Curs - Master în dreptul afacerilor - instituții de drept fiscal

Domeniu: Drept

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 103 în total

Cuvinte : 36317

Mărime: 125.42KB (arhivat)

Publicat de: Ioana D.

Puncte necesare: 0

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Aurelia Giga

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE DREPT

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CUPRINS
PARTEA A I-A
OBLIGAŢIA BUGETARĂ ÎN SPAŢIUL COMUNITAR
Cap.1. Aspecte generale
1.1. Instituţiile comunitare
1.2. Ordinea juridică a Comunităţilor Europene
Cap.2. Importanţa dreptului comunitar şi limitarea puterilor statelor în materie
fiscală
Cap.3. Acquis-ul comunitar în domeniul obligaţiei bugetare în spaţiul comunitar
3.1. Baza legală
3.2. Obiective
3.3. Impozitarea directă
3.4. Impozitarea indirectă
3.4.1.Taxa pe valoarea adăugată
3.4.2. Accize
3.5. Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă
3.6. Programul Fiscalis
3.7. Perspective
Cap.4. Impozitele şi taxele în spaţiul comunitar
Cap.5. Transpunerea acquis-ului comunitar în România
PARTEA A II-A
STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE
Cap.1 Scurt istoric privind stingerea obligaţiei bugetare în lumina dispoziţiilor
Decretului nr.221/1960, a Ordonanţei Guvernamentale nr.11/1996 şi a
Ordonanţei Guvernamentale nr.61/2002
Cap.2 Comentarii generale privind colectarea creanţelor fiscale
2.1. Sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală
2.2. Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative
2.3. Funcţionarea Comisiei fiscale Centrale
2.4. Dispoziţii generale privind colectarea creanţelor fiscale
2.4.1. Colectarea creanţelor fiscale sau modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale ?
2.4.2. Exigibilitatea obligaţiei fiscale
Cap.3 Modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale
3.1. Stingerea obligaţiei fiscale prin plată
3.1.1. Deosebiri între plată în materie fiscală şi plată în materie civilă
3.1.2. Modalităţi de plată
3.1.3. Ordinea în care se fac plăţile sau ordinea stingerii datoriilor
3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare
3.2.1. Deosebiri între compensare şi compensaţie
3.2.2. Compensarea la cerere
3.2.3. Compensarea din oficiu
3.2.4. Ordinea în care se fac compensările
3.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin restituire
3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescripţie
3.4.1. Prescripţia dreptului de a cere executarea silita
3.4.2. Prescripţia dreptului de a cere compensarea sau restituirea
3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin executare silită
3.5.1. Organele de executare silită
3.5.2. Executorii fiscali
3.5.3. Condiţiile necesare pentru începerea executării silite
3.5.4. Reguli privind executarea silită
3.5.5. Modalităţi de executare silită
3.5.5.1. Poprirea
3.5.5.2. Urmărirea silită mobiliară
3.5.5.3. Urmărirea silită imobiliară
3.5.5.4. Urmărirea silită a altor bunuri
3.5.6. Valorificarea bunurilor sechestrate
3.5.7. Cheltuieli de executare silită
3.5.8. Contestaţia la executare silită
3.6. Stingerea obligaţiei fiscale prin alte modalităţi
3.6.1. Insolvabilitatea sau stingerea obligaţiei fiscale prin scădere
3.6.2. Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment
3.6.3. Stingerea obligaţiei fiscale prin anulare
3.6.4. Darea în plată

Extras din curs

PARTEA A I-A

OBLIGAŢIA BUGETARĂ ÎN SPAŢIUL COMUNITAR

Cap.1. Aspecte generale

1.1. Instituţiile comunitare

Comunităţile europene au avut drept scop stabilirea între membrii lor a unor contacte permanente şi mai puternice, decât cele care rezultau din organizaţiile de cooperare.

Uniunea Europeană este rezultatul eforturilor depuse începând cu anii 1950 de către promotorii Europei Comunitare.Comunităţile europene numără, în prezent, 25 de state membre.Pe scurt, extinderea Comunităţilor a cunoscut următoarea evoluţie :

- în anul 1951 s-a semnat Tratatul de la Paris constituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului(CECO/CECA) de către Germania, Franţa, italia, Luxemburg, Belgia şi Tările de Jos, intrat în vigoare în 1952 ;

- în anul 1957 s-au semnat, de către aceleaşi state, Tratatele de la Roma constituind Comunitatea Economică şi Europeană(CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice(EURATOM/CEEA), intrate în vigoare în 1958;

- în anul 1973 Comunităţile europene s-au lărgit cu Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit;

- în anul 1981 Grecia devine stat membru al Comunităţii europene;

- în anul 1986 Spania şi Portugalia devin state membre ale Comunităţii europene;

- în anul 1995 Uniunea Europeană se lărgeşte cu Austria, Finlanda şi Suedia, crescând numărul statelor membre la 15;

- în anul 2004 Uniunea Europenă ajunge la numărul de 25 de state membre prin aderarea următoarelor state: Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia.

Uniunea Europeană reprezintă cea mai avansată organizaţie de integrare multilaterală, având posibilitatea de acţiune atât în domeniul economic, social, politic, cât şi domeniul drepturilor omului şi al relaţiilor externe ale celor 25 de state membre.Unificarea Europei nu este o operă artificială, concepută doar de tehnocraţi; ea este rodul unei decizii politice şi se sprijină pe îndelungate tradiţii intelectuale, morale şi spirituale.

Uniunea Europeană funcţionează cu ajutorul următoareleor instituţii fundamentale:

Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul European a fost înfiinţat în anul 1974 şi este format din reprezentanţii statelor membre, fiecare guvern deleagând pe unul din membrii săi.Preşedinţia Consiliului European este asigurată, prin rotaţie, de fiecare stat membru, timp de 6 luni.El deţine, în sistemul comunitar, puterea de decizie, acţionând ca un legiuitor de drept comun.

Comisia Europeană este formată din 30 de consilieri, aleşi în funcţie de competenţele lor generale, şi care trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă, în interesul general al Comunităţilor.În îndeplinirea atribuţiilor lor, ei nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea niciunui guvern sau alt organism.Rolul Comisiei poate fi sintetizat în următoarele atribuţii:

- veghează la aplicarea şi respectarea prevederilor tratatelor comunitare,

- are iniţiativă legislativă, sub forma propunerilor de regulamente şi directive,

- dispune de o putere de decizie proprie şi participă la formularea de acte ale Consiliului şi Parlamentului European,

- cheamă în justiţie pe cei vinovaţi de neîndeplinirea normelor comunitare.

Parlamentul European este compus din reprezentanţii popoarelor statelor membre, aleşi prin sufragiu universal direct.În prezent, Parlamentul are 723 de membri, aleşi din cele 25 de state membre, urmând ca după aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană componenţa să fie revăzută.Rolul Parlamentului European se rezumă la:

- elaborarea actelor comunitare, care nu înseamnă putere legislativă în sistemul comunitar,

- puterea bugetară,