunii (art.96 C.proc.pen.) şi să-l indice în ordonanţa de punere sub învinuire (art.281 C.proc.pen.) şi în partea descriptică a sentinţei de condamnare (art.394 alin.(1) pct.1) C.proc.pen.).

Pe parcursul evoluţiei sale doctrina penală a elaborat mai multe teorii asupra locului comiterii infracţiunii, fundamentate pe caracterul prioritar dat fie elementului obiectiv, fie celui subiectiv al infracţiunii.1

În acest sens s-a formulat teoria acţiunii, în concepţia căreia locul comiterii infracţiunii este acela al săvârşirii acţiunii, ca element material al faptei penale, fără să intereseze locul unde s-a produs rezultatul dăunător.

Fundamentată tot pe latura materială a infracţiunii, dar pe un alt element al ei - rezultatul - este teoria rezultatului, care consideră că locul săvârşirii infracţiunii este acela al producerii rezultatului, fără să intereseze locul unde s-a comis acţiunea. Această teorie lasă descoperite unele situaţii, destul de numeroase, ca în cazul infracţiunilor formale sau care se referă la tentativă.

Teoria preponderenţei fixează locul comiterii infracţiunii în funcţie de locul unde s-a comis cel mai important act pentru realizarea infracţiunii, actul care are eficienţa cea mai mare în cadrul activităţii infracţionale.

O altă concepţie este aceea a ilegalităţii, care consideră că locul săvârşirii infracţiunii este acolo unde s-a comis prima activitate pedepsibilă (acte preparatorii sau tentativă), care învederează o vinovăţie suficientă pentru a atrage răspunderea penală.

În sfârşit, o teorie de factură subiectivă, a voinţei infractorului, consideră că locul comiterii infracţiunii este acela unde infractorul a înţeles, a voit să se producă rezultatul, chiar dacă acesta a avut loc pe alt teritoriu.

Teoriile analizate, prin absolutizarea criteriilor singulare ce stau la baza lor, se dovedesc a fi înguste şi de aceea insuficiente în rezolvarea tuturor situaţiilor practice.

Cea mai cunoscuta teorie care domină în literatura şi legislaţia penală contemporană este teoria ubicuităţii.* Potrivit aceste teorii, locul săvârşirii infracţiunii este considerat locul unde s-a comis cel puţin un act de executare, o parte din acţiunea ilicită sau locul unde s-a produs rezultatul infracţional.2