Logica Juridica

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Logica Juridica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 73 de pagini .

Profesor: Catalin Bordei

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept

Extras din document

INTRODUCERE

Aflata în procesul constituirii unei noi perspective asupra stiintei, asupra directiilor ei de reconstructie si validitate logica, epistemologia contemporana îsi îndreapta tot mai mult atentia catre aspectele istorice si dinamice ale cunoasterii, pentru a putea edifica, în acest mod, criterii cât mai eficiente de rationalitate. Strâns legata de problema progresului stiintific, ideea rationalitatii implica noi puncte de vedere asupra istoriei si constituirii cunoasterii, care, depasind reprezentarile logiciste si metodologice, pot furniza conditii si cai adecvate de reconstructie a mecanismelor dezvoltarii stiintei. Schimbarea punctului de vedere logicist privind invarianta istorica a criteriilor rationalitatii stiintifice si imuabilitatea extraistorica a normelor cunoasterii a impus, astfel, o noua conceptie asupra progresului stiintei care a înlocuit “analiza logica a cunoasterii” (“contextul justificarii”, descrierea “stiintei realizate”), a conditiilor apriorice de validitate a rationalitatii, cu analiza stiintei “în devenire” (“contextul descoperirii”, explicatia asupra “stiintei în curs de a se face”) cu reflectia ulterioara si evaluarile critice asupra produselor stiintei.

Sub influenta noii orientari, tot mai multi epistemologi si oameni de stiinta au devenit constienti de necesitatea unei reconstructii sistematice a constituirii cunoasterii, care, detasata de normele rigide ale rationalitatii aprioriste, sa poata aborda însasi stiinta reala, modelele ei de structura si dezvoltare istorica. Pe acest teren se confrunta, de fapt, cele mai contradictorii orientari si tot aici are loc polarizarea unor constructii metateoretice diferite, marcate de interesul crescând pentru analiza cadrelor generale ale stiintei, pentru interpretarea aspectelor ei istorice si dinamice.

Marea diversitate a tentativelor epistemologice de (re)definire a modelului rationalitatii stiintei, odata cu transformarile conceptuale si metodologice în care este angajata astazi epistemologia contemporana, fac necesara atât clarificarea elementelor de structura ale procesului stiintific cât si interpretarea unitara a interactiunii aspectelor logice ale stiintei cu cele istorice si euristic-creatoare (1). Daca pluralitatea abordarilor teoretice prefigureaza totusi, în perspectiva, o viitoare sinteza în ceea ce priveste raportul dintre aspectele structurale si cele dinamice ale cunoasterii stiintifice, necesitatea unor clarificari metodologice si teoretice se impune în cel mai înalt grad pentru a deschide calea unui nou model al rationalitatii stiintei, capabil sa valorifice aspectele pertinente ale gândirii epistemologice contemporane.

Desigur, pozitiile epistemologilor nu sunt, astazi, întotdeauna compatibile iar evaluarile lor nu sunt lipsite de contradictii între ele. Fiind reductibile la doua modele - cumulationist si mutationist (2) - teoriile asupra dezvoltarii cunoasterii si cresterii stiintei concep diferit continuitatea si istoricitatea ei. În opozitie cu ele, se impune necesitatea constructiei unui model al rationalitatii stiintifice care sa ofere posibilitatea unei explicatii complexe, dinamice si comprehensive asupra cunoasterii si sa stimuleze, totodata, capacitatea de anticipare asupra progreselor ei. Este sarcina gândirii epistemologice sa creeze asemenea modele care sa cuprinda, pe de o parte dialectica logic-istoric, obiect-subiect, acumulare-salt, iar pe de alta parte sa identifice specificul acestor interactiuni la nivelul largei diversitati de discipline stiintifice particulare.

Dependente si ele de problemele rationalitatii stiintifice, ale progresului cunoasterii, programele epistemologice din cadrul stiintelor sociale urmeaza, în orientarile lor mai recente, calea constituiirii unui demers cu identitate proprie, care încearca sa clarifice principalele dificultati din acest domeniu: specificitatea si unicitatea cercetarii, gradul de obiectivitate al cunoasterii, rolul valorizarii în enunturi, “exactitatea” cunostintelor, particularizarea principiilor si normelor stiintifice s.a.m.d. (3). Constituind un amestec eterogen de orientari si directii care nu trebuie respinse ab initio ci valorificate, în mod critic, diferitele orientari epistemologice din sânul stiintelor sociale impun atât evaluarea tezelor lor valide cât si degajarea, din cadrul lor, a unor idei directoare cu rol unificator.

În sociologie, mai ales, constituirea unei reflexii epistemologice, sistematice, se impune ca unadin cele mai importante sarcini actuale, ultimii ani marcând, de fapt, o recrudescenta a preocuparilor în acest sens. Punându-si probleme cum ar fi: validitatea, certitudinea, verificabilitatea, sensul, adevarul enunturilor sociologice si formulând o serie de exigente critice fata de limbajul teoretic sau de metodologia utilizata, multiple lucrari, apartinând în marea lor majoritate scolii americane de inspiratie neopozitivista au abordat probleme specifice de filosofie sau epistemologie sociala, încercând sa statueze reguli mai precise de identificare si abordare a “datului” social, capabile sa fertilizeze “imaginatia” sociologica, pentru a o face cât mai critica si reflexiva.

În majoritatea cazurilor, pozitia analitica (logico-semantica) de analiza logica a limbajului stiintific apare dominanta. Alteori, pluralitatea abordarilor metateoretice, a perspectivelor lor tematice si metodologice este si mai nuantata, mergând pâna la identificarea epistemologiei sociale cu orientari de cele mai diverse facturi: analiza istorica, logica, metodologica, semantica, comunicationala, filozofica s.a.m.d. Ca o consecinta a influentelor neopozitiviste, interesul epistemologilor pentru clarificarea sensului conceptelor si a propozitiilor folosite în formularile teoretice a devenit general. Se mai practica, însa, - si aceasta e valabil pentru o anumita traditie în domeniul cercetarilor de epistemologie sociala - o reflexie de factura scolastica, a carui sterilitate nu e întrecuta decât de pretiozitatea abordarilor sale, de cele mai multe ori lipsite de un temei practic sau de o finalitate aplicativa. Se pot considera, în acest sens, dezbaterile asupra vechilor diviziuni dihotomice preluate din cadrul filosofiei între analitic-sintetic, necesar-contingent, logic factual, inductie-deductie ca si asupra altor aspecte care, utile de dezbatut în cadrul mai general al unei filozofii a stiintei, se dovedesc neviabile în cadrul unei reflexii epistemologice cu scop creativ. Se manifesta chiar un anume cerc vicios în sensul ca aproape singurii care au facut ceva pentru întemeierea critica a sociologiei au fost filozofii, dar tot ei au fost aceia care au împrumutat acestei întemeieri o anumita orientare logicista sau semantica. Este si motivul pentru care cele mai pertinente analize epistemologice din domeniu apartin unor autori recunoscuti pentru pledoaria lor în favoarea constituirii unui vocabular propriu al stiintelor sociale, a unei sistematizari si codificari a tipului lor de limbaj (4). Propunând empirismul logic ca unica filozofie a stiintei, reducând deci diversitatea stiintelor la o singura stiinta posibila de “reconstruit” cu mijloace logice, neopozitivismul ignora, însa, mersul dialectic al cunoasterii stiintifice, aspectele ei euristice si creative, restrângându-si interesul pentru stiinta doar la analiza logico-matematica a produse-ei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Logica Juridica.DOC

Alte informatii

Prezent in cadrul Universitatii Petre Andrei din Iasi